Culinar.md

Cum faci cei mai BUNI cartofi noi la cuptor. Ies rumeni şi gustoși

Ingrediente
1,3 – 1,5 kg cartofi noi sau vechi
10 căței de usturoi
3 linguri de ulei
sare grunjoasă
pătrunjel verde pentru decor

 Mod de preparare
– Înainte de orice altceva, se spală bine cartofii, eventual cu ajutorul unui burete e vase nou, după care se scurg. Dacă se folosesc cartofi noi, nu este nevoie să fie îndepărtată pielița, deoarece aceasta este foarte fină și se gătește ușor în cuptor. Cartofii vechi, însă, trebuie să fie decojiți. Următorul pas este tăierea cartofilor în rondele, astfel încât fiecare felie să aibă o grosime de aproximativ 0,5 centimetri.

– Un truc este ca rondelele de cartofi să fie clătite în mai multe ape reci, pentru a ieși amidonul din ele. Ulterior, se pun într-o strecurătoare și se încinge cuptorul la 200 de grade Celsius sau la treapta înaltă. Cartofii se tamponează bine cu prosoape de hârtie înainte de a fi puși într-o tavă mai largă, astfel încât să nu rămână prea multă apă.

– Se stropesc rondelele de cartofi cu ulei se presară sare grunjoasă. Se curăță o căpățână de usturoi și se împrăștie cățeii prin toată tava. Se amestecă bine cu ajutorul mâinilor, astfel încât toți cartofii să iasă cu o aromă perfectă.

– Se dă tava la cuptorul preîncălzit, pentru 20 de minute. Apoi, se întorc rondelele în tavă cu ajutorul unei spatule, astfel încât să devină rumeni pe ambele părți. După alte 20 sau chiar 35 de minute, în funcție de cuptor, se scot și se pot servi. La final, trebuie să fie aurii, rumeni și apetisanți, potrivit savoriurbane.com. Se poate toca puțin pătrunjel verde sau ceapă verde, pentru decor. Servirea se poate face după placul inimii. Acest fel de mâncare merge și ca masă principală, de post, dar și ca garnitură. 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *