Despre incultură de Ziua Națională a Culturii

Am zis „se marchează” pentru a nu spune cine marchează, fiindcă nu știu. Dacă e să judecăm după agenda anunțată, prima Zi Națională a Culturii va cuprinde câteva manifestări literare și se va încheia cu un concert festiv. Eu nu știu la ce s-au gândit cei cărora le aparține inițiativa instituționalizării acestei Zile Naționale a Culturii. Dacă e Zi Națională, de ce a fost lăsată doar pe seama Ministerului Culturii? Și de ce se numește Zi Națională a Culturii, și nu Zi a Culturii Naționale? (Ca să nu se supere minoritățile etnice?). Dacă e Zi Națională, de ce minoritățile nu organizează nicio manifestare culturală? Dacă e Zi Națională, de ce nu participă la marcarea ei și celelalte ministere, departamente, agenții de stat ș.a.m.d.? Dacă e Zi Națională a Culturii, de ce nu se organizează nimic în școli, licee și universități? Sau acestea nu au nicio tangență cu cultura? 

Șirul întrebărilor poate fi continuat, fiindcă subiectul „moldovenii și cultura” este unul extrem de interesant și… controversat. Ajunși aici, mi se pare oportună o scurtă abatere (ne)lirică. Pe parcursul deceniilor, ne-am obișnuit cu noțiunile cultură generală, cultură de masă, om de cultură… Mai există însă o noțiune, de origine populară – iar la noi populară înseamnă țărănească –, calchiată din rusește, om cultural. Îmi amintesc că, în satul meu de baștină, apoi am remarcat fenomenul și în alte sate moldovenești, sintagma om cultural era folosită mai rar cu admirație și mai des cu ironie și dispreț față de un om cult, educat. Astfel, când cineva încerca să vorbească altfel decât toți, adică mai îngrijit, imediat era pus la punct, ironic și cu dispreț: Ia-te, bre, ce om cultural s-a mai găsit! Nici azi unii trăitori din zona unde s-a născut veșnicia, nu prea îi au la inimă pe oamenii culturali. Fenomenul are explicații istorice, dar nu mă voi adânci în problemă, subiectul fiind prea vast pentru un articol de ziar. Un lucru aș mai spune aici: o explicație a românofobiei unor moldoveni trebuie căutată și aici, în disprețul unor moldoveni față de oamenii culturali. Am încheiat abaterea.

Judecând după agenda manifestărilor, guvernul și parlamentul nu au pregătit marcarea Zilei Naționale a Culturii, aceasta fiind înțeleasă ca o zi a literaturii și a cântecului popular. Un fel de Zi a Independenței sau a Limbii Noastre, dar cu mult mai modestă ca volum literar-folcloric! Dar oare cultura se rezumă doar la literatură și cântec? Dar ce facem cu celelalte aspecte (forme) ale culturii, cele pe care le disprețuiește țăranul prin expresia om cultural? Limba, de exemplu, ține sau nu de cultură? Dacă DA, azi se va vorbi mai literar la televiziunile din Moldova? Vor vorbi mai literar miniștrii și deputații? Sau și aceștia strâmbă disprețuitor din nas când dau de un om cultural? Scuipatul și suflatul sonor al nasului în stradă, aruncarea mucurilor de țigară, ronțăitul semințelor în parcurile de cultură (vă mai amintiți de această îmbinare calchiată din rusă – Parc de cultură și odihnă?), scobitul în nas în ședințele publice, aruncatul pungilor cu gunoi de la etaj în capul trecătorilor ș.a.m.d. se înscriu cumva în ceea ce noi numim cultură? Într-un cuvânt, întrebarea e dacă Ziua Națională a Culturii vizează și aceste fenomene, unele pur moldovenești? Dacă (pauză) CULTÚRĂ înseamnă totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori, reiese că scuipatul în stradă și toate celelalte enumerate (și neenumerate) mai sus fac parte din incultura unui popor. Și aici e firească sacramentala întrebare: Are ceva comun cultura cu incultura unui popor? Din aceasta derivă o altă întrebare: Noi, moldovenii, avem mai multă cultură sau mai multă incultură? Oare nu anume într-o asemenea zi, ca Ziua Națională a Culturii, era cazul să dezbatem această chestiune delicată?

E bine că Ziua Naţională a Culturii e sărbătorită pe 15 ianuarie, ziua în care s-a născut poetul Mihai Eminescu. Dar e rău că nu ne-am lămurit ce anume sărbătorim și cum au evoluat în plan cultural, de la Eminescu încoace, cei care privesc cu dispreț la omul cultural.