Mai întâi vorbeşte despre gândul simplu. Vezi un măr – automat apare gândul simplu în care tu recunoşti fructul. În momentul în care gândul începe să se dezvolte fie devine îngeresc, fie se transformă în gând pătimaş. Adică devine îngeresc în momentul în care văzând frumuseţea mărului te gândeşti la frumuseţea creaţiei, la cât de minunate le-a făcut Dumnezeu pe toate, însă devine gând pătimaş când doar pofta vorbeşte: vezi mărul şi te gândeşti imediat la dorinţa de a-l mânca, iar dacă e într-un pom străin, la dorinţa de a-l fura.
Evagrie foloseşte ca exemplu găzduirea străinilor. Şi spune: gândul de a primi străinul e primul gând, cel omenesc; apoi te gândeşti că Dumnezeu ţi-a poruncit acest lucru, iar tu nu faci altceva decât să împlineşti cele ce eşti dator – gândul îngeresc; însă când în suflet îţi încolţeşte dorinţa de a fi lăudat de oameni – avem în inima noastră gândul pătimaş.
De aceea el spune că primul gând, cel simplu, să îl aducem jertfă lui Hristos în altarul inimii noastre. Să ne străduim că la apariţia oricărui gând să ne rugăm, să îl aducem în legătură cu Dumnezeu. Doar în acest fel scăpăm de gândurile pătimaşe. Chiar şi atunci când ele încearcă să intre în inima noastră, dacă omul continuă să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru toate şi să îşi asocieze acel gând cu datoria creştină, ispita va dispărea.
Părintele Dumitru Stăniloae foloseşte un exemplu mult mai elocvent pentru societatea noastră: aurul. Vezi aurul, apare gândul simplu: metal preţios, galben strălucitor şi aşa mai departe. Ne vin în minte caracteristicile lui. Şi Stăniloae spune că din acest punct trebuie să ne gândim de ce a făcut Dumnezeu aurul sau care e asocierea lui în raport cu Creatorul: strălucire, lumină, adevăr. Dacă nu punem gândul simplu despre aur în relaţie cu Dumnezeu, foarte uşor se va naşte patima, dorinţa omului de a deţine acel metal.
Explicate în acest fel, gândurile noastre nu mai pot fi de necontrolat. Putem discerne asupra gândurilor noastre. Putem să ne educăm mintea ca să ducă gândul simplu în direcţia bună, spre îndreptarea şi mântuirea noastră. Sigur că pornirile pătimaşe vor persista, dar una este ca ele să încerce să ni se strecoare în inimă şi alta este să ne îndulcim singuri cu ele.
