Actualitate

Dan Dungaciu: Va trebui să avem o altfel de abordare față de R.. Moldova

„Republica Moldova se află, poate, în cea mai gravă criză după 1990 încoace, iar problema se va tranșa până vineri”, a precizat Dungaciu în cadrul dezbaterii „Fondul Moldova – Planul Marshall al României pentru Republica Moldova”, organizată joi de Fundația Universitară a Mării Negre și Societatea Academică din România.

Președintele FUMN a explicat că România trebuie să fie pregătită să ofere un altfel de ajutor Republicii Moldova, iar Fondul Moldova ar putea fi un astfel de instrument. „Ideea a apărut de mult timp, a fost privită cu foarte vie discreție. Interesul era mare, dar extrem de discret și circumspect”, a spus Dungaciu, care a precizat că la o primă luare de puls a ideii Fondului Moldova a primit reacții din mediul financiar și de afaceri, și invitații la discuții asupra aspectelor tehnice și a consecințelor unui astfel de proiect.

Dungaciu a mai subliniat că în prezent se remarcă o lipsă de imaginație la nivelul clasei politice în legătură cu Republica Moldova și că la nivelul Uniunii Europene se înregistrează o iritare referitoare la insistența pe tema integrării Republicii Moldova în spațiul comunitar. „Lipsa imaginației se vede și în arhitectura instituțională, nu avem instituții care să se ocupe de Republica Moldova. O instituție creată înseamnă concretețea unui proiect, a unei idei”, a punctat Dungaciu.

„În momentul acesta trebuie să venim cu ceva nou, România trebuie să fie pregătită să dea acest ajutor. Fondul Moldova poate fi acest instrument, ca un Pact Snagov minimal pentru Republica Moldova. Trebuie să îl conturăm, să îi facem chipul, ar putea fi un câștig indiscutabil”, a concluzionat Dan Dungaciu.

Sursa: infoprut.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *