Discuțiile de patru zile de la Washington dintre miniștrii de externe ai Azerbaidjanului și Armeniei s-au încheiat cu o declarație optimistă a secretarului de stat al SUA

Potrivit secretarului de stat, “după o serie de discuții bilaterale și trilaterale intense și constructive”, părțile au făcut “progrese semnificative” în ceea ce privește chestiunile dificile.

Evaluarea discuțiilor de la Washington, așa cum a fost exprimată în declarațiile oficiale de la Baku și Erevan, a fost mult mai moderată. În special, acestea au subliniat contradicțiile anterioare dintre părți cu privire la cele mai importante aspecte ale acordului. Dar atunci, cum ar putea progresul înregistrat în cadrul negocierilor armeano-azerbaidiene de la Washington cu privire la o serie de alte puncte să aducă mai aproape un acord de pace final?

În principiu, răspunsul poate fi găsit în comentariile lui Anthony Blinken însuși, care a recomandat ca părțile să lărgească domeniul de aplicare a compromisului și să facă mai multe concesii reciproce. De unde rezultă în mod clar că pacea este posibilă doar în aceste condiții.

Fără a diminua în vreun fel experiența diplomatică de ani de zile a actualului secretar de stat american, nu se poate exclude faptul că în acest caz arsenalul de oportunități al lui Anthony Blinken pentru a forța un acord de pace între Armenia și Azerbaidjan a fost insuficient. Chiar și în ciuda angajamentului profund al SUA în acest proces și a inițiativelor diplomatice energice ale Departamentului de Stat.

Acest lucru nu le-a scăpat oficialilor ruși, care au reiterat că nu există alternativă la acordurile trilaterale încheiate la Moscova cu participarea președintelui Vladimir Putin în 2020!

Pe de altă parte, autoritățile armene continuă să insiste asupra includerii toponimului”Karabah” în acordul de pace, iar acesta este unul dintre principalele obstacole care blochează posibilitatea de a ajunge la un acord.

Ieri, la Praga, prim-ministrul armean Nikol Pașinian a declarat că există două obstacole majore în calea semnării unui acord de pace final. Unul este refuzul Azerbaidjanului de a include drepturile și securitatea armenilor din Karabah în documentul final, iar celălalt este reticența oficială a Baku de a recunoaște, după cum a spus Pashinyan, “teritoriul Armeniei de 29.800 de kilometri pătrați”.

Cerințele de bază ale Azerbaidjanului pentru un acord de pace sunt cunoscute de mult timp de toată lumea: Baku nu permite nicio referire la așa-numita problemă Karabah, deoarece pentru Azerbaidjan aceasta a fost complet epuizată în noiembrie 2020. Iar acest lucru înseamnă că orice discuție despre drepturile sau securitatea armenilor care trăiesc în teritoriile aflate temporar sub controlul forțelor rusești de menținere a păcii este posibilă numai prin negocieri directe între reprezentanții guvernului Republicii Azerbaidjan și armenii din Karabah. Cu alte cuvinte, Armenia nu are nimic de-a face cu această problemă.

În acest caz, poziția de principiu a Azerbaidjanului este dictată de o înțelegere clară a perspectivei unei situații în care Armenia, chiar dacă este de acord că fosta regiune Nagornîi Karabah face parte din Azerbaidjan, încearcă totuși să impună o clauză în acordul final de pace care ar permite armenilor din Karabakhsă obțină un statut separat în viitor.

A te aștepta ca Azerbaidjanul să facă un compromis în această privință înseamnă să nu înțelegi deloc situația din Caucazul de Sud după 10 noiembrie 2020. Iar dacă partea armeană continuă să insiste pe această poziție, tot nu va exista pace în regiune. Așa cum a reiterat președintele azer Ilham Aliyev la Shusha, reamintind că Armenia este cea care va suferi cel mai mult din cauza lipsei de pace.

Prin urmare, după ce discuțiile dintre Armenia și Azerbaidjan de la Washington s-au încheiat cu “progrese în unele puncte”, iar dezacordurile asupra unor chestiuni critice au rămas aceleași, ștafeta medierii trece din nou la Moscova, unde miniștrii de externe ai Armeniei și Azerbaidjanului se vor întâlni în următoarele zile sau săptămâni. De altfel, vorbind la Praga, Nikol Pașinian a declarat că săptămâna viitoare va efectua și o vizită de lucru în capitala rusă.

Aparent, premierul armean încă mai percepe politica internațională ca pe un joc simultan pe mai multe table de joc. De data aceasta, după ce a primit ca “bonus” încercarea eșuată a SUA de a rezolva conflictul armeano-azerbaidjanian, Pașinian va pune probabil pe biroul lui Putin proiectul de document discutat la Washington și gata de a fi semnat, astfel încât, sub pretextul revenirii procesului de negociere armeano-azerbaidjanian sub auspicii rusești, să îl poată bate pe Putin la “oferte mai bune”.

Cu toate acestea, planurile tactice ale lui Nikol Pașinian sunt, ca întotdeauna, destul de clare și, prin urmare, iluzorii. Cu atât mai mult dacă ne gândim că, de data aceasta, la Kremlin, premierul armean nu primește morcovul unui aliat strategic de încredere, ci un băț pentru a juca pe mai multe tablouri politice în același timp.