Scepticismul privind extinderea în continuare a UE vine nu numai de la liderii politici de la Chişinău. Mesajele pesimiste privind extinderea UE vin, discret, din chiar inima UE. Valul de criză care a lovit din nou Europa, dacă nu anulează, apoi îndepărtează pe o perioadă nedefinită extinderea UE şi, implicit, aderarea R. Moldova la comunitatea europeană. În aceste condiţii asupra mentalităţii societăţii acţionează ceva de genul legii „vaselor comunicante” – dacă „torni” aici, se „ridică nivelul” în partea opusă. Şi invers. În cazul R. Moldova, ştim unde se „toarnă” şi unde se va… „ridica nivelul”. În acest sens, analistul politic Cornel Ciurea scria recent că în R. Moldova există „o linie de atracţie geopolitică care vine din partea Moscovei şi nu a fost anulată de nimeni”. Este adevărat, scrie Ciurea, că Guvernul Filat „poate de sute şi mii de ori să repete că Uniunea Eurasiatică nu reprezintă o perspectivă atractivă pentru noi, însă trebuie să ne gândim şi la scenariul prost în cazul în care UE nu se va mai extinde, se va opri la Prut, va pierde dinamismul de dinainte, atunci s-ar putea ca RM să nu mai aibă alte alternative…”.
Va fi cu totul slut la Prut, dacă se va întâmpla asta. Sunt întru totul de acord cu autorul citat: în acest caz, indiferent de declaraţiile politicienilor noştri, „spaţiul eurasiatic ar putea să devină un liman pentru moldovenii lăsaţi de izbelişte”.
Se pare că moldovenii prea repede s-au lăsat bătuţi, prea repede au început să devină eurosceptici. Există, evident, suficiente forţe în R. Moldova şi în afara ei care au interesul ca „virusul” euroscepticismului să atace cât mai activ starea de spirit a moldovenilor. Se doreşte aşa ceva fiindcă acest virus, ca orice alt virus, în anumite condiţii poate evolua de la euroscepticism la antieuropenism, situaţie care deja s-a observat în cazul votării Legii antidiscriminare. Aceste forţe sunt reprezentate de partidele politice de stângă, tradiţional filoruse şi dirijate de Rusia, în strânsă colaborare cu unii lideri ai Mitropoliei Moldovei, subordonate canonic Moscovei, care recent au fost pe punctul de a declanşa un adevărat război religios în Moldova, miza antieuropeană nici nu mai era camuflată, ci declarată deschis. Această campanie – chipurile, împotriva homosexualilor -, care a durat mai bine de un an de zile, a fost una prin excelenţă antieuropeană, împotriva cursului proeuropean al R. Moldova. Cu siguranţă, campania de „luptă împotriva homosexualilor” a îngroşat rândurile euroscepticilor. Şi vina nu e numai a celor care au muşcat din nada lui Marchel. Cum ar trebui să reacţioneze un om simplu căruia de ani de zile i se vorbeşte despre „integrarea europeană”, „regim liberalizat de vize” ş.a.m.d., dar nu se întâmplă nimic şi această Europă ne ţine cinic la distanţă, ne înglodează în datorii uriaşe şi ne impune „valori” pe care o societate ca a noastră nu le poate accepta.
Deşi nu numai ei sunt vinovaţi, de acest nou fenomen, numit euroscepticism, care se transformă vertiginos, sub ochii noştri, în antieuropenism militant trebuie să răspundă şi actualii liderii politici ai RM care s-au cam jucat de-a integrarea europeană. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: nici o guvernare (începând cu cea al lui Snegur-Druc, şi terminând cu cea a lui Timofti-Filat) nu a avut un proiect politic clar de edificare a acestui stat. Toate guvernările moldoveneşti, fie de stânga sau fie de centru-dreapta, care s-au succedat la Chişinău, în loc să preocupe de identificarea principiilor pe care urmează să fie consolidat acest stat, „luptau” pentru apărarea… statalităţii lui. În felul acesta, societatea a fost împărţită şi învrăjbită după criterii politice, geopolitice, identitare, religioase ş.a.m.d. De ce acum să ne mirăm de faptul că această „statalitate” nu prea există, iar moldovenii, şi după două decenii de la declararea independenţei, se află într-o confuzie şi derivă identitară care anulează orice efort de instalare a normalităţii în această fostă republică sovietică.
Euroscepticismul, devenit antieuropenism, se înscrie perfect în teoria moldovenismului de toate culorile şi nuanţele – singurul proiect politic care, se pare, e pe placul actualei guvernări.
