Economie

De ce statul nu INVESTEȘTE în extragerea gazului autohton

Un motiv principal ar fi lipsa resurselor financiare, dar și a unei legi, care ar permite marilor investitori să efectueze studii și lucrări de extragere ale minereurilor.

Avem cu ce, dar n-avem cu cine

În sudul R. Moldova, în localitatea Victorovca, din raionul Cantemir, există 12 sonde de forare a gazelor naturale. Dintre acestea, doar trei activează și livrează gaze către locuitorii din satele Ciobalaccia, Baimaclia și Suhat, din raionul Cantemir. Compania care deține licența de forare a gazelor este „Valiexchimp”, al cărei director este Valentin Bodișteanu, spune că celelalte opt sonde sunt închise, deoarece nu are cui să livreze gaze.
„Resurse de gaze noi avem, dar consumatori – nu. Ca să distribuim gazele, trebuie să construim propriile gazoducte, dar nu avem posibilitate. Trebuie să ne implicăm în niște credite comerciale pe care noi nu suntem siguri că le vom putea acoperi. O soluție ar fi să distribuim aceste gaze prin conductele celor de la „Moldovagaz”, dar nici acest lucru nu e posibil, deoarece nu putem ajunge la un consens cu această companie. Ei afirmă că au dreptul să livreze doar gazele rusești. Am depus o sesizare la Ministerul Economiei pentru a soluționa această problemă, dar nu am primit deocamdată niciun răspuns”, a spus Bodișteanu.

„Gazprom”, interesat de gazele noastre

Valentin Bodișteanu a mai afirmat că foarte multe companii străine specializate în extragerea gazelor s-au arătat interesate de o colaborare cu acestia, dar atâta timp cât în țara noastră nu există o legislație, care să corespundă intereselor străine, ei refuză să vină și la noi în țară.
„Chiar și rușii de la „Gazprom” au venit la noi, au efectuat studii și au văzut că gazul forat este calitativ, 97,7 este metan, dar nu vin să colaboreze, deoarece situația politică este instabilă la noi. De fap, tot ce este legat de gaze la noi, ține de politică. Noi am efectuat studii și am descoperit gaze și lângă satul Berești, Ungheni. Acolo, cei de la Situațiile Excepționale ne-au chemat să-l capsăm. Există la o distanță de doar doi metri adâncime, dar dacă nu avem cu ce, noi ce putem să facem? Acolo a fost erupție. Este zăcământ la Baimaclia, este zăcământ la Văleni. Avem 41 milioane de tone de cărbune brun, care poate fi gazificat ceea ce ne poate ajunge pentru mult timp. Am depus toate actele la Ministerul Economiei pentru a participa la o licitație internațională, dar nu am primit la fel niciun răspuns, de cinci ani tot așteptăm acest lucru”, ne-a mai afirmat Valentin Bodișteanu.

Unde crește mărul discordiei?

Oficialii de la Ministerul Economiei afirmă că cei de la „Moldovagaz” nu pot refuza conectarea gazelor naturale pe conductele lor, însă, cel mai probabil, nu au ajuns la o înțelegere. „Cadrul legal în domeniul gazelor naturale nu prevede restricţii în comercializarea gazelor naturale de origine autohtonă. Titularii de licenţe pot contracta gazele naturale din diferite surse, inclusiv autohtone. Sistemul de gaze naturale este de tip unic şi închis, iar gazele naturale din reţele de gaze trebuie să fie conforme cerinţelor. „Valiexchimp”, în calitate de întreprindere exploatatoare de gaze naturale autohtone, este în drept şi liber să abordeze orice titular de licenţă în domeniul furnizării gazelor naturale pentru a încheia un contract de colaborare la preţ negociabil. În acest context, în opinia Ministerului Economiei, „Valiexchimp” necesită să urmeze prevederile legale privind încheierea unui contract de comercializare a gazelor naturale autohtone”, a afirmat pentru TIMPUL, șeful Direcției generale eficiență și securitate energetică din cadrul Ministerului Economiei, Vadim Ceban.

Cum încurajăm exploatările pe teritoriul Moldovei?

Deși mai mulți specialiști în geologie au declarat anterior pentru publicația noastră că R. Moldova dispune de rezerve mici, dar suficiente de minereuri, oficialii strâng din umeri afirmând că nu s-a efectuat niciun studiu, care să demonstreze existența gazelor, cărbunelui brun sau a altor zăcăminte minerale.

„Potenţialul energetic al Republicii Moldova poate fi dovedit doar în urma forărilor la adâncimi de peste 2000 de metri. Aceste lucrări pot fi executate doar de către companii internaţionale cu experienţă în domeniu. La etapa actuală, în adresa Ministerului Economiei, nu au fost depuse cereri pentru concesionarea acestor lucrări”, mai spune Vadim Ceban.

Teritoriile pe care sunt găsite zăcămintele minerale nu pot fi vândute unor companii fie ele străine, fie autohtone. Potrivit Codului Subsolului, articolul 6, sectoarele de subsol nu pot fi înstrăinate, ele pot fi date numai în folosinţă. Toate actele juridice sau acţiunile care, în mod direct ori indirect, violează dreptul de proprietate publică a statului asupra subsolului sunt lovite de nulitate absolută. Materia primă minerală extrasă aparţine beneficiarului subsolului cu drept de proprietate în cazul în care contractul nu prevede altfel. Adică resursele extrase să fie vândute, iar o parte din suma obținută să o încaseze proprietarul terenului. La momentul actual, Ministerul Mediului a iniţiat elaborarea Legii petrolului, ce prevede exploatarea resurselor minerale energetice autohtone. Și Ministerul Economiei a elaborat Legea cu privire la gazele naturale, iar proiectul Legii de completare şi modificare a acesteia se află la etapa de definitivare pentru aprobare de guvern, apoi va fi înaintat parlamentului.

Notă: Contactați de TIMPUL, reprezentanții companiei „Moldovagaz” nu au oferit un răspuns solicitărilor noastre până la încheierea ediției.

Gazul moldovenesc conține 97.7% metan


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *