Nicolae Ivanov a îndrăgit ziarele din adolescenţă. Mai întâi le procura de la chioşc, apoi a început să se aboneze la ele. În 1979, imediat după absolvirea Tehnicumului industrial-economic (azi – Colegiul republican de informatică), a lucrat în calitate de contabil la întreprinderile „Franzeluţa” şi „Moldovahidromaşina”. În 1983, starea materială grea l-a făcut să lase capitala şi să plece într-un sat din raionul Rezina. Aici a fost angajat şef de gospodărie în colhoz. „Am semnat un contract de muncă pe termen nelimitat. Fiind însă fără de partid, nu prea le inspiram încredere conducătorilor comunişti. Mai ales că aceştia făceau şi abuz în serviciu, întocmeau uneori acte false… I-am răbdat cât i-am răbdat, dar până la urmă am fost nevoit să plec”, ne povesteşte Nicolae Ivanov. Mai târziu, a dat peste el o altă năpastă – s-a pomenit dezmoştenit. Părinţii îi lăsaseră prin testament cota de pământ de 83 de ari, o casă şi o anexă, avea de gând să se întoarcă la baştină, îşi înregistrase gospodăria ţărănească, dar… primise pământul doar în acte, nu şi în realitate. Casa i-a fost demolată de către un nepot. Şi iarăşi a umblat prin judecăţi, iar acum dosarul se află la CEDO.
Ca să-şi câştige o bucată de pâine, în 1994 a început să vândă ziare şi reviste. Mai întâi, pe cele naţionale, apoi şi pe cele de la Iaşi: „24 de ore”, „Evenimentul de Iaşi” ş.a. „De fapt, aveam un scop bine definit – ne explică el – mi-am zis că, dacă oamenii ar citi mai multe ziare şi ar cunoaşte adevărul, comuniştii ar putea fi debarcaţi de la putere pe cale paşnică…”.
La început distribuia publicaţiile periodice în trenul suburban Chişinău-Ungheni. Pentru că pasagerii nu se prea repezeau să le cumpere, le făcea o prezentare a materialelor, încercând să le trezească interesul.
Aşa a activat timp de mai bine de opt ani. „Câştigam nu prea mult, dar eram satisfăcut de munca mea. Ca şi cum m-aş fi aflat pe baricade – încercam să-i conving pe cetăţeni că putem scăpa de comunişti”, afirmă Nicolae Ivanov. Un timp a locuit la o gazdă din Ungheni – la mătuşa Ecaterina Muşet, distribuind presa în trenul de pe ruta Ungheni-Bălţi. La Ungheni, a dat de o firmă românească, de unde lua ziare şi reviste din retur şi le distribuia cetăţenilor.
Apoi a revenit la Chişinău. Aici a locuit într-un cămin social, iar mai târziu a trecut la o gazdă cu chirie. În capitală, activează la Autogara centrală, în Scuarul Catedralei, la gara de trenuri, pe rutele Chişinău-Moscova, Chişinău-Bucureşti, Chişinău-Sankt Petersburg ş.a. Pe lângă alte publicaţii, timp de patru ani distribuie şi ziarul TIMPUL. În stradă este cunoscut de către mai mulţi cititori – profesori, muncitori, scriitori şi artişti.
Întrebat cum de reuşeşte să distribuie presa periodică acum când lumea e săracă şi nu-i prea arde să scoată un ban pentru un ziar, el ne explică următoarele: „Ca un copil să scrie, trebuie să-i pui caietul şi stiloul în mână… Reuşesc, pentru că mai întâi mă informez eu însumi din ziare şi le povestesc şi lor tot ce cred că e mai interesant în ele. Aşa îi conving să le cumpere”.
În fiecare zi, de cinci ori pe săptămână, Nicolae Ivanov ne trece pragul redacţiei, îşi umple geanta cu ziare şi merge apoi cu ele să găsească noi cititori. În afară de ziare, el are şi alte pasiuni – cercetează şi experimentează sistemele antigrindină într-un laborator natural la Chişinău şi la Străşeni. În domeniul stomatologiei, visează să obţină o mixtură sau o pastilă ca cetăţenii să trăiască fără carii dentare.
Ocupaţia lui de bază însă rămâne a fi cea de distribuitor de ziare şi reviste. „Îmi place lucrul meu. Sunt mândru că am posibilitatea să promovez acum liber şi nestingherit valorile naţionale şi europene”, accentuează Nicolae Ivanov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
