Justiție

Descinderi la duty-free-urile lui Șor într-un dosar de spălare a 10 milioane de lei

Ofițerii Inspectoratul Național de Investigații, împreună cu angajații Serviciul Fiscal de Stat și procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de spălare de bani estimată la peste 10 milioane de lei.

În dosar sunt vizate magazinele duty-free afiliate oligarhului fugar Ilan Șor. Anchetatorii susțin că schema ar fi fost pusă în aplicare de o întreprindere aflată sub controlul unei persoane sancționate internațional.

Autoritățile precizează că investigația este separată de dosarul anunțat în luna martie, care viza o schemă de spălare de bani de peste 173 de milioane de lei.

Conform legislației, companiile controlate de persoane aflate sub sancțiuni internaționale pot încasa numerar de la persoane fizice doar în limita a 1.000 de lei pentru fiecare tranzacție în comerțul cu amănuntul.

Potrivit oamenilor legii, pentru a evita această restricție, agentul economic ar fi utilizat fictiv vouchere comerciale.

Astfel, în cazul unor cumpărături de 2.000 de lei, întreaga sumă ar fi fost achitată în numerar, însă în documentele contabile doar 1.000 de lei apăreau ca plată cash, iar diferența era indicată fictiv drept achitare prin voucher.

Datele preliminare arată că schema ar fi fost aplicată începând cu luna decembrie 2025 de către un grup de persoane aflate în curs de identificare, scopul fiind ascunderea veniturilor reale obținute în numerar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *