Actualitate

De 65 de ani, printre copii

Aici, la Vânători, muncește de mai bine de o jumătate de secol și decanul de vârstă al pedagogiei moldoveneşti Liuba Dănilă, profesoara de istorie, care și-a început activitatea didactică la nici 17 ani, și care continuă să-și îndeplinească nobila misiune și după 80 de ani.
Din 1947 educă generații de copii

În jocurile copilăriei, deseori își imagina că este profesoară, probabil de aceea când i s-a propus să devină educatoare la orfelinatul din Vărzărești, în ciuda vârstei fragede, a acceptat provocarea. Astfel, în 1947, la 16 ani și jumătate, Liuba Dănilă a pășit pentru prima dată într-o instituție de învățământ. Inițial a fost educatoare, apoi învățătoare de clasele primare și profesoară de istorie, în luna mai curent numărând în total 65 de ani de vechime în muncă. „La 33 de ani, fiind mamă și soție, am vrut să fac studii universitare. Pentru că la limba română era examen la franceză, iar singura facultate la care nu trebuia să susținem examen la limba străină era istoria, am ales Facultatea de Istorie. Dar mie îmi plăcea această disciplină, pentru că se studia prin legende, povestiri și poeme”, își amintește profesoara Liuba Dănilă. Astfel, din 1965 și până în prezent predă istoria la școala din Vânători.

Nu am vrut să las istoria pe mâna falsificatorilor

„Trebuia să ies la pensie încă în anul 1985, dar am continuat să predau. Când a început Mișcarea de eliberare națională… dar eu și așa le spuneam copiilor adevărul istoric, pentru că nu mă împăcam cu manualele acelea, știam că erau bazate pe minciuni și aberații, m-am gândit că nu e bine dacă las școala atunci, în vâltoarea Mișcării de eliberare națională, când aveam posibilitatea să vorbesc deschis despre istoria adevărată. Nu am vrut să las istoria pe mâna celor care ar fi putut s-o falsifice. Datorită acestui fapt, m-am reținut în școală, după pensie, încă 27 de ani”, povestește octogenara profesoară, demnă de Cartea Recordurilor pentru activitatea sa pedagogică. Chiar dacă adoră să facă lecții și nu pleacă acasă până nu se asigură că fiecare copil a înțeles tema predată, Liuba Dănilă spune că a vrut să se retragă din activitatea didactică, însă lipsa cadrelor a făcut-o să revină la catedră. Ba mai mult, octogenara este, de peste un sfert de secol, conducătoarea formației folclorice„Izvorul”, din care fac parte consăteni de diverse vârste. „Folclorul este tot istorie”, îmi spune zâmbind profesoara.

Când am întrebat-o cum s-a schimbat școala în cei 65 de ani, mi-a răspuns gânditoare: „Acum este mai ușor să predai lecțiile, pentru că știi că prezinți fapte adevărate, și nu minciuni, pentru că ești liber să îți spui opinia, să îți exprimi gândurile, există mai multă informație, copiii sunt cuminți, dar puțini. Din păcate, școala există în prezent în condiții grele, nu are finanțare suficientă, pe cât ar merita”, consideră Liuba Dănilă.

Alfabetul latin a făcut-o să iubească și mai mult copii

De aceeași opinie sunt și colegii doamnei Dănilă, care, la fel, au o experiență pedagogică de peste jumătate de secol. „De-a lungul timpului s-a schimbat doar numărul copiilor, dar ei au rămas aceiași, naivi și curioși”, îmi spune Ecaterina Nastasiu, învățătoare din anul 1961 la școala din Vânători. Cu o dragoste nemărginită și o voce caldă mi-a vorbit despre copiii pe care i-a dădăcit de-a lungul anilor. „Și acum, trecând de vârsta de 70 de ani, tot nu mă pot despărți de copii, continui să vin în fiecare dimineață la școală. Nici nu vă pot descrie cât este de frumoasă profesia și câtă bucurie îmi oferă acești micuți, atunci când vin prima dată și nu cunosc nimic, iar în câteva luni ei citesc, scriu și se comportă exemplar. Ei sunt succesul meu”, îmi vorbește duios învățătoarea. Iar când am întrebat-o cum au trecut anii de restriște pentru țara noastră, avea ochii în lacrimi. „Când s-a adoptat alfabetul latin, noi încă învățam în cel chirilic, pe atunci eram învățătoare la clasa a III-a, predam lecțiile în chirilică, iar la pauză se strângeau copiii în jurul meu și îi învățam alfabetul latin. Când au terminat clasa a III-a, au știut să citească în limba română, iar în următorul an toți știau și să scrie cu alfabet latin. De atunci fac lecțiile cu plăcere”, povestește cu drag învățătoarea Ecaterina Nastasiu, pe care am întrerupt-o de la o lecție de limba română dedicată lui Mihai Eminescu.

Cartea nu este o garanție a unui viitor prosper…

În clasa de alături, micuții dintr-a-ntâia învățau să scrie litera „m”, când le-am făcut o vizită. „Astăzi au învățat litera „m”, mai înainte au învățat litera „a” și deja pot scrie cuvântul „mama”. Iar ei cu atâta dragoste rostesc cuvântul mama”, ne vorbește învățătoarea Liuba Silion, directorul adjunct al gimnaziului, pedagog cu o experiență de 42 de ani. Aceasta spune că, deși a dădăcit numeroase generații de copilași, regimurile politice nu au influențat copiii, „ei sunt la fel de sinceri, la fel de buni și iubesc școala, iar noi ne străduim să le altoim acea dragoste pentru carte și pentru oameni”. Totuși, spune Liuba Silion, în timp s-a schimbat atitudinea față de școală, față de profesor. „Înainte profesorul era cea mai stimată persoană din societate, acum, nu știu de ce se uită altfel la noi și Guvernul. Nu prea suntem remunerați și luați în seamă după cum am merita. Părinții nu mai au aceeași atitudine față de carte, probabil din motivul că, din păcate, în prezent, cartea nu este o garanție a unui viitor prosper. Și profesia de pedagog nu prea este la mare căutare, tinerii optează pentru profesii mai „prestigioase” și mai „bănoase”, consideră învățătoarea.

Pensionar îndrăgostit de calculatoare

Un alt auditoriu, aceeași soartă – pedagog cu o experiență de muncă de peste 56 de ani. Mare însă mi-a fost mirarea să-l găsesc navigând pe internet și să aflu că Vasile Chercheja, la ai lui peste 70 de ani, nu doar cunoaște tainele calculatorului, ci și le împărtășește copiilor și chiar profesorilor din Vânători. Acesta își adoră profesia și spune că nu-și închipuie viața fără elevii săi. Profesorul Chercheja a început să predea la școală în 1956 și continuă până în prezent. El a studiat la Facultatea de Matematică, dar ulterior s-a specializat în fizică și informatică și, pe lângă orele din Vânători, mai are lecții și în satul vecin, pentru că acolo nu are cine.

„Am 56 de când predau la această școală. Acum locuiesc singur, soția a decedat. Ea era, de asemenea, profesoară, și nu știu ce aș face fără școală. Vin aici de două ori pe săptămână ca să utilizez meniul acela al profesorului pe care-l am pe masă întotdeauna: o linguriță de răbdare, o ceașcă de bunătate, un pic de speranță, o doză de îngăduință, un mănunchi de acea plantă rară care se numește omenie, iar toate acestea împreună fac viața să fie mai frumoasă. Asta este deviza fiecărei zile și mă gândesc că, dacă m-ar alunga de la muncă, după cum se pune acum problema profesorilor pensionari, nu știu ce aș face”, se arată îngrijorat profesorul de informatică, fost director al gimnaziului.

Acesta își amintește că, pe vremuri, la Vânători învățau peste 400 de copii. Acum sunt puțin peste 100 de elevi, iar numărul lor scade în fiecare an. „Părinții pleacă peste hotare, apoi își iau și copiii. Din cei 36 de pedagogi care lucrau înainte, acum avem doar 14, dintre care nouă sunt pensionari. Ba se mai pune problema ca școala să fie lichidată și să ne trimită la o altă școală din vecinătate”, spune profesorul Vasile Chercheja.

Profesorii în pas cu inovațiile

În ciuda greutăților și a vârstei înaintate, profesorii de la gimnaziul din Vânători încearcă să țină piept avalanșei de informații și schimbărilor din sistem. Mai mult, profesorul spune că i-a învățat și pe ceilalți colegi cum să mânuiască mouse-ul și cum să se documenteze pe internet. „Profesorii deja pot utiliza computerele la lecțiile lor și cred că, cu timpul, acesta va fi instrumentul principal pe care-l vor utiliza. Mulți profesori de la noi au calculatoare și internet acasă și le utilizează pentru a pregăti orele pe acasă. Elevii din clasa a IX-a deja pot scrie programe și pot rezolva la ore probleme de matematică sau fizică”, declară profesorul de informatică.

„Ne străduim să facem față situației, să căutăm cât mai multe ca să fim la curent cu inovațiile din domeniul de activitate, ca să nu ne trezim la un moment dat că rămânem în urma elevilor. Dacă nu am fi la curent, am putea nimeri în situații neplăcute, pentru că nu am putea răspunde nevoilor copiilor”, consideră Gheorghe Condrea, profesor de matematică cu o experiență de 37 de ani, ex-director al gimnaziului din Vânători. Acesta este de părerea că nu doar curriculumul s-a schimbat în ultimii ani, dar și atitudinea fiecăruia față de învățătură și „lucrurile nu merg spre bine, din considerentul că lumea nu prea vede legătura dintre studii și viitorul copiilor lor. Înainte erau doar câteva universități în Moldova și știai că trebuie să înveți mult ca să ajungi să faci studii, dar acum parcă nu s-ar cere atât de mult, există variante alternative de admitere. Chiar și după, bunăstarea nu o văd legată de studii”, relevă Gheorghe Condrea. Fostul director regretă faptul că tinerii specialiști nu vor să activeze la școlile din mediul rural, acestea confruntându-se cu o criză acută de cadre didactice.

Salariul mic – sperietoare pentru cadrele tinere

Directoarea gimnaziului, Larisa Gheorghica, absolventă a școlii pe care o conduce în prezent, vorbește despre colectivul profesoral cu admirație și profund respect. „Noi avem un colectiv deosebit, din cei 14 profesori, nouă sunt de vârstă pensionară, oameni deosebiți cu o experiență vastă, oameni culți, cu care ne mândrim. Avem un colectiv cu mulți pensionari nu doar pentru că nu avem tineri specialiști, dar și pentru că aceștia emană atâta energie și sunt atât de activi că noi nu ne putem despărți de ei”, ne spune directoarea. Potrivit ei, motivele care-i fac pe tineri să refuze locurile de muncă din localitățile rurale este situația economică precară și salariul mic. „Avem patru tinere din localitate care au făcut studii prin corespondență și care au hotărât să continue misiunea noastră, dar cineva din altă parte nu vine”, remarcă directoarea, aceasta deși a înaintat la direcția raională o cerere în acest sens.

Larisa Gheorghica povestește că majoritatea profesorilor, activitatea cărora o gestionează, i-au fost și ei profesori și că, în acești ani, a încercat să învețe ce-i mai bun de la ei. „Este greu să conduci un colectiv care practic te-a dădăcit în copilărie și care ți-a oferit orizontul de cunoștințe. Sunt din familie de pedagogi – mama a fost profesoară, la fel și tatăl, care înainte a fost și directorul școlii. De la ei am înțeles că dacă profesorul se dăruie cu trup și suflet meseriei, atitudinea copiilor și a societății față de el este una caldă”, spune directoarea gimnaziului din Vânători. Ea a ținut să remarce că, deși majoritatea profesorilor sunt de vârstă înaintată, toți au grade didactice, iar o parte dintre ei utilizează cele mai noi metode de predare.

Școala din satul Vânători există din anul 1874. Inițial a fost școală de patru clase, apoi de opt clase, iar în anii `90 a activat ca școală medie. La școala din Vânători și-au făcut studiile personalități cunoscute precum Ștefan Petrache, Nina Ermurachi, Mariana Bahnaru.

Cu ocazia Zilei Profesorului, redacția ziarului TIMPUL adresează urări de bine și de prosperare tuturor cadrelor didactice. Sărbătoarea de astăzi constituie un nou prilej de a ne exprima recunoştinţa pentru dăruire plenară în numele viitorului, efort considerabil la educarea generațiilor de mâine, optimism şi încredere în realizarea demersului educaţional.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *