Pe 23 august 1944 soarta României a fost decisă. Mareşalul Ion Antonescu, cel care deţinea în fapt puterea supremă în România, a fost înlăturat şi arestat la ordinele tânărului rege Mihai I, un simplu simbol decorativ al monarhiei până la aceea dată. Totodată România a decis să întoarcă armele contra Germaniei Naziste, fostul său camarad de arme şi să intre în tabăra Aliaţilor printre care şi URSS, vecinul ameninţător din est. În aceste condiţii România îşi luase adio de la Basarabia şi Bucovina de Nord, dar urma să păstreze Transilvania de Nord şi, mai presus de atât, independenţa statală, grav ameninţată de invazia rusească.

Preţul a fost unul scump pentru micul stat din zona Balcanilor. România a intrat, după un acord mult anterior evenimentelor de la 23 august 1944, în sfera de influenţă rusească, iar mai apoi, cum era de aşteptat, a fost sovietizat şi transformat treptat în Republică Socialiată, contrat voinţei majorităţii populaţiei. Gestul regelui Mihai I şi al sfătuitorilor săi, ca şi al reprezentanţilor partidelor istorice, a fost criticat pe de o parte, fiind consideraţi responsabili de aruncarea României în sfera de influenţă sovietică. Sunt însă şi mulţi specialişti care susţin că desprinderea de Germania Nazistă era o necesitate, mai ales că din primăvara lui 1944 trupele ruseşti intraseră pe teritoriul României.

”Ar fi fost un dezastru total. România ar fi fost distrusă de Armata Roşie, iar pierderile umane ar fi fost mult mai mari. România risca să dispară ca stat. Prin schimbarea de orientare, am reuşit să reducem pierderile de vieţi omeneşti şi să supravieţuim”, spune Iulian Nechifor, profesor doctor în istorie. Dincolo de diversele opinii privind această ”lovitură de stat„ de la 23 august 1944, există şi o părere inedită despre tot ce s-a întâmplat în acel moment de grea cumpănă pentru România. Mai precis este vorba despre viziunea mareşalului Antonescu despre desfăşurarea evenimentelor şi riscurile la care se supunea România. Mareşalul a explicat într-o scrisoare redactată chiar în ziua de 23 august 1944 care au fost intenţiile sale şi care sunt riscurile uriaşe ale alianţei militare cu URSS şi renunţarea la parteneriatul cu Germania Nazistă.

Ultimele impresii ale unui şef de stat

Mareşalul Ion Antonescu a condus de facto statul român după abdicarea forţată a regelui Carol al II lea într-un moment de maximă criză în politica românească. România pierduse deja prin rapturi teritoriale Basarabia, Bucovina de Nord în favoare URSS şi Transilvania de Nord Vest în favoarea Ungariei. Declarativ, Antonescu, pentru a recupera provinciile pierdute, decide o alianţă cu Puterile Axei şi bagă România, nepregătită din punct de vedere militar, într-o campanie dificilă pe frontul de est alături de Germania Nazistă împotria URSS. După dezastrul de la Stalingrad şi contra-ofensiva rusească, Antonescu se gândea deja o desprindere de Puterile Axei, nu fără o serie de garanţii ferme din partea Aliaţilor. De altfel Antonescu era decis să nu capituleze şi să nu renunţe la alianţa României cu Axa până când nu primea garanţii, printre care integritatea teritorială şi recuperarea teritoriile smulse ţării înaintea celui de-al Doilea Război Mondial.

Cum trupele ruseşti avansau vertiginos în faţa unei armate germane şi române care nu putea să-i oprească şi mai ales după ultimatumul adresat României de Aliaţi, regele Mihai decide să-l înlăture de la putere pe Antonescu şi să schimbe taberele până nu era prea târziu. Fără ştirea mareşalului, regele Mihai a purtat discuţii cu reprezentanţii armatei, dar şi cu principalii lideri politici democraţi, pentru înlăturarea lui Antonescu şi ruperea alianţei cu Germania. În ziua de 20 august cărţile erau deja făcute. Când regele Mihai a aflat că ruşii au atacat violent frontul şi-l străpung, însoţit de secretarul Mircea Ioniţiu şi generalul Gheorghe Mihail, consilierul său pe probleme militare, a plecat la o întâlnire cu reprezentanţii armatei, care s-au declarat dispuşi să participe la înlăturarea mareşalului Antonescu. În ziua următoare s-a întâlnit şi cu principalii lideri politici pentru a discuta aceeaşi chestiune şi pentru a pune la punct toate detaliile.

Pe data de 23 august a avut loc întâlnirea cu mareşalul Antonescu. Discuţia a durat o oră. În tot acest timp regele i-a cerut să renunţe la alianţa cu Germania. Mareşalul a refuzat. În acel moment regele Mihai a rostit parola, care ducea la arestarea mareşalului. ”Dacă lucrurile stau aşa, atunci nu ne mai rămâne nimic de făcut!”, a spus regele. Imediat Antonescu a fost arestat. Colaboratorii său au fost deasemenea chemaţi la Palat şi reţinuţi. În aceeaşi zi înainte de ora 20.00 regele Mihai a înregistrat un mesaj către ţară, prin care anunţa schimbarea guvernului şi mai ales trecerea României de partea Aliaţilor. Ion Antonescu şi Mihai Antonescu au fost reţinuţi într-o cameră de tip safe la etajul Casei Regelui. În tot acest timp, nimeni nu ştia ce a vorbit fostul şef al statului cu regele Mihai în aceea oră de discuţii. După cum spune generalul Teodorescu, martor al evenimentelor, Ioan Antonescu a cerut la ora 21.00 să fie scos din camera în care era închis fiindcă nu avea aer. A fost lăsat să iasă şi în acele momente a luat un carnet dintr-un raft cu manuale, a cerut un creion unui soldat care-l păzea şi a scris cu acel carnet pe genunchi, timp de o oră, o mărturie inedită despre tot ce s-a întâmplat în aceea perioadă.

Antonescu nu s-a opus ruperii alianţei cu Germania

În acel document descoperit în anii 80 şi păstrat culmea în perioada comunistă, mareşalul Antonescu mărturiseşte că dorea la rândul său ieşirea din război a României. Acesta prezenta inclusiv discuţiile avute cu Ion Mihalache, fondatorul Partidului Ţărănesc, pe marginea acestui subiect. ”Astăzi, 23 august 1944, am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei, o atitudine forţat rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă d-l Mihai Antonescu.

I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani d-l Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi comunităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare”, scria Antonescu. Mai mult decât atât, Antonescu mărturisea că i-a somat pe nemţi în această privinţă. I-a avertizat că dacă nu reuşesc să menţină linia frontului, România se va retrage din alianţă. ”D-lui Clodius i-am vorbit în faţa d-lui M. Antonescu pe un ton răspicat şi i-am amintit că, atât prin d-l M. Antonescu acum câteva luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei că dacă frontul nu se va meţine pe linia Tg. Neamţ – Nord Iaşi – Nord Chişinău – Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului. I-am arătat d-lui Clodius că nici o ţară şi nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia ruşilor. I-am cerut, ca şi d-l. M. Antonescu, să arate acest lucru la Berlin, să roage să înţeleagă poziţia ţării noastre în faţa cataclismului care o ameninţă şi a mea în faţa istoriei şi a ţării şi să-mi dea dezlegarea de a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie ţara şi pe conducătorii ei”, adăuga Antonescu.

Dar respingea condiţiile Rusiei sovietice

Chiar dacă era de acord cu desprinderea de Germania în condiţiile grele pentru România, Ion Antonescu spunea că acest lucru nu trebuia făcut în condiţiile impuse de Rusia Sovietică. De altfel, dacă România făcea pace cu URSS în condiţiile impuse de Molotov ministrul de externe rus, existau riscuri din punctul de vedere al mareşalului Ion Antonescu. ”În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează a face un act politic de renunţare şi pierderea Basarabiei şi a Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatul Molotov. I-am adăugat că, după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”. Azi a semna propunerea Molotov însemnează a lăsa mari riscuri pentru viitorul ţării în ceea ce priveşte graniţele ţării”, scria Antonescu.

Totodată mareşalul sublinia că printre clauzele impuse de Molotov se aflau şi alte prevederi periculoase pentru statul român. Printre altele era vorba de plata unor despăgubiri de război nedefinite, care ar fi băgat ţara în robie la ruşi, în opinia mareşalului dar şi mai grav dezarmarea soldaţilor români şi predarea lor ruşilor. ”A patra condiţie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse după aceea la dispoziţie pentru ca împreună cu ruşii să izgonim pe nemţi din ţară. Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor ţării un astfel de ordin care odată enunţat producea cel mai mare haos şi lăsa ţara la discreţia totală a ruşilor şi germanilor? Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar pune-o în practică”, scria Antonescu.

Trădarea Germaniei, un act odios

Totodată Antonescu se opunea prevederilor anglo-americane şi ruseşti de a întoarce armele contra Germaniei. Pentru Antonescu era acceptabilă renunţarea la alianţa cu Puterile Axei, dar nu şi pornirea războiului împotriva fostului aliat. Mareşalul considera acest act ca fiind fără onoare. ”A treia clauză, şi cea mai gravă, era aceea de a întoarce armele în contra Germaniei. Cine poate, am arătat eu d-lui Mihalache, şi poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului a unui asemenea gest odios, când putem să ieşim din război oricând dorim?”, adăuga Antonescu. Totodată fostul şef al statului preciza că deja trimisese oameni politici şi diplomaţi precum Iuliu Maniu să discute cu anglo-americanii şi să obţină condiţii onorabile pentru ieşirea României din război.

Mai mult decât atât, Antonescu se arăta dispus, dacă sunt respectate aceste condiţii onorabile de pace, să discute personal cu Hitler ieşirea României din război. Totodată Antonescu era ferm convins că România mai bine mergea până la capăt şi pierea eroic decât să accepte condiţiile impuse de ruşi, adică cu alte cuvinte intrarea României în sfera lor de influenţă. Această afirmaţie a făcut-o ca răspuns, ţărăniştilor convinşi de faptul că oricum anglo-americanii ne-au abandonat în braţele URSS şi că aceasta ar fi oricum soarta noastră. ”I-am răspuns domnului Mihalache că într-o astfel de situaţie este de preferat ca un popor care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă, o asemenea soartă, să cadă eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa la moarte”, susţinea Antonescu.

Antonescu, dezonorat şi bruscat

Pe lângă aceste precizări, Antonescu a descris şi faptele petrecute în ziua de 23 august 1944. Mai precis arestarea sa. Mareşalul spune că a fost bruscat şi dezonorat. ”Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţ pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: „D-le mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiul”. M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţ şi i-am spus ca să ia mâna de pe mine şi, adresându-mă generalului Sănătescu, în auzul regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate: „Să-ţi fie ruşine; astea sunt acte care dezonorează un general”. M-am uitat fix în ochii lui şi i-am repetat de mai multe ori apostrofa.

După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar, unde o bestie de poliţist mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu d-l Mihai Antonescu, am fost băgat, la ora 17, într-o cameră „Safe” Fichet şi încuiaţi cu cheile”, preciza Antonescu. Totodată fostul şef al statului român şi-a exprimat amărăciunea pentru un asemenea deznodământ. ”Iată cum a ajuns un om, care a muncit 40 de ani ca un martir, pentru ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii dinastiei, care a luat jurământul tânărului rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic armata înfrântă, ţara şi regele ei”, încheia acesta. Această scrisoare a fost înregistrată culmea în arhivele comuniste şi a fost mai apoi publicată după 1990.