Cum să-i bucuri pe rusofili și ruși

• În RM, partidele importante se împart în trei categorii: unele care sunt adeptele aderării la Uniunea Europeană, altele care sunt adeptele aderării la Uniunea euro-asiatică și celelalte, care nu recunosc faptul c-ar face parte din primele două categorii.

• Ideologic, aceste partide se împart iarăși în trei categorii: unele liberal-democrate, altele conservator-democrate și celelalte social-democrate. Variațiunile acestora sunt admise și nu vorbim nicidecum în termeni absoluți, ci relativi.

• Electoratul poate fi împărțit și el în minimum trei categorii: cei care votează cu partidele prorusești, cei care votează cu partidele proeuropene și cei care votează cu partidele declarate antieuropene și antirusești (fie de sorginte anarhist-conservatoare, fie fără ideologie, program sau reprezentare, dar cu multă gălăgie). Așa-numiții „stataliști” pot fi incluși oriunde, prin urmare nu pot fi subiectul unei categorisiri în sine. Admitem generalizările de dragul reprezentării schematice a cadrului.

• Electoratul care votează cu partidele proeuropene se împarte, la rândul său, în cel puțin trei categorii: europeniștii convinși care nu pun mare preț pe calitatea lor de moldoveni/români, europeniștii care se văd parte a UE doar pentru că sunt români, deci europeni și rusofonii care votează cu partidele proeuropene doar pentru că realizează că aderarea le-ar asigura o viață mai bună. Primele două categorii conțin o subcategorie de electori formată din persoane care se autoidentifică drept români, care știu că limba, cultura și istoria lor sunt românești și care n-ar renunța pentru nimic în lume la credințele lor.

Asupra acestei ultime subcategorii ar merita să ne oprim atenția, mai ales în lumina recentelor evenimente. Mă refer, desigur, la manifestațiile publice ale unioniștilor, la contramanifestațiile șovinilor rusofili și ruși, dar și la interzicerea simbolurilor naționale ale R. Moldova în stânga Nistrului, amenințările belicoase ale bașkanului găgăuz etc.

Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem – unioniști, „stataliști”, europeniști deopotrivă – este „Cu ce ne vom alege în urma acestor fenomene cu totul specifice noi, cetățenii republicii, care ne dorim la unison o viață mai bună?”. Iar dacă tot am început cu niște categorisiri generaliste ale elementelor politicii autohtone, mă voi rezuma la scanarea a două efecte care deja încep să se cristalizeze.

Primul efect se referă la gradul de simpatie a populației în raport cu partidele parlamentare care recunosc identitatea națională românească a moldovenilor. Mă refer, în primul rând, la Partidul Liberal (într-o mare măsură), la Partidul Liberal Democrat (într-o oarecare măsură) și într-o mică măsură la Partidul Acțiunea Democratică (chiar dacă acesta n-are o fracțiune parlamentară propriu-zisă). Mulți adepți ai mișcării unioniste de stradă și online generează un curent anti-AIE, preponderent anti-PL și anti-PLDM. De la PDM oricum n-aveau așteptări prea mari în privința acceptării publice a unor chestiuni de cultură generală privind identitatea și istoria națională. Existența unui asemenea curent este firească și a existat din prima zi de guvernare a AIE-1, doar că acum lucrurile se agravează, mulți dintre adepții celor două partide găsindu-și refugiul în acțiunile stradale și manifestările online ale noilor activiști.

Nu vorbim acum în termeni de adevăr istoric, dreptate, Unire sau alte chestiuni de acest fel, vitale, de altfel. Vorbim strict în termeni de pondere electorală și mecanisme de instalare a unor forțe politice la guvernare. Cu alte cuvinte, s-ar putea ca din toată hărmălaia publică, deturnată mereu în favoarea scandalagiilor de tot soiul, tocmai partidele vădit proeuropene și atașate identității naționale românești să aibă cel mai mult de pierdut. Până la urmă, încă n-am devenit o dictatură și nicio lovitură de stat nu cred că ne amenință, astfel încât să uităm că puterea în RM o vor avea cei care câștigă niște alegeri democratice. Iar dacă vom mai continua în același ritm și stil, cu demolarea a tot ce am construit tot noi, tinerii români și europeniști, scandând lozinci după modele de tristă amintire, demoralizând electoratul obișnuit proeuropean, stimulându-i absenteismul la următoarele alegeri și sporind prezența rusofililor înrăiți la aceleași alegeri, riscăm să ne pomenim cu niște partiduțe vechi, dar aflate constant sub pragul parlamentar, plus un PL și un PLDM slăbite și confuze, care vor avea imposibila sarcină de a-i reprezenta inclusiv pe acești unioniști manifești în fața unei stângi unite rusofile monstruoase.

Al doilea efect care se cristalizează sub ochii noștri este cel al asocierii dintre Unire, care nu este altceva decât agregatul ideal al existenței poporului român, cu niște oameni care înjură, cu alții care aruncă pietre, cu unii care-s duși cu targa plini de sânge, sau cu ceilalți, alcoolizați și bătăuși, îngânând sunete greu de deslușit într-o „moldo-rusă” improvizată la coada sticlei de vodcă. Este vorba despre simboluri. Din nou și întotdeauna, când vorbim despre efecte de masă, trebuie să mergem la simboluri. Simbolurile sunt cele care îl fac pe moldovean „să voteze emoțional”, cum zic analiștii noștri politici, și simbolurile sunt cele care resuscitează în el sentimente de toate felurile când vede un stejar, o seceră cu ciocan, un trandafir sau niște oameni printre steluțe europene.

Și oricât de mult am ține noi la libertatea de exprimare, la drepturile fundamentale ale omului, dar și la satisfacția, în fond umană, de a ne aduna la un loc pentru a ne spune păsul, nu ne putem bucura că o manifestație voit pașnică să se intersecteze cu altă manifestație voit războinică, or asta ar presupune în mod obligatoriu injurii, pietre, sânge și alcool. Să facem un exercițiu: rostim mai întâi Unire, ne oprim și tăcem câteva secunde, după care rostim tot șirul de simboluri de mai sus. Cum să ne așteptăm că ne vom raporta la toate acestea, plus la Unire, acum că încep să se calmeze din nou apele?

Tocmai de aceea, Unirea să fie asociată cu Academia de Științe și Teatrul de Vară, iar celelalte simboluri triste – cu parcul sindicaliștilor. Și să se mai bucure și românii, după ce s-au bucurat rusofilii și rușii la Bălți.