Actualitate

Cum se explică prețul de până la 30 lei pentru 1 kg de roșii, la sfârșitul lunii iulie?

La sfârșit de iulie, roșiile se vând cu până la 30 de lei kilogramul. Usturoiul- cu 35 lei/kg, și alte legume, precum vinetele, cartofii, varza, ardeii sunt scumpe. Și fructele bat la buzunare. Un kg de struguri costă între 30 şi 40 de lei, preţul piersicilor ajunge până la 15 lei kilogramul, al merelor – 10 lei, iar al prunelor variază între 5 şi 10 lei kilogramul, potrivit trm.md.

Comercianţii spun că preţurile sunt ridicate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a ploilor abundente din luna iunie, care au distrus culturile.

Totodată, în Moldova, țara cu sol roditor, tot mai puțini oameni aleg să se ocupe cu agricultura și cultivarea legumelor și a fructelor. ,,Venitul este unul infim în raport cu munca depusă, pentru că nu este rentabil oamenii renunță la această activitate și caută de muncă în afara țării. De asemenea, Moldova a pierdut multă forță de muncă în ultimii ani. Fermierii se plâng că există o mare criză de muncitori și nu mai au pe cine să angajeze pentru efectuarea lucrărilor agricole.

Dacă în anii trecuți, mai multe gospodării din satele din raionul Anenii Noi, erau doldora de sere și câmpuri cu roșii, anul acesta mulți dintre micii producători cresc ardei, vinete, fiind mai ușor de cultivat, iar unii au renunțat definitiv la munca agricolă. În general, există riscul că în următorii ani, moldovenii vor ajunge să consume doar legume de import, deoarece în țară nu va mai avea cine să le cultive. Or, trebuie găsite pârghii, inclusiv prin implicarea mecanismelor statului, ca acest sector al economiei să mai respire”, ne explică un fermier din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi.

http://unica.md/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *