Povestea lui Renato cea plină de mistere

A fost odată şi mai este un om pe nume Renato, care cândva vreme era prieten bun cu fostul mai marele pe miniştri de la noi, pe nume Vlad Filat. Aşa s-a întâmplat că într-o bună zi ei nu s-au înţeles din pricina banului şi s-au sfădit tare rău. Atunci Renato a început a-l grai de rău pe Vlad, încât vrăşmași devenit-au cât ai zice peşte. Şi tot atunci Renato stătea bine cu alt duşman al lui Filat, pe nume Plahotniuc. În acea vreme, se apropia alegerea, când norodul trebuia să voteze pe unul din ei ca nacialnic. Şi înţelesu-s-au Plahotniuc şi Renato să-l distrugă pe Filat şi să facă un partid care să tragă spre moscali. De asta era nevoie şi pentru că un alt candidat, pe nume Voronin, putea să ia puterea îndată şi să-i înăbuşe pe toţi laolaltă. Dar dacă Renato era cu ruşii, el avea și să câştige votul pro-moscalilor şi să-l facă de rahat pe Filat. Din toate avea să câştige Plahotniuc, pe numele său, tot Vlad. Iar pentru ca norodul să creadă, făcut-au ei ca Renato să grăiască de rău nu numai pe Filat, dar şi pe Plahotniuc. Vorba era ca şi cel din urmă să-l ajute şi cu o rublă pentru felurite bunătăţuri date norodului, dar înainte de alegere Renato să fie scos din joc şi să plece din ţara noastră în Rusia. Şi tot atuncea să-şi îndemne alegătorul ca numaidecât să voteze tot cu el, adică nu cumva norodul să voteze cu alt rusu, ci mai degrabă să-şi strice votul. Aşa Filat avea să iasă ogheală de câine şi Voronin să piardă votul pro-moscalilor.

Este doar o poveste, care poate trezi semne de întrebare în cel mai rău caz dacă Vladimir Voronin nu ne-a minţit atunci când ne-a spus că şi Partidul Comuniştilor Reformatori a fost fondat de către Vlad Plahotniuc. Însa indiferent de veridicitatea sa, această poveste ne atrage atenţia şi asupra altor lucruri importante ce ţin de viitorul RM.

Nicolae Timofti este preşedintele propus de PL

La început au fost alegeri, după care toţi oamenii treji la cap şi-au dat seama noua guvernare proeuropeană trebuie să realizeze schimbări urgente și efective, pentru a salva țara. Premierul Iurie Leancă spunea atunci: „Concluzia, cel puțin acum, pe care o putem trage este ori facem reforme, ori vom fi plecaţi la următorul scrutin și țara va pierde șansa care se numește integrare europeană”. Lucrurile păreau a fi bătute în cuie şi sperăm cu toții că, în scurt timp, vom avea o nouă coaliție de guvernământ. Lumea rea şi nesimţită pălăvrăgeşte că unii dintre liderii celor trei partide care au purces iniţial la negocieri ar fi tare hapsâni şi bandiţi, dar de voie, de nevoie, ei nu puteau fi atât de infantili, încât să se sinucidă politic. Cu atât mai mult, cu cât, pentru a asigura guvernarea, PD și PLDM urmau doar să-și repare greșeala comisă data trecută față de Partidul Liberal, care după alegerile din 2010 a fost pur şi simplu marginalizat şi minţit. Să ne amintim, bunăoară, că, în perioada 30 decembrie 2010 – 25 aprilie 2013, când legislativul a fost condus de Marian Lupu, realmente, conform înțelegerilor din AIE-2, funcția de spicher urma să-i aparţină lui Mihai Ghimpu.

Speranțele noastre, însă, nu au durat mai mult decât un vis. Și a apărut prima boacănă. Mihai Ghimpu solicita partajarea celor trei principale funcții în stat: președinte, spicher și premier. Pentru că PD și PLDM doresc să-și împartă şefia executivului și a legislativului, liberalii solicitau postul de șef al statului. Această doleanță i-a scos din sărite pe ceilalţi. În consecinţă, PD și PLDM le-au reproșat liberalilor că funcția de președinte nu trebuie partajată și, supărați foc, i-au chemat la discuții pe comuniști.

De fapt, lucrurile puteau fi rezolvate foarte ușor. De exemplu, dacă PD şi PLDM se încăpăţânează cu tot dinadinsul să-i dea lui Ghimpu fotoliul de președinte, nu-i costa nimic să-i promită că Nicolae Timofti va fi reales în 2016. Căci Timofti a fost propus de același Ghimpu. De aceea refuzul categoric al PD și PLDM ne face să credem că cineva dintre capii acestor două partide a ochit deja funcția de președinte. Prin târg se zvonește că la şefia ţării ar pretinde Vlad Plahotniuc sau Vladimir Voronin, dar aceasta contează mult mai puțin decât interesul naţional, în situaţia în care ne paşte un pericol iminent de a ne trezi iarăşi la picioarele Rusiei.

Ghimpu este acceptat pe post de pion

Un alt argument în sprijinul ideii că unii lideri ai PD şi PLDM își pun în continuare interesele personale mai presus de interesul național este și refuzul acestora de a accepta cea de a doua propunere a liberalilor, şi anume ca procurorul general al RM să fie un specialist din străinătate. Să respingi o asemenea propunere în situaţia noastră, când corupţia triumfă în justiţie, nu înseamnă altceva decât să doreşti să-ţi menţii controlul asupra procuraturii. Din câte se știe, această instituţie, ca şi CNA, sunt subordonate PD-ului.

Astfel, liberalii sunt iarăşi puși la zid cel mai degrabă pentru că liderii PD și PLDM vor să dețină puterea totală în RM, iar pe Mihai Ghimpu să-l folosească doar în calitate de pion. Liderul PL, care nu face parte din nicio sferă de influenţă, este considerat de către partenerii săi de negocieri drept un băiat de mâna a doua, care se poate mulţumi şi cu niște ministere neimportante, din care nu poți scoate venit. Pentru a nu strica planurile celor care controlează banii în Moldova, lui Ghimpu nu i se cuvine mai mult…

Care este rolul comuniştilor în cadrul negocierilor?

Şi astfel s-a ajuns la comunişti, deşi legătura dintre aceştia şi PD şi PLDM ar putea avea rădăcini mai adânci. Nu-i exclus că înţelegerea cu PCRM să se fi făcut înainte de alegeri, dacă analizăm atent comportamentul indiferent al echipei lui Voronin în campania electorală. În acest caz, negocierile cu Ghimpu pot fi purtate doar de ochii europenilor și ai alegătorilor naivi. Şi dacă rolul PCRM în următoarea formulă de guvernare se va limita doar la o opoziţie constructivă, după cum a promis Voronin, atunci comuniştii pot fi folosiţi, după cum s-a dat cu părerea şi Ion Sturza, mai întâi de toate ca piesă de şantaj contra lui Ghimpu. După ce PCRM a fost invitat la negocieri şi, în special, după ce miercuri comuniştii au bătut palma cu PD şi PLDM pentru a alege conducerea parlamentului, PL este pe bună dreptate şantajat. Mihai Ghimpu este pus în situaţia fie să cedeze totul, fie să se retragă în opoziţie.

Fără liberali, PD şi PLDM au o singură soluţie pentru a guverna liniştit ţara, şi anume de a-l convinge pe Voronin să adere la coaliţia de guvernare. Deşi este puţin probabil ca acesta să-şi dea acordul, pentru că astfel PCRM şi-ar pierde electoratul şi popularitatea, aidoma lui Iurie Roşca în 2005. În caz contrar, vom avea o coaliţie minoritară cu PCRM în opoziţie constructivă. Ceea ce înseamnă că Voronin ar putea să condiționeze după bunul său plac fiece decizie a parlamentului. În acest caz, coaliția proeuropeană va depinde direct de PCRM.

Filat fără Leancă are doar de pierdut

Indiferent de situație, marele perdant al coaliției ar putea fi Vlad Filat. Eroarea capitală a liderului PLDM ar fi să devină spicher al parlamentului şi să-l înlăture pe Iurie Leancă de la conducerea executivului. De bine, de rău, premierul se bucură de o susținere importantă în rândul populației, dar și în partidul din care face parte. Dacă, însă, Filat nu va înţelege acest lucru, guvernul îi va reveni PD, care va deveni partidul cu cea mai mare putere de decizie în Moldova. Pe de altă parte, dacă procuratura, care e controlată de PD, îl va găsi vinovat în cazul BEM, de exemplu, Filat va deveni extrem de vulnerabil în fața lui Plahotniuc. Şi din toată mascarada aceasta va avea de câştigat doar Partidul Democrat…