CSI / RusiaExterne

Danemarca nu vrea gaz de la ruși: Este mai bine să producem gaze în Marea Nordului decât să le cumpărăm de la Putin

Danemarca își va crește „pentru o perioadă limitată de timp” producția de gaze naturale din Marea Nordului pentru a-și reduce dependența de importurile de energie din Rusia, a anunțat marți premierul danez Mette Frederiksen, scrie CNN.

În cele din urmă, Danemarca urmărește să elimine treptat utilizarea gazelor naturale pentru a deveni independentă de livrările rusești, a precizat șefa guvernului danez.

„Suntem convinși că este mai bine să producem gaze în Marea Nordului decât să le cumpărăm de la Vladimir Putin”, a adăugat Mette Frederiksen.

În ciuda acestei „creșteri temporare”, Frederiksen a dat asigurări că Danemarca își menține angajamentul față de planurile de a pune capăt producției de petrol și gaze din Marea Nordului până în 2050.

Tot marți, ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a declarat că Parisul susține extinderea sancțiunilor asupra petrolului rusesc.

„Când vedeți ce se întâmplă în Donbas – asta arată că este mai necesar ca niciodată să nu mai importăm petrol rusesc”, a declarat Le Maire, la postul de radio Europe 1.

De asemnea, Le Maire a ținut să menționeze că petrolul, și nu gazul a fost „prima sursă de valută pentru regimul lui Putin timp de mai mulți ani” și, prin urmare, „oprirea importurilor de petrol rusesc înseamnă a afecta finanțarea războiului din Ucraina pentru cei care sunt la putere în Rusia”.

Franța a încercat să-și convingă partenerii europeni să oprească importurile de petrol rusesc, a precizat Le Maire, susținând că unele țări au fost „ezitante” în a face acest lucru.

„Motivul pentru care nu am ajuns încă acolo nu este pentru că Franța nu dorește acest lucru”, a spus Le Maire.

„Este pentru că există încă anumiți parteneri europeni care ezită”, a susținut ministrul francez al economiei.

La începutul acestei luni, liderii europeni au convenit să atace pentru prima dată vastul sector energetic al Rusiei, interzicând toate formele de cărbune rusesc în Uniunea Europeană.

Comisia Europeană anticipează că această măsură ar afecta exporturi rusești în valoare de aproximativ 8 miliarde de euro (8,7 miliarde de dolari) pe an.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a reiterat, pe 8 martie, apelul pentru impunerea unui embargo asupra țițeiului rusesc, afirmând: „Cât timp mai poate Europa să ignore introducerea unui embargo asupra livrărilor de petrol din Rusia?”.

Comisia Europeană afirmă că aproximativ 45% din importurile de gaze naturale și aproximativ 25% din importurile de petrol ale blocului comunitar provin din Rusia. De la începutul războiului, UE a importat energie rusească în valoare de aproximativ 35 de miliarde de euro (38 de miliarde de dolari).

Sursa: Libertatea.ro


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *