Media

Cutreierând prin bloguri!

Eu ţin minte cum votam la alegerile locale trecute, tot venea lumea şi întreba de ce li se dau patru buletine de vot. Probabil ar trebui să existe persoane în fiecare secţie de votare care să explice că mai alegem şi consilieri, şi primar, iar cel mai important, că s-ar putea să fie un tur doi al alegerilor. Dar asta nu trebuie să o facă ONG-urile, nici CEC-ul, ci partidele, şi nu în ziua alegerilor.

***
Pe niciun panou din capitală nu este scrisă data alegerilor, în unele spoturi foarte mediatizate iarăşi nu este data alegerilor. Iar eu nu sunt obligată să ştiu când să vă votez, nici măcar nu sunt obligată să votez, iar salvarea democraţiei, de mult nu mai este un argument.

Anatol Codru la „Odeon”

Gheorghe Erizanu (http://erizanu.cartier.md/)

Nu ştiu cum au decurs manifestaţiile. Era o seară plină de evenimente: Zilele Literaturii Române, lansare carte Demici la Hotelul „Codru”, lansare expoziţie foto Angela Aramă, festival de rock. Parcă s-au spart sărbătorile culturale în Chişinău.
Cu o zi înainte de eveniment m-am dus cu Vasile Ernu la „Satiricus” pentru a pune la punct detaliile pentru spectacolul lui Victor Rebengiuc. Sandu Grecu era într-o repetiţie. Care s-a lungit un pic.
Am întrebat uşierul dacă putem intra şi aştepta în anticamera directorului Sandu Grecu. Ne-a trimis la etaj.
Am urcat. Era suspect de multă linişte. Covoarele nu erau roase de picioarele spectatorilor sau actorilor. Era un telefon în hol. Roşu. Cu disc. Şi un scaun.
Telefonul a sunat. Într-o linişte plină de cultură. Şi de istorie a cinematografiei moldoveneşti. Am rămas uimiţi. Nu era ţipenie de om.
Uşa de la anticameră era deschisă. Şi s-a auzit un „alio-o-o-o” languros. „Eto ţentr „Odeon”.
Era cultura încremenită. Atunci ne-am dat seama că am vrut să intrăm în Teatrul „Satiricus”, care are repetiţii, spectacole şi am intrat în Centrul „Odeon”.
Niciodată n-am văzut cultura atât de încremenită.
Pe hol, înşirat jos, era un afiş mare. Scria „Anatol Codru – 75 de ani”.
A doua zi avea să fie evenimentul.
N-am avut atât de multe valori. Îmi ajung degetele mele mici să le enumăr. Bifăm în dreptul numelui lor. Bifăm şi la alte nume. Ca să nu ne mai dumerim cine a fost Anatol Codru şi cine a fost Lev Barski.

Importanţa maşinii în vieţile noastre

Vali Petcu (http://www.zoso.ro/)

Ultima poveste care mă face să cred că sunt eu defect, că am o problemă cu oamenii idioţi: Gigel era în drum spre al doilea interviu la o companie măricică şi avea şanse foarte mari să fie jobul lui mult visat, pentru că Gigel stă acasă de-un an şi îşi caută de muncă. Lui Gigel i se strică maşina pe drum, în Bucureşti, şi nu se mai duce la interviu, pentru că a stat lângă ea să aştepte pe cineva să o tracteze şi să o ducă la un service.
Am întrebat dacă e o glumă, dar mi s-a răspuns cu seriozitate că nu, că era necesar să repare maşina, că nu o putea lăsa în drum. Gigel nu avea o supermaşină, care ar fi dat bine la interviu.
I-am povestit lui Gigel cum am plecat cu maşina o dată la muncă prin 2006 şi, bucuros de înghesuiala dintre Gorjului şi Crângaşi, am lăsat-o pe trotuar şi am mers pe jos un kilometru şi ceva, recuperând maşina seara.

„Presa de partid nu este blamabilă, cât timp este asumată”

Reporter Virtual (http://www.reportervirtual.ro/)

Directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), Ioana Avădani (foto), este de părere că decizia PSD-istului Vasile Dâncu de a forma un grup de presă regional, în Transilvania, împreună cu Ioan Rus, fost ministru al Internelor, şi Árpád Pászkány, finanţatorul Clubului CFR Cluj, nu este blamabilă câtă vreme este asumată, iar publicul ştie care este sursa informaţiilor. „Problemele apar atunci când proprietatea asupra mediilor de informare este secretă, sau secretizată, după modelul companiilor off-shore, cu acţionariat anonim, şi când „simpatiile politice nu sunt declarate public, pretinzând că informaţiile sunt imparţiale şi echidistante. Deci ne aflăm strict în faţa unei chestiuni de credibilitate. În esenţă, presa de partid nu este blamabilă atâta timp cât este asumată ca atare şi publicul cunoaşte care este sursa informaţiilor pe care le consumă şi, prin aceasta, şi grupul de interese, în sensul cel mai onest al expresiei, care îi „controlează” informaţiile”, a declarat Ioana Avădani, pentru Daily business. Dâncu, Rus şi Pászkány au achiziţionat, recent, postul de televiziune NCN, televiziunea Transilvania Channel, cotidianul Mesagerul de Cluj, săptămânalul Servus Cluj şi portalul online Citynews, pe care le vor reuni într-un trust de presă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *