E textul evanghelic care se citește la liturghia pascală și care vorbește despre dumnezeirea Cuvântului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, pentru că mai departe, la versetul 14, ni se spune clar: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr."
Tocmai din această pricină Iisus îl ceartă pe apostolul Toma, care spusese că nu va crede până nu Îl va vedea pe Iisus înviat cu ochii lui. Pentru că, așa cum și Pavel sublinia: „Credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos." (Romani 10;17), suntem chemați să credem cuvintele Cuvântului lui Dumnezeu păstrate în Sfânta Scriptură.
Bucuria noastră trebuie să fie deplină în această perioadă, pentru că Dumnezeul nostru a biruit moartea. S-a lăsat înghițit de ea, ca să o sfărâme din interior. Cum atât de minunat spune Sfântul Ioan Gură de Aur: moartea s-a năpustit la ceea ce vedea și a căzut prin ceea ce nu vedea, căci L-a primit pe Iisus ca pe un muritor, dar s-a întâlnit cu Dumnezeu.
Nu suntem în măsură să înțelegem taina cutremurătoare a învierii. Știm acest lucru și credem și mărturisim că Iisus a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând, dar cât de adânci și cutremurătoare au fost moartea și învierea Domnului, inimile noastre împietrite nu pot simți. Să ne gândim la cuvintele cu care începe Prohodul în Vinerea Mare: „În mormânt Viață, pus ai fost Hristoase și s-au spăimântat oștirile îngerești". Pentru că îngerii din ceruri știau că Iisus e Dumnezeu și Om și s-au cutremurat să Îl vadă pe Dumnezeu mort.
Acum, după două mii de ani, noi avem mărturia celor care au crezut, dar și a celor care au văzut, ca apostolii, învierea Domnului. Pentru noi e mult mai ușor să credem. Știm deja acest lucru, l-am auzit de mici și două miliarde de oameni cred că Iisus Hristos e Fiul lui Dumnezeu Care a murit pentru noi și păcatele noastre și Care a înviat ca toți să avem viață veșnică. Dar nu ne oprim în ziua de Paști să privim cerul, păsările, apele și să încercăm să înțelegem o picătură din această taină. Fiindcă natura S-a supus Domnului, a simțit ce s-a întâmplat, de aceea s-a cutremurat pământul când Iisus și-a dat duhul pe cruce.
Noi ne salutăm cu „Hristos a înviat", ne spovedim, ne împărtășim, dar așteptăm sărbătoarea ca să ne așezăm la masă, să bem și să ne veselim după mintea noastră, cu prietenii și cu cumătrii. Confundăm bucuria care ar trebui să inunde inimile noastre, cu veselia pântecelui. Să ne luăm în fiecare zi un răgaz în care, privind cum în jurul nostru fiecare fir de iarbă revine la viață, să ne gândim la marea taină și minune a Învierii, atunci ne vom umple de bucurie și vom suspina ca Toma: „Iisuse, Domnul meu și Dumnezeul meu!" (Ioan 20;28).
