Cum să ştii dacă te place doar privindu-l?

1. Se uită la ambii tăi ochi, apoi la gură şi iar la ochi. Acest gest este cunoscut sub numele de „triunghiul flirtului” şi spune clar că îl încântă ceea ce vede.
2. Inspiră adânc şi îşi trage umerii în spate. Dacă îl vezi că se umflă precum un păun, e clar că vrea să te impresioneze!
3. Îşi îndreaptă corpul înspre tine. Când un bărbat place o femeie, subconştientul îi dictează să-şi îndrepte mâinile, picioarele sau degetele înspre ea. Iar dacă sunteţi în mijlocul unei conversaţii şi umerii lui sunt faţă în faţă cu corpul tău, e de-a dreptul interesat de tine şi de ceea ce îi spui!
4. Se apropie de tine. Dacă încearcă să stea cât mai aproape de tine sau chiar să te atingă, e clar: este cât se poate de atras de tine şi vrea să te cunoască!
5. Clipeşte mai des atunci când te priveşte. Pupilele se dilată din două motive biologice incontrolabile: lumină şi atracţie. Aşa că, dacă te place, corpul lui va secreta mai multă adrenalină, care îl va face să clipească mult mai des decât de obicei!
6. Se va aşeza pe scaun în aşa fel încât să fie cât mai aproape de tine. Iar dacă îşi va încrucişa picioarele unul peste celălalt, genunchiul de deasupra va fi în direcţia ta.
7. Va sta cu mâinile pe şolduri. Acest gest va accentua mărimea sa fizică şi va sugera încredere în corpul său. În general, punctăm cu mâinile cele mai importante părţi sexuale ale trupului nostru.
8. Se va juca cu nasturii de la cămaşă sau sacou, închizându-i şi deschizându-i. Următoarea etapă este să-şi deschidă sacoul de tot şi să-şi pună mâinile pe şolduri.
9. Îşi va strânge nodul de la cravată sau îşi va aranja gulerul. Aceste gesturi sunt echivalentul confesiunii – „vreau să arăt bine pentru tine”.
10. Îşi va aranja părul. Bărbaţii fac acest gest involuntar mai des decât crezi.
11. Îşi atinge faţa foarte des, în timp ce te priveşte. Dacă este interesat de tine, îşi va freca obrazul în sus şi în jos cu spatele degetelor, îşi va atinge urechile sau îşi va freca bărbia.
Silvia Ursu
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia