Eroarea constă în faptul că dacă celelalte trei puteri – legislativă, executivă și judecătorească – servesc statul, sunt controlate și hrănite de stat, fiind instrumentele lor, presa nici nu este hrănită de stat, nici nu trebuie să fie controlată de stat, și, prin urmare, nici nu poate fi un instrument al statului. Presa este (trebuie să fie) instrumentul prin care opinia publică, adevărata putere a patra, controlează celelalte trei puteri și-i ajută națiunii să se apere de ele, când acestea lucrează împotriva ei. De aici reies două lucruri fundamentale: primul – ziarele sunt organele de presă ale națiunii, dar nu ale statului sau ale clasei politice, și doi – gradul de independență a presei este al națiunii față de stat. O națiune înlănțuită, îndobitocită și aservită, care nu se poate duce nici la closet fără adeverință de la stat, nu poate avea o presă independentă și ea va fi instrumentul orb al statului și al politicienilor.
Dacă misiunea clasei politice, precum declară ea, e să facă națiune liberă și statul eficient, prima ei datorie, a clasei politice, e să lupte pentru o presă care ar aborda obiectiv și critic felul în care statul și clasa lui politică își servește poporul. Când statul se ține numai de chefuri și hoții, când clasa politică, lipsită de orice morală, minte și transformă lupta pentru putere în unica ei rațiune de a fi, ce trebuie să facă presa? Să-i laude pe politicieni, să astupe, ca pisica, „rodul” activității lor?
La noi, presei i se refuză un drept fundamental: cel de a fi o oglindă. (V-ați gândit vreodată care-i sensul expresiei „a oglindi în presă”?) Există unii politicieni care, când apar, hidoși , în oglinda presei, în loc să se supere pe mutră, dau cu toporul în oglindă, declarând că ar fi strâmbă. Dacă despre unul scriem că-i hoț, acesta nu se lasă de furat, dar se supără pe noi că-l atacăm. Când un altul calcă prin străchini și mersul lui este oglindit în presă, în loc să se corijeze și să meargă ca oamenii, începe a țipa și ne acuză că-l „atacăm”. (Un coleg, ziarist, îmi spunea că a fost prin parlament și a aflat că Valeriu Matei, demis din funcție încă înainte de vacanța parlamentară, continuă să se afle la biroul său de vicepreședinte și nu poate fi scos de acolo). Ei bine, dacă ne-am apuca și am scrie acum despre aceasta, cu siguranță că Matei se va supăra pe noi. Dar de ce să se supere? Cine pe cine, în definitiv, ar trebui să se supere: el pe presă sau presa pe el?
Alergia pe care o au unii politicieni față de reacțiile presei la activitatea și comportamentul lor denotă că ei continuă să ne trateze pe noi, ziariștii, ca pe niște băieți de prăvălie. Domnilor politicieni, lăsați-ne să ne facem meseria cinstit, ba mai mult chiar, ajutați-ne în această dorință nobilă, iar voi faceți-o pe a voastră cinstit. Nu ne intimidați, nu încercați să ne închideți gura și nu înjurați oglinda.
… Un meșter la glume povestea că a fost la Hâncești „să ne scoată în fotografie pentru pașaport”. Al dracului fotograf, râdea el, „m-am scos în fotografie cu capul gol, dar am ieșit cu pălărie!”
Asta vreți de la noi? Vreți să apăreți în presă frumoși, cu pălărie? Și noi vrem acest lucru, însă nu avem de gând să vă cumpărăm pălării și o să vă „scoatem în fotografie” așa cum sunteți. Asta-i.
Fragment din cartea „Ochiul lui Esop”, 2000
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
