Propaganda sovietică nu a recunoscut niciodată existenţa unei mişcări de rezistenţă în Basarabia. Cei care aveau un alt mod de gândire decât cel oficial, care au avut curajul să se pronunţe împotriva regimului erau etichetaţi drept criminali, terorişti, bandiţi, tâlhari etc. Autorităţilor nu le era convenabil şi nu puteau să spună nici chiar în materialele secrete că la lupta împotriva lor s-au ridicat oamenii cei mai buni din teritoriile ocupate.
Arhivele secrete ale fostului regim, accesibile astăzi cercetătorilor, conţin mărturii relevante despre atitudinea românilor basarabeni, dar şi a minoritarilor faţă de noua stăpânire. Mulţi reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, care aşteptaseră cu nerăbdare sosirea Armatei Sovietice, văzând jafurile şi devastările comise de ostaşii sovietici, le-au devenit ostili pe faţă, formulându-şi lozinca: „Ce ar fi, tot mai bine este cu românii”.
Odată cu venirea Armatei Sovietice, Maria Baradja din s. Taraclia, bulgăroaică, soţul căreia fusese deportat în 1940, a început să desfăşoare printre ţărani agitaţie antisovietică, îndemnându-i să mai aştepte puţin, întrucât „în primăvara anului 1945 în Basarabia din nou vor veni salvatorii noştri români” şi din nou „vom duce o viaţă bună”. Ţăranul Mihail Stefoglo din s. Cazaclia, găgăuz, chema sătenii la nesupunere, îndemnându-i „să nu predea pâinea statului, să se ascundă de mobilizare şi să-şi regrupeze forţele pentru a întâmpina Armata Română”. Un alt ţăran, Fiodor Anghelcev, din s. Tătar-Conciac, judeţul Cahul, găgăuz, îndemna ţăranii „să se străduie, prin orice metode, să nu nimerească în Armata Roşie”, întrucât „este ferm convins că în cel mult un an de zile Basarabia va fi eliberată de români sau englezi”. „Basarabia a fost şi va rămâne românească…”, susţinea acesta.
Numeroase documente ale securităţii constată că împotriva dictaturii comuniste se pronunţau şi foarte mulţi intelectuali, reprezentanţi ai minorităţilor naţionale din ţinut: ruşi, evrei, ucraineni. Vom cita doar câteva fraze dintr-un raport secret, datat cu 1 iulie 1946, prin care conducerea superioară de partid era informată despre „declaraţiile duşmănoase şi calomnioase ale intelectualităţii cu simpatii antisovietice din or. Chişinău”.
„Trăim ca şi cânii cei flămânzi”, declara conferenţiarul A. N. Golubkina. Veşnic te gândeşti la o bucăţică de pâine, întruna te gândeşti la mâncare, eşti dezbrăcat, umbli în zdrenţe. Dacă citeşti gazetele, ţi se face greaţă de la fiecare rând. În fiecare rând se face tărăboi despre viaţa bună de la noi, despre foametea din străinătate”.
A. Kolesnikov, actor, constata: „Sovietele zic că ne-au eliberat. Într-adevăr ne-au eliberat, dar ne-au eliberat de viaţă bună. Mai înainte, pe timpul românilor, eu trăiam bine, câştigam bani şi puteam să-mi asigur întreaga familie, iar acum, împreună cu soţia, nu suntem în stare să ne hrănim. De-ar fi război mai repede. Ori am ajunge să trăim mai bine, ori am muri, deoarece aşa nu se mai poate trăi”.
„Va începe oare degrabă războiul, se întreba învăţătorul Robzevici, şi se va pune oare odată capăt fărădelegilor şi robiei sovietice?.. Acesta nu e stat, ci casă de nebuni… Pe timpul românilor, nu credeam propagandei româneşti despre laturile negative ale vieţii în URSS, iar acum vedem că realitatea sovietică este o grozăvie, în faţa căreia păleşte orice propagandă”.
Propaganda sovietică a negat nu doar existenţa stărilor de spirit antisovietice şi anticomuniste, dar şi modul barbar prin care organele de represalii s-au răfuit cu participanţii şi susţinătorii mişcării de rezistenţă din Basarabia. Toate formaţiunile antisovietice erau condamnate conform prevederilor art. 54-1 lit.a al CP („trădare de patrie”). De regulă, liderii formaţiunilor fiind condamnaţi la pedeapsa capitală, iar membrii activi – la 25 de ani privaţiune de libertate. Astfel, în cadrul unor procese judiciare înscenate de autorităţi au fost condamnaţi la moarte: liderii organizaţiei antisovietice „Armata Neagră” Ion Borş şi Teodor Coşcodan; liderul „Uniunii Democratice a Libertăţii”, Anatol Miliutin; 11 membri ai Partidului Democrat Agrar, inclusiv liderii acestuia Simion Zlatan şi Vasile Odobescu; liderul organizaţiei antisovietice „Partidul Libertăţii”, Constantin Condrat; un mare grup de membri ai organizaţiei ilegale „Maidahonda” în frunte cu Anatol Guma etc.
La 25 de ani de detenţie au fost condamnaţi cca 40 de membri ai „Armatei Negre”, 17 membri şi susţinători ai grupului antisovietic condus de Filimon Bodiu, cca 30 de membri şi susţinători ai Partidului Democrat Agrar, 29 de membri şi susţinători ai „Partidului Libertăţii”, 22 de membri şi susţinători ai „Uniunii Democratice a Libertăţii”. La ani grei de puşcărie au fost condamnaţi cca 100 de membri şi susţinători ai ONB „Arcaşii lui Ştefan”.
În ciuda represiunilor sângeroase, diverse forme de rezistenţă faţă de regimul sovietic nu au încetat să se manifeste pe tot parcursul existenţei regimului.
Elena Postică, doctor în istorie, membră a Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
