„Din cei peste o sută de supraviețuitori ai năpastei comuniste, am rămas doar trei”
Prezentăm mai jos rândurile scrise de acesta, dar, totodată și răspunsul autorităților vizavi de nedumerirea bătrânului.
O nedumerire
Subsemnatul, Constantin Bobeică, pedagog și veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, în cadrul Armatei Române, dar și al gulagului siberian, vă rog să mă ajutați să descifrez următoarea dilemă.
La Codreanca, Strășeni, din cei peste o sută de supraviețuitori ai năpastei comuniste, am rămas doar trei. Astfel, am aflat că anul trecut a apărut o hotărâre/lege prin care se menționa că victimele gulagului vor primi ajutor material lunar în valoare de o sută de lei. Am decis să-mi informez camarazii și m-am interesat la conducerea raională despre actele necesare. Le-am pregătit și am rugat-o pe fiica mea să le prezinte instituției abilitate. Fiica se deplasează la Strășeni, le prezintă funcționarei care, după un fugitiv control, începe să „vrăjească” la computer, însă totul în zadar. După câteva minute, a chemat și superioara, dar fără niciun rezultat.
Atunci, i se adresează fiicei mele:
– Părintele dvs. nu este cumva veteran de război? Nu primește alocația de veteran?
– Ba da. Și una, și alta.
– Atunci, nu avem ce mai căuta, pentru că nu are drept și la alocație, și la ajutor…
Stau acum, cântăresc și judec cele întâmplate. Nu pe aceleași spete a căzut năpasta războiului și cea a infernului siberian? Și cât de moral și logic ar fi motivată această dispoziție? (Dacă ea există, căci n-am luat cunoștință de documentul respectiv). Iar dacă da, ce Solomon l-o fi conceput, redactat?
Oare cei șapte ani ai primei tinereți de urcuș profesional, căci ambii, cu soția, suntem pedagogi cu studii superioare neterminate, am fost lipsiți nu numai de casă, masă, condei, dar și de catedra îndrăgită. Subsemnatul – recalificat, în calitate de strungar-lăcătuș și soția – porcăreasă.
În afară de aceasta, unde ne era inima noastră de părinți, când acolo ne „alintam” copiii cu turneps, o rădăcinoasă cu gust de sfeclă furajeră și ridiche de toamnă, cireșe de mai, soiuri de meri, peri, caise, ce ne îndulceau din primăvară până în iarnă?
Mai mult ca atât, n-au cântărit nimic, nici măcar bulgării înghețați ce-au acoperit mormântul Mamei Sfinte Eugenia, care a rămas în cimitirul de lângă biserica din Șadrinsk (Kurgan), care a rămas stingher, netămâiat, neîngrijit de Blajini?
Ce să mai vorbim de dangaua gulagovistă purtată cu toată „reabilitarea” de-a lungul întregii vieți și care s-a răsfrânt și asupra destinelor copiilor români, născuți în regiunea Kurgan.
Și multe-multe alte semne de întrebare, dar să ne oprim aici, revenind la rugămintea inițială de clarificare a dilemei.
Cu deosebită stimă și considerație,
Constantin Bobeică
23 aprilie 2013
Ce zic autoritățile…
Contactați de TIMPUL, reprezentanții Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei (MMPSF) au comunicat că, începând cu 5 iulie 2012, a fost adoptată Legea nr. 160 pentru modificarea, completarea și abrogarea unor acte legislative, care prevede că victimele reabilitate ale represiunilor politice din perioada anilor 1917-1990 li se acordă alocația lunară de stat în valoare de o sută de lei.
Alocația se oferă în conformitate cu legea cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, care prevede că la alocații lunare de stat au dreptul persoanele din rândul beneficiarilor de pensii sau de alocații sociale de stat.
Astfel, atât persoanele-victime ale gulagului, cât și veteranii de război, pot beneficia de ambele alocații. Mai mult ca atât, reprezentanții MMPSF, au menționat că odată cu adoptarea legii menționate mai sus, alocațiile au fost automat majorate cu o sută de lei, pentru ca veteranii de război care au fost și victime ale gulagului să nu aibă grija pachetului de documente necesare.
De cealaltă parte, Parascovia Glavan, director al Casei Teritoriale de Asigurări Sociale din Strășeni, a specificat pentru TIMPUL că domnul Constantin Bobeică a fost participant la frontul român, dar nu și invalid al celui de-al Doilea Război Mondial. Așadar, alocația de care beneficiază acesta lunar constituie doar trei sute de lei, plus o sută de lei pentru faptul că a fost victimă a gulagului. Alocația a fost adăugată conform legii, începând cu 1 august 2012.
S.T.