Actualitate

Denis Cenușă: Moldova are nevoie de o strategie foarte precisă, care să sporească reziliența pe toate criteriile aplicate în cadrul NATO.

Deși stabilitatea din regiune rămâne precară, perspectivele de securitate par să se echilibreze favorizând Ucraina și aliații occidentali în raport cu agresiunea rusească. Asistența militară pentru Ucraina sporește, acumulând miliarde de euro de la UE și alții, iar forțele militare ucrainene se mobilizează pentru a relua controlul asupra teritoriilor din regiunea Mykolaiv, Kharkiv, Luhansk și Donețk.

Prelungirea războiului rusesc împotriva Ucrainei face ca și costurile socio-economice să devină dificil de gestionat și de asumat plenar de către factorii de decizie din Occident. Anume sub presiunea necunoscutei costurilor, Bruxelles-ul întâmpină dificultăți la instituirea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, promis în scurt timp după al cincilea val de sancțiuni (în luna aprilie). 

Neadoptarea noilor sancțiuni derivă din incapacitatea UE de a atinge consens în jurul embargoului împotriva importurilor de petrol din Rusia, unde Ungaria solicită excepții, invocând raționamentul efectelor economice. În timp ce guvernele statelor UE navighează problemele legate de costurile pentru industrii și cetățeni, Rusia apelează la substituirea importurilor, tentative de a institui administrarea externă a afacerilor ce aparțin companiilor occidentale, care au părăsit Rusia (circa 1.000 de entități), precum și la diversificarea rutelor și destinațiilor exporturilor sale. Mai nou, autoritățile ruse au aplicat contra-sancțiuni împotriva a 31 de companii ale țărilor “neprietenoase” din UE, care includ interzicerea tranzacțiilor financiare și interzicerea accesului în porturile rusești. Acestea pot duce la revizuirea relațiilor contractuale pentru furnizările de resurse energetice rusești și scumpirea lor ulterioară, ceea ce împiedică recuperarea economică post-pandemică.

Efectele ocupației temporare rusești în Ucraina

Regimul lui Vladimir Putin mizează pe acutizarea deficitului de produse alimentare de primă necesitate în Asia și Africa, dar și pe criza energetică globală pentru a continua războiul împotriva Ucrainei. Ramificarea crizelor deja existente va crește presiunea asupra Occidentului, atât în termeni financiari, cât și de securitate. Rusia este conștientă de acest lucru și folosește deliberat destabilizarea securității globale pentru a diminua semnificația cauzei ucrainene și a lovi în solidaritatea occidentală. Ambasadorul rus la Washington Anatoly Antonov a declarat că Rusia nu va “capitula” în fața Ucrainei și că toate obiectivele vor fi duse “până la capăt”. Asemenea discurs indică în mod explicit că Rusia va continua agresiunea sa, ajustându-și obiectivele în funcție de evoluția de pe terenul de război. De aceea, Ucraina nu are altă alternativă decât nu doar să se apere, dar și să-și restabilească, prin intermediul forței, controlul asupra teritoriului său.

În pofida sancțiunilor dureroase, care deja au provocat un exod al anumitor categorii de muncitori (din sectorul IT) și investitori străini (companii occidentale), Kremlinul continuă operațiunile de ocupare a sudului Ucrainei, unde administrațiile militar-civile controlate de armata rusă pun la cale de-ucrainizarea teritoriilor ucrainene ocupate temporar (Kherson, Zaporojie, Donețk și Luhansk) și “anexarea” acestora la Rusia după modelul Crimeii în 2014. Fără eliberarea completă a țării de sub ocupația rusească, securitatea națională a Ucrainei va fi subminată puternic și pe termen lung. În mod automat, vor crește amenințările pentru țările din vecinătatea imediată, indiferent că sunt protejate de aderența la NATO, precum Romania, sau contează pe un statut de neutralitate nesustenabil, cum e în cazul Moldovei. Autoritățile celei din urmă par să încerce să compenseze neutralitatea problematică, proclamată “pe hârtie”, dar slab realizabilă în practică, cu asistență internațională în reziliența de stat (IPN, Aprilie 2022) și o prezență, chiar dacă și simbolică, pe agenda puterilor globale. Acest argument și-a găsit expresie de asemenea în participarea ministrului de externe al Moldovei, Nicu Popescu, la reuniunea șefilor diplomațiilor statelor G7 din 14 Mai.

La reuniunea G7, Moldovei i-a fost recunoscută integritatea teritorială și suveranitatea, fiind reiterată disponibilitatea de a acorda asistență pe calea Platformei de Sprijin pentru Moldova, lansată în aprilie (circa 700 milioane de euro – împrumuturi și granturi noi și vechi). Totuși, accentul pus de G7 s-a referit la reforme și nu la pregătirea Moldovei pentru situații și scenarii negative. Reprezentanții statelor G7 au făcut referință la destabilizarea regiunii transnistrene, care nu conține deocamdată amenințări reale la adresa Ucrainei sau Moldovei (Riddle, Mai 2022). Totodată, G7 a trecut cu vederea faptul că cele întâmplate recent în regiunea transnistreană constituie un prilej suficient pentru a menționa în mod expres necesitatea unei asistențe ce ar capacita și pregăti armata și forțele de ordine moldovenești pentru situații de criză. În schimb, probabil la solicitarea Chișinăului, statele Occidentale au ales în mod deliberat să pună accentul doar pe reforme. Dacă însă prin “reforme” se are în vedere și asistență militară, atunci are sens ca acest lucru să fie expus publicului, deoarece oficialii europeni deja au declarat despre această intenție în mod deschis, dar numai cu referință la echipament militar non-letal (Consiliul UE, Mai 2022). Tot, în același context, chiar dacă statele G7 insistă pe sprijinirea stabilității Moldovei, acestea au omis reglementarea pașnică a conflictului transnistrean, care constituie unul din pilonii ce asigură stabilitatea țării.  

Asistența (militară) a UE sau altfel de sprijin de la NATO?

Potrivit Articolului 11 din Constituție (1994), Moldova este un stat cu neutralitate permanentă. În realitate, nu există niciun mecanism național sau internațional care să asigure neutralitatea țării, iar capacitățile de apărare ale armatei sunt necunoscute publicului, în mare parte pentru că nu există evaluări recente publicate de autoritățile competente. În timp ce doctrina militară a țării este învechită (1995) și reiese din neutralitatea permanentă, documentele de securitate națională sunt mai recente și vizează conceptul de neutralitate dincolo de neaderarea la blocuri militare. Astfel, hotărârea Parlamentului din iulie 2018 a aprobat strategia națională de apărare, precum și un Plan de Acțiuni, care prevedeau majorarea bugetului pentru apărare de la 625 milioane MDL în 2018 până la 1.4 miliarde MDL în 2025. În 2018, guvernarea controlată de forțele oligarhice conceptualiza neutralitatea țării prin prisma cooperării internaționale și a contribuției la securitate prin investirea într-o armată profesionistă. Același principiu este susținut de actuala guvernare pro-UE, ceea ce ar contrazice izolaționismul internațional promovat de forțele pro-ruse, care vor o legislație ce ar limita participarea armatei naționale la misiuni internaționale și alte forme de interacțiune cu organizații militare sau în domenii militare (cu Occidentul). În prezent, Chișinăul implementează strategiile de apărare și militare adoptate de forțele oligarhice în 2018, care însă pe alocuri și-au pierdut din actualitate și nu conțin aspecte explicite legate de reziliența de stat.

De la începutul agresiunii rusești împotriva Ucrainei în februarie 2022, Ministerul Apărării din Moldova nu a oferit nicio informație publică legată de pregătirea armatei naționale. Același tip de informație nu face parte nici din rapoartele anuale prezentate de Minister. Prin urmare, lipsește orice claritate minimă cu privire la capacitatea reală de apărare a țării împotriva unei eventuale amenințări militare. În același timp, este cunoscut faptul că Moldova primește asistență militară din partea UE prin intermediul instrumentului Facilității Europeană pentru Pace, care presupune oferirea de echipament militar, dar nu de tip letal, în valoare de 7 milioane pe durata anilor 2022-2024. Mai exact, echipamentul livrat de UE vizează sporirea capacității de asistență pentru populație oferit de Serviciul medical militar și echiparea Batalionului de geniu cu tehnică pentru eliminarea munițiilor explozibile. Altfel de echipament nu a fost promis de UE, pe de o parte, și nu a fost solicitat, de autoritățile moldovene, pe de altă parte. Cu toate acestea, Președintele Consiliului European Charles Michel a făcut o declarație despre intenția UE de „a spori semnificativ asistența” pentru Moldova prin livrarea de „echipament militar adițional”. Ministerul de Externe de la Chișinău a clarificat că nu este vorba de armament letal, dar nu a explicat dacă se prevede altfel de echipament decât cel promis pentru Spitalul militar și geniști. În orice caz, aceste măsuri se referă la o echipare parțială a unor unități din cadrul armatei naționale, nu și niște măsuri concrete dedicate rezilienței, în general. Totodată, alte măsuri susținute de UE se referă la managementul frontierelor, în care, pe lângă Misiunea EUBAM, UE finanțează 70 de reprezentanți ai Agenției Frontex care își desfășoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova.

Anterior, potrivit Planului Individual de Acțiuni NATO-Moldova pentru 2022-2023 (IPAP NATO-Moldova), Chișinăul a preconizat o autoevaluare interinstituțională cu privire la „reziliență și pregătirea pentru situații de urgență civilă” pe bază a 7 criterii de referință ale NATO. Aceste criterii conțin următoarele dimensiuni: 1) continuitatea funcționării guvernului; 2) resurse energetice; 3) gestionarea fluxului necontrolat de oameni; 4) accesul la produse alimentare și apă; 5) gestionarea accidentelor în masă 6) sistemele de comunicații civile; 7) transportul civil. Aceste aspecte ale rezilienței au fost stabilite în cadrul summitului de la Varșovia din 2016, transformate ulterior în criterii pentru Planificarea Capacităților de Apărare la nivelul statelor NATO în 2017 și transmis Moldovei în timpul activităților comune în 2018 (anul guvernării oligarhice a lui Vladimir Plahotniuc).

Spre deosebire de strategiile naționale din 2018, care nu fac referință la reziliență, IPAP-ul NATO-Moldova indică 8 acțiuni ce urmăresc sporirea capacității de reacție a Moldova, precum: dezvoltarea potențialului instituțional de reziliență, supravegherea infrastructurii critice, sporirea capacităților de reacție rapidă etc. Cu toate acestea, documentul nu specifică sursa de finanțare. De asemenea, în loc să fie menționată o singură autoritate responsabilă de coordonarea întregului proces, sarcinile sunt distribuite între o multitudine de actori – de la parlament până la ministere aparte. Drep rezultat, măsurile menite să consolideze statul în cele 7 domenii menționate mai sus se află sub riscul neimplementării fie din cauza lipsei de fonduri bugetare sau ca urmare a deficienței de coordonare centralizată. Mai mult ca atât, statele NATO sunt dispuse să ofere asistență tehnică Moldovei, care trebuie reflectată corespunzător în documentele strategice și cele de comunicare cu publicul larg în mod cotidian.

Aderarea la NATO sau alte modalități pentru a compensa handicapurile neutralității moldovenești?

Pentru a contracara eventuala amenințarea rusească, Suedia și Finlanda renunță la neutralitate militară, pregătindu-se să devină state membre ale NATO, unde acestea vor putea beneficia de Articolul 5 cu privire la apărarea colectivă. Aceleași raționamente ar avea beneficii practice pentru Moldova, a cărei neutralitate constituțională nu are efecte tangibile. Evident, în contextul politic intern actual nu există loc pentru discuții competente despre aderarea țării la NATO, având în vedere opoziția publică față de aceasta (61% în aprilie 2022). Două precondiții sunt necesare pentru a face o tranziție calitativă de la fobiile legate de NATO la avantajele apartenenței la acest bloc militar:

În primul rând, trebuie modificate prevederile constituționale pentru care sunt necesare 67 de voturi (din totalul de 101) în legislativ. Un asemenea rezultat este posibil, dacă o formațiune politică pro-NATO reușește nu doar să repete performanța Partidului Acțiune și Solidaritate din iunie 2021, dar și să o îmbunătățească adițional cu patru mandate. Acest lucru va depinde de calitatea guvernării actuale a PAS, care în cazul eșecului va favoriza forțele pro-ruse și conservatoare la viitoarele alegeri parlamentare. Viitoarea modificare a Constituției necesită dialog național incluziv și, respectiv, transparență.

Și, în al doilea rând, ca aderarea la NATO să devină măcar ipotetic probabilă, soluționarea conflictului transnistrean trebuie să devină un exercițiu fezabil. Acest lucru înseamnă înainte de toate victoria Ucrainei împotriva agresiunii rusești, urmată de o coordonare excelentă între Kiev și Chișinău cu privire la pașii de readucere a regiunii transnistrene în albia constituționalității moldovenești. Acest proces trebuie să includă democratizarea, decriminalizarea și demilitarizarea regiunii separatiste, care este profund loială Rusiei, chiar dacă vrea să creeze aparențele unei occidentalizări prin integrarea economică cu piața europeană.

Dacă însă NATO reprezintă o opțiune indezirabilă în rândul forțelor politice pro-occidentale din Moldova, atunci soluția alternativă este construirea unei armate puternice pe baza modelului euro-atlantic, cu investiții substanțiale în modernizarea capacităților de apărare (infanterie, potențialul aerian), interoperabilitate eficientă cu forțele NATO și management anti-criză și reziliență națională pe bază de cooperare eficientă cu autoritățile civile în stare adecvată. Această modalitate de a compensa deficiențele neutralității trebuie pusă în aplicare până când Moldova aderă la UE (obiectiv de durată), care va deschide accesul la Articolul 422 al Tratatului UE privind securitatea colectivă. În fine, Moldova trebuie să se decidă ce soluție alege, dar oricare din cele două propuneri menționate necesită decizii politice transparente, „foi de parcurs” realizabile și diplomație publică activă. Cât durează războiul în Ucraina, Chișinăul se poate concentra pe modelul doi legat de cooperarea cu UE și NATO. Ulterior, în funcție de rezultatele reformelor și ale alegerilor, discuțiile pot încorpora dezideratul aderării la NATO. În niciun caz, nu trebuie ignorate preocupările populației și limitările impuse de soluționarea conflictului transnistrean. Ignorarea oricărei din modalitățile sugerate pentru a compensa sau substitui neutralitatea permanentă va fi utilizată de forțele politice care promovează (re)unificarea Moldovei cu România. Pentru unele segmente din societate unirea se asociază nu doar cu beneficii de ordin economic, dar și cu garanții de securitate împotriva factorului rusesc (IPN, Aprilie 2022).

În loc de concluzii…

Contextul regional este instabil, iar perspectivele de îmbunătățire radicală a situației sunt incerte. Cu toate acestea, asistența militară pentru Ucraina poate schimba dinamica lucrurilor în defavoarea Rusiei, care contează pe instrumetariul său energetic pentru a obține timp, resurse financiare și spațiu de manevră în raport cu Occidentul. În asemenea circumstanțe, Moldova are nevoie de o strategie foarte precisă, cu resurse financiare și autorități coordonatoare, care să sporească reziliența pe toate criteriile aplicate în cadrul NATO.

Eforturile direcționate spre sporirea rezilienței sunt esențiale inclusiv pentru că pot fi combinate cu dezvoltarea capacităților de apărare ale Moldovei în contextul statutului de neutralitate. Dacă publicul moldovenesc nu este încă pregătit să reflecteze critic asupra NATO, atunci țara trebuie să investească în armată. Tentativele de destabilizarea a Transnistriei scot în evidență importanța posedării unui potențial de apărare adecvat. Fără o armată capabilă de apărare, neutralitatea țării este defectuoasă și poate constitui în sine o sursă de insecuritate. Atât modernizarea armatei în domeniul apărării, cât și consolidarea rezilienței de stat trebuie să acompanieze procesul de integrare europeană, accelerat de perspectiva viitoarea de aderare a Moldovei la UE.

Denis Cenușă

https://www.contributors.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

comentarii

  1. Nothing of what u, so assiduously tried here at length, makes sense… putting UNIREA under italics says a lot about your objectivity…
    So, ‘pentru unii’ means not for you, right Denis? Oh, are u Denis or Dionis? A objective analyst playing at a foreign think tank or a knowledgeable one fighting for his country (hint: it’s not the Republic of Moldova?) ? It’s for u to decide, but it looks as if u are rather a ‘mancurt’ (sorry, don’t know if there’s an English word for it, you should know that) than a patriot…and that’s not helping at all the territory you are writing so lengthy about !
    In 33 years of ‘bridges of flowers’ and 30 years of ‘independence’ (indeed this should be under italics), Bessarabia did not achieve anything of what you establish as future objectives in ur ‘academic’(another italic, whoops) endeavour: neither neutrality, resilience, military preparedness, stability of governing and economy, asking for EU integration – until now, real discussions in society about NATO, freedom from under the Russian boots, nor tragically the ONLY one that should stayed always in its focus, UNIREA with motherland.
    So, when war burns and bombs less than 50 km away, with a Putin who lost control and ready for anything, really…those are your proposed solutions to the Sandu government ? Another 20-30 years of more of the same ? Hoping that the disaster is not going to engulf it in the meantime!? You said it yourself: PAS could be out of power at the next elections, never mind having ‘four more mandates in Parliament’ in order to change the Constitution…What then ? All gains again disappearing in the fog of Voronin’s mind, helped maybe by nobody else than prestigious advisor D. Cenusa !!? Discussing theories for the sake of theories destroyed that land you are preaching to, D. !
    Las-o in balta ca macane, baiete !
    Wake up and smell the beautiful Moldovan roses, that’s my advise for you and for Madam Maia Sandu…by the way they are in Iasi only.

  2. De fiecare data cand se aduce in discutie reunificarea cu Romania exista doua mari subiecte de discutie: primul, care aunt beneficiile economice pe care le obtine Moldova, respectiv Romania si al doilea, care sunt beneficiile de securitate pe care le obtine Moldova.

    De fiecare data cand se vorbeste despre discutie se inainteaza ideea aceasta ca Romania ar trebui sa rivalizeze cu UE, poate cu G7 sau chiar toate statele bogate din lume asa incat Moldova sa obtina odata cu unificarea sute de miliarde din partea Romaniei, adica unificarea sa se faca doar daca Romania rupe pamantul si aduce Moldovei marea cu sarea.
    Al doilea subiect despre care se vorbeste odata cu unificarea sunt garantiile de securitate pe care le aduce este cat de mult poate contribui poate contribui Romania, cati soldati ar aduce, cat echipament ar aduce si daca ar intretine armata in Moldova.

    Sunt subiecte bune dar oricat de bune ar fi sugereaza ideea ca unirea trebuie sa se faca doar pe criterii pragmatice, iar in acest sens tot acest discurs promovat de Chisinau este profund anti-romanesc. Eu o vad ca o amenintare subtila, daca Romania nu reuseste si nu aduce pe masa o super-oferta, atunci autoritatile de la Chisinau nu isi vor parasi pozitiile de care tin cu dintii. Romania e o varianta de rezerva, trebuie de vazut cum poate fi exploatata mai temeinic, cum poate fi folosita ca sa se ajunga la UE doar pt. a fi bine Moldovei si cam atat.

    Se uita ca motivul principal al unirii eate unul legat de o constiinta comuna, a unui trecut comun, se uita ca cauza principala o reprezinta dorinta de unitate istorica a poporului roman care sa poata trai conform cu identitatea in pace si liniste in teritoriilw care istoric au apartinut Romaniei. Moldova are tot atat de mult drept asupra Romaniei cat au romanii asupra Moldovei. Am ajuns in clipa in care tot ce au facut inaintasii nostri este impins cu piciorul la o parte, se ridica voci care sugrama din ce in ce mai mult identitatea care uneste un singur popor, o singura voce, genocidul cultural si identitar romanesc este promovat din ratiuni pragmatice, unirea este transformata dintr-o cauza spirituala intr-una pur tranzactionala, ieftina, golita de orice sens oferit de toti inaintasii nostri, de orice dorinta pe care au avut-o ei pt noi.

    Unirea este o arvuna, este o mostenire luata cu imprumut de la inaintasii nostri, ea trebuie realizata pt orice roman care a luptat pentru asta la independenta, pentru orice basarabean care a fost ucis pentru limba si tara lui in timpul comunismului, pentru orice roman care a fost persecutat pentru acest tel.

    Din pacate voci tot mai anti-romanesti se ridica astazi pentru a distruge si singurul dram de constiinta care a ramas neintinat intre noi, iar daca astazi discursul este asa, maine nici nu va mai fi pomenit. Da, Romania poate aduce si aceste lucruri, dar Romania este mai mult decat Bucuresti, mai mult decat o armata, mai mult decat niste bani. Daca Romania a ajuns pana aici, poate ajunge si mai departe, toate vocile sceptice ca Romania poate oferi stabilitate nu promoveaza decat anti-romanismul si nu popularizeaza decat scepticismul fata de capabilitatile romane. Se ignorancu buna stiinta sacrificiul romanesc, calitatile si spiritul de lupta, se diminueaza identitatea romana, altii sunt mai buni, romanii mai prosti, motiv pentru care altii sunt mereu mai buni, nemtii, germanii, de aceea romanii trebuie mereu calculati dupa posibilitatile lor.

    Ce le-ar oferi nemtii si francezii? Ceea ce au oferit Europei si Ucrainei, tradare dupa tradare, interesele lor guverneaza primele. Iar razboiul nu a schimbat asta. Recent se avea in vedere modificari care aduceau transformari serioase in componenta legislativa si executiva in UE, lucru care ar fi deplasat puterea din teritoriu mai mult la Bruxel unde guverneaza grupul franco-german. Are cineva impresia ca Moldova ar fi primita in UE pe ochi frumosi pt ca sa obtina un statut egal cu Franta? Crede cineva ca le-ar permite moldovenilor un drept se veto cu care sa ameninte interesele Germaniei? Crede cineva ca unui stat atat de mic si lipsit de importanta i s-ar oferi aceste privilegii pe care cu greu vor sa le ofere Ucrainei in aproape 30 de ani? Crede cineva ca Moldova ar fi primita in UE doar pt ca ar fi atacata de Rusia? Credeti ca Rusia ar ataca Franta sau Germania? Nu, Rusia vrea doar sa vada SUA si Marea Britanie afara din Europa. De aceea nu e nici un pericol pt Franta si Germania daca Moldova ar fi atacata. Singurul lucru care ar incuraja aderarea la UE sau la o comunitate largita a UE sunt interesele pe care le pot avea cu privire la Moldova. Romania singura este unica a carei interese coincid cu Moldova, doar cu Romania impreuna Moldova poate fi protejta de aceste lucruri, Romania este unica forma de stabilitate chiar si in Europa. Romania si Moldova sunt legate istoric impreuna, isi imagineaza cineva doua traiectorii diferite in Europa pentru ele? Destinul nostru este pentru totdeauna legat impreuna, ce se intampla cu una va afecta mereu pe cealalta. De ce sa existe asemenea instabilitate, de ce atat de mult sange a fost varsat istoric pt ca niciodata sa nu fie liniste pe pamanturile romanesti? Crede cineva ca Moldova este capabila sa faca fata singura in Europa in fata unor rechini atat de mari? Daca tari mari ca Polonia se lupta pentru interesele lor, daca insasi Franta aproape ca a fost la un pas din afara Nato si UE, daca chiar Germania lupta pt interesele ei, ce poate face Moldova care va fi fortata sa accepte orice pt ca va fi in totalitate dependenta de ajutor financiar extern. Moldoca nu a fost si nu este capabila sa se intretina singura si chiar daca ca gasi stabilitate in UE, nu va avea niciodata liniste in afara Romaniei. Crede cineva ca va accepta o tara atat de compromis in Nato? In Romania au fost indepartati zeci de generali, armata a fost efectiv curatata de comunisti pentru a intra in Nato. Ce poate sa faca Nato cu Moldova? Daca Nato nu a permis Ucraina datorita conflictelor cu teritoriile rebele, crede cineva ca va permite Moldovei intrarea? Cine va suporta aceasta armata? Spune Marea Britanie ca vor sa trimita arme moderne in Moldova, cine va acoperi acele costuri? Are cineva impresia ca acest razboi e un act de caritate comuna? Germania nici acum nu a platit tot ce datoreaza Iaraelului din al Doilea Razboi Mondial, doar Romania a platit in intregime ce a datorat pentru razboi. Romania va trebui sa asigure sin nou si acest lucru pentru Moldova, sa fie platitor pentru acest suport, nimic nu este pe gratis.

    Deci, orice promoveaza acesti papagali ca Denis Cenusa, in realitate oricat de bine intentionat nu are in vedere nici un bine pentru cele doua maluri ale Prutului. Romania intregita in UE si Nato, Romania profunda este unica solutie pentru viitorul prosper si stabil pe teritoriile romanesti. Unirea va aduce si aceste lucruri, Romania a sustinut financiar Moldova si eate capabila sa o faca in continuare, Romania poate sa apere Moldova, dar unirea nu se face in baza asta, unirea se face in baza mostenirii primite de la inaintasi.

    1. D- nule Marghiloman
      Va rog, pentru numele lui Dumnezeu, nu mai folositi un nume furat (recunoscut asa de un tzigan KGB-ist, Iliescu, dar tot furat ramane) cand va referiti la Basarabia. Uitati-va chiar pe harta acestui articol: ‘Moldova’ e un teritoriu impartit in trei de nemernicia istoriei, dar Moldova ca nume suveran apartine ‘de jure’ ONLY to Romania. Acel nume trebuia sa dispara etern in istorie in 1859 la Unirea Principatelor, dar dusmanii tzarisoarei noastre cu diavolul Iliescu in frunte (plus Sovieticii,than RUSII, and ‘Moldovan’ nationalists-mancurts) au planuri sa fure suveranitatea Moldovei din proprietatea Romaniei si sa ‘reintregeasca’ Moldova in afara granitzelor Tarii. O alta tara in aceiasi situatie a fost Grecia fatza in fatza cu independentza Macedoniei: pentru decenii Grecia a vetoed integrarea Macedoniei in NATO si UE until acea ‘tzara’ si- a schimbat oficial numele la ONU !!! Niciodata o Romanie normala si democratica ar fi recunoscut o “Moldova” independenta!! NICIODATA !!! Sau, dupa decenii de rezistentza, am fi trebuit, la fel ca Grecia, sa recunoastem independenta unei Republici Basarabia or Mancurtzia, but not Moldova !!!
      Asa ca, rog pe totzi cei care sunt pe aici, corectati-va macar voi, Moldova e una, ESTE IN ROMANIA, unde tre’ sa vina si partzile ei rupte de criminalii slavi ori slavizati. Iliescu, acolo unde esti, sa mori o moarte de tradator, preferabil sa arzi de viu, pentru tine aprind lumanari in biserica constant….sa burn in the gates of Hell and Satan to take care of you personally, motherfucker !!!

    2. Corect și frumos spus domnule.
      Nu știu ce să mai spun/cred despre moldoveni. E praf și pulbere totul în mintea și sufletul lor. O pretinsă “națiune” moldovenească curvită grav de mentalități sovieto-moscălești.

    3. “Unirea se face in baza mostenirii primite de la inaintasi” – frumos gand, frumoase sentimente! Dar, cunoscand RM de vreo 15 ani destul de bine, va pot spune: realitatea gandirii si simtirii moldovenilor in marea lor majoritate este atat de scurila, incat provoaca alternativ ori scarba, ori mania. Ce mostenire? Si in primul rand care inaintasi? Cu asta ar trebui sa incepeti acolo discutiile si va asigur ca tot cu asta se vor fi terminat relativ repede.

Dă-i un răspuns lui BUREBISTA Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *