Fotbal

David Beckham nu va putea juca până în luna noiembrie

"Nu voi putea alerga cel puţin încă trei luni, aşa că voi juca din nou, probabil, în luna noiembrie", a precizat Beckham într-o înregistrate video postată pe site-ul postului american de televiziune ABC.

În aceste condiţii, starul englez nu va mai putea evolua pentru Galaxy în actuala ediţie din Major Soccer League (campionatul nord-american), aşa cum sperau oficialii clubului californian.

"Sunt genul de jucător care vrea să forţeze lucrurile, pentru a reveni cât mai rapid posibil. O astfel de accidentare are nevoie, însă, de timp pentru vindecare. Este frustrant şi sunt, desigur, dezamăgit deoarece am muncit în ultimii doi ani pentru a juca în naţionala Angliei (la Cupa Mondială)", a adăugat fotbalistul, selecţionat de 115 ori în reprezentativa ţării sale.

Mijlocaşul englez, care va împlini 35 de ani pe 2 mai, s-a accidentat luna trecută, în cursul unui meci disputat pentru echipa italiană AC Milan, unde fusese împrumutat de Galaxy până la finalul actualeie ediţii din Serie A.

În ciuda acestei accidentări, David Beckham va fi totuşi prezent la Cupa Mondială 2010, dar în calitate de spectator, fiind invitat atât de selecţionerul englez Fabio Capello, cât şi de autorităţile sud-africane.

Sursa: agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *