Atitudini

De ce ne-am terfelit libertatea?

El, primind moştenirea de la Mirceşti, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-i elibereze pe ţiganii-robi, dăruindu-le „libertuşca”, bani şi lăsându-i să plece unde vor. Mare i-a fost mirarea când, peste o jumătate de an, o parte dintre ei s-au întors, flămânzi, îngheţaţi, rugându-se… să fie primiţi iarăşi la stăpân. Iar ceilalţi? Ceilalţi, după ce au cheltuit banii prin crâşme, s-au bătut, s-au înjunghiat, au nimerit prin închisori pentru furt şi omucidere. Marele poet a înţeles că a da libertate unui popor, fără să-l înveţi ce să facă cu ea, nu-i corect.
Iertată să-mi fie comparaţia, dar situaţia ţiganilor-robi, eliberaţi de moşierul Alecsandri, îmi aminteşte foarte mult de libertatea pe care am obţinut-o după destrămarea URSS. Îmbătaţi de euforia primilor ani de independenţă, nu ne-am dat seama că proclamarea libertăţii încă nu este libertatea propriu-zisă. Aşa se face că am vânturat-o pe la mitinguri, fel de fel de adunări, mai mari sau mai mici, am terfelit-o încât nu a mai rămas nimic din visul nostru. Nu am ştiut ce să facem cu ceea ce am obţinut în anii ’90. Alţii au ştiut, iar noi nu. Şi mă întreb: oare de ce noi nu am putut fi măcar un pic de baltici sau de georgieni?!

Ajunsă în pragul pensionării (dacă nu se va schimba censul de vârstă), încerc să fac şi eu un rechizitoriu al anilor din urmă, în care, volens-nolens, ne-am implicat toţi şi în viaţa social-politică.

Dezamăgiţi şi trădaţi de Iurie Roşca, după ce îngheţam zile întregi în Piaţa Marii Adunări Naţionale în numele valorilor naţionale, am intrat într-un gol imens, lipsit de speranţe. Cu ce m-am ales eu, profesorul, în cei opt ani de guvernare comunistă? Cu un salariu derizoriu, prestând o muncă care te consumă pe deplin, nişte boli profesionale, un copil plecat de câţiva ani de acasă în căutarea unui alt viitor, căruia îi duc dorul şi nu ştiu când o să-l revăd, celălalt – tânăr specialist după absolvirea Facultăţii de Drept, cu un salariu de începător, se gândeşte şi el la plecare. Doamne, oare cine ne va arunca un pumn de ţărână peste mormânt în ceasul din urmă, că doar nu suntem veşnici?

Câte speranţe ne-am pus în ultimele alegeri! Câtă aşteptare, după formarea coaliţiei de guvernământ! Eram gata să mai răbdăm, să mai strângem cureaua, că doar nu e atât de simplu să ridici din paragină o ţară, ajunsă pe buza prăpastiei. Am crezut în echipa puternică a lui Vlad Filat, în verticalitatea lui Ghimpu, în cumsecădenia lui Serafim Urecheanu, în mintea lucida a lui Marian Lupu. Imediat după alegeri, cele câteva zile până la formarea coaliţiei au fost de coşmar. A fi sau a nu fi? Şi a fost să fie…
Cu regret, s-a ajuns la noi alegeri. Se pare că ne deprindem ca în fiecare an să avem câte ceva de genul acesta. Dar ceea ce devine deprindere, nu ştiu dacă mai are sorţi de a aduce izbânda râvnită.

Ce auzim astăzi în campania electorală? Se pare că membrii de ieri ai coaliţiei au uitat, de fapt, că au un oponent comun – PCRM. Ei s-au năpustit unul asupra altuia. Direct sau indirect, se acuză reciproc. Dragii noştri, nu ne interesează „bucătăria” politică, ne interesează produsul final. Pentru asta am votat: să vă ştim împreună. Regret mult pentru domnul Marian Lupu, care acuză guvernul de incompetenţă totală, de parcă Vlad Filat ar conduce guvernul în numele PLDM şi nu al AIE, care i-a acordat încredere absolută şi dreptul la manevre, de parcă în guvern nu ar fi şi miniştri pedemişti. Domnia sa pare mai mult un suporter de fotbal, care, stând în faţa televizorului, ocărăşte de mama focului pe fotbaliştii care dau o pasă greşită sau scapă mingea în plasă.

Am vrea să credem în cumsecădenia, luciditatea şi competenţa liderilor AIE. Iar datoria noastră este să-i susţinem prin participarea masivă la scrutinul din 28 noiembrie. Să o facem în numele copiilor noştri, a generaţiilor de mâine. 

Lucia Josanu, 
profesoară la Liceul „M. Sadoveanu”, Chişinău

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *