Deputatii PCRM se țin cu dinții de imunitatea parlamentară
Deputatul comunist Artur Reşetnicov a declarat vineri presei că colegii săi nu susţin iniţiativa deputaţilor din Coaliţia Pro-Europeană care propun modificarea constituţiei, pentru limitarea imunităţii parlamentare.
El a făcut referitre la faptul că odată cu limitarea imunităţii, deputaţii comunişti ar putea fi suspuşi unor presiuni.
În replică, preşedintele parlamentului Igor Corman a declarat că cei care nu încalcă legea nu au de ce se teme, arătând că la examinarea acestui proiect deputaţii işi vor arăta adevărata faţă. ”Dacă există dosare penale pe numele unor deputaţi, procuratura oricum poate face demers şi vine cu solicitarea să fie ridicată imunitatea. Eu nu cred că acest lucru trebuie să deranjeze. Eu cred că este doar un pretext de a se eschiva de la aceste modificări. Deputaţii care procedează corect nu au de ce se teme. Fiecare îşi vă arăta faţa atunci când vom dezbate şi vom vota acest proiect de lege”, a declarat Corman.
El a adăugat că deputaţii ar trebui să răspundă în faţa legii ca oricare alt cetăţean. ”În opinia mea este corect ca deputaţii să nu se ascundă după imunitatea şi să o aibă doar în privinţa declaraţiilor politice. În res, sunt cetăţeni şi trebuie să răspundă în faţa alegii aşa cum o facem cu toţii”, a opinat Corman.
Liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu, care susţine că fracţiunea încă nu a decis în privinţa acestui proiect. În acelaşi timp, el a recunoscut că unii deputaţi fac abuz de imunitatea parlamentară, făcând referire la comunişti. ”Dacă mergem spre marea familie europeană trebuie să acceptăm şi să stabilim acea imunitate care este prevăzută pentru un stat în cadrul UE. La noi vin deputaţii, nu respectă legea, îmbrâncesc poliţiştii, se duc la primărie şi se suie la tribună şi aşa mai departe”, a declarat Ghimpu.
Amintim că deputaţii CPE a înregistrat o iniţiativă legislativă care propune excluderea din Constituţie a articolului care prevede că ”deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului după ascultarea sa”.
Sursa: Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!