Despre om numai de bine

Dacă lumea din jurul nostru, cu cerul și stelele la un loc, era macrocosmosul, atunci omul era microcosmos, ori aşa cum spune tradiția creștină: chipul mic al lumii mari.

Apoi mai știm că suntem ființe raționale, cugetătoare, libere și așa mai departe. Deci: despre om numai de bine. Omul singur s-a uimit în permanență în fața inteligenței lui. Fiindcă, din câte cunoaștem până acum, suntem singurele ființe cu rațiune de pe acest pământ, așa că cine să ne cânte osanale, dacă nu noi înşine?

Citind poemele lui Virgiliu, în special Georgicele, am constatat și eu strânsa legătură dintre om și natură. Am văzut că după mersul stelelor oamenii calculau când trebuie să semene și când să secere. Sau un exemplu de la alt pol este, dacă vreți, mielul sacrificat de Paști. În Vechiul Testament se spunea clar ca mielul să nu fie mai mic de un an. Tot de acolo aflăm că omul nu strângea toate roadele din pomi și nu avea voie să ia din câmp spicele care cădeau pe jos. Ca să rămână și celor înfometați.

Tehnologizarea tuturor activităților umane a rupt omul de natură. Și poate n-ar fi chiar aşa de rău. Dar ia să ne uităm un pic şi dincolo de gard. Să vedem ce fac supusele şi chinuitele noastre animale.

Simpaticii arici, în caz că nu ştiţi, sunt şi medici şi boschetari. Medici – deoarece curăţă natura, culeg toate mizeriile şi mortăciunile din grădini; boschetari – fiindcă au un miros greu şi nu sunt deloc curaţi. Umblând prin gunoaie să cureţe, sunt extrem de murdari. Totuşi cine are un arici în grădină – să îl păzească: e garanţia unei grădini curate.

Însă m-am inspirat pentru acest articol de la o altă vieţuitoare: zăganul. Un vultur, care trăia şi în Carpaţi, până ce nu s-a pornit vânătoarea împotriva lor. Menţionez cu bucurie că în 2009, după şaptezeci de ani, un exemplar a fost văzut din nou în România. Acest vultur este singura specie de pasăre care se hrăneşte cu oase şi măduvă. Ca să spargă oasele zboară la mari înălţimi şi le dă drumul ca să le strivească de stânci. La oasele foarte rezistente zăganul poate repeta schema şi de douăzeci de ori. Ia osul, zboară cu el, îi dă drumul de stânci, apoi verifică rezultatul.

Când am aflat de acest vultur, m-am minunat. M-am gândit că există o vietate care mănâncă oase, alături de foarte multe specii care mănâncă mortăciuni sau altfel de lucruri murdare. Sigur, avem şi lupi, dar vecinătatea lor nu e tocmai plăcută. Apoi e ariciul sau barza. M-am gândit că unde trăiesc aceste animale, pădurea e foarte curată. Mi-am dat seama că natura are propriile ei căi de a se păstra curată. Ce strică unul, repară altul. Scoicile mănâncă şi ele mizerie. Dacă puneţi o scoică într-un borcan cu apă murdară, în câteva ore veţi avea apă limpede.

Numai că omul, microcosmosul, raţionalul şi inteligentul, a stricat această armonie aruncând la întâmplare plasticuri, pungi, peturi. S-au umplut toate văile de gunoaie. Conserve goale, doze de bere, bidoane de plastic. Mai ales acum după sărbători. Şi, din păcate, încă nu s-a reorientat nici ariciul, nici zăganul. Nu avem încă un animal care să cureţe gunoiul din urma noastră. Nu există specii care să mănânce plastic, fiindcă cele care au încercat au murit. Plasticul e otrăvitor atât pentru animalele care îl mănâncă, cât şi pentru sărmana natură. Ar trebui să ne apuce ruşinea şi să punem mâna să facem curăţenie măcar în propriile gospodării, că te dor ochii când treci printr-un sat moldovenesc şi vezi pungi de plastic gonind pe câmpuri sau atârnând prin copaci ca nişte drapele în vreme de război.