În materialul următor am aflat cum decurge reforma de incluziune în instituțiile de învățământ din țară și care sunt succesele înregistrate la jumătate de cale. 

Educaţia incluzivă presupune evoluţia gradului de incluziune în şcoli, atât în privinţa personalului, cât şi în privinţa elevilor. Iar creşterea rolului şcolilor în construirea comunităţilor şi a valorilor lor va oferi o mai mare încredere în comunitatea care se dezvoltă. Suntem la jumătatea termenului de implementare a Programului de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova, care a fost stabilit pentru anii 2011-2020. Iar programul a fost creat pentru a facilita accesul elevilor cu nevoi speciale în învățământ.

Ca urmare a acestei politici de incluziune, în anul 2013-2014, în sistemul educaţional din țară, în jur de 3500 de elevi cu cerințe speciale educaționale (CES) își făceau studiile în 400 instituţii generale de învăţământ. Iar pentru că la începutul anilor 2010, instituțiile se preocupau de accesibilitatea în școli a acestor copii, ne-am întrebat cine le oferă sprijinul necesar pentru o dezvoltare propice.

Datorită organizațiilor antrenate în politicile de incluziune, au fost create instruiri ale cadrelor didactice în procesul de creare a condiţiilor pentru adaptarea tuturor copiilor, indiferent de condiţiile lor fizice, intelectuale, sociale și emoţionale.

Un cadru didactic demn de urmat este Angela Cazac, care de 13 ani lucrează cu elevii cu cerințe speciale educaționale. Instituția în care activează a reușit să creeze un mediu favorabil pentru incluziunea copiilor cu nevoi speciale. Învățătoarea își amintește anul 2001, când a făcut primii pași în cadrul programului de incluziune. „Am acceptat provocarea și am crezut din start într-un succes, din perspectiva că programul era un cadru favorabil pentru realizarea potențialului fiecărui copil. Mai târziu s-a adeverit că, datorită programului, copiii cu CES au înregistrat succese neașteptate. Acum primii mei copii sunt studenți la facultate în Chișinău și București”, spune femeia.

Dacă în anul 2001, în instituția în care lucrează aceasta au venit primii doi copii cu cerințe educaționale speciale, astăzi aici învață 11 copii. Datorită instruirilor de care au parte învățătorii, aceștia au devenit profesioniști în procesul incluziunii și au învățat care este abordarea de a include orice copil în procesul de învățământ. Iar în cadrul instituției nu se face diferența între copii și toți sunt egali.

Mit: copiii cu CES creează probleme

Timp de câțiva ani, s-a lucrat intens pentru ca rețeaua națională de incluziune să fie stabilită. Astăzi, în fiecare instituție din țară, fie în zona rurală sau cea urbană, există cel puțin un cadru didactic care a fost antrenat pentru a oferi suportul necesar incluziunii.

Totuși, în același timp, nu orice cadru didactic acceptă incluziunea din motiv că nu se simte capabil să facă față acestui lucru. Angela Cazac ne-a vorbit despre unele mituri și prejudecăți care persistă în societatea noastră și care pun piedici în dezvoltarea politicilor. „Unele persoane consideră că un copil cu probleme cu dizabilitate în clasă, este un copil care va crea probleme celorlalți. Acesta este un mit. Când copiii cu CES se află într-un mediu obișnuit cu copiii tipici, ei învață împreună calități cum ar fi empatia, respectul, toleranța și ajutorul reciproc”, afirmă învățătoarea.

Cele mai valoroase resurse sunt cele umane

Angela Cazac spune că aceste condiții au creat un mediu propice pentru a umaniza școala și nu de a organiza niște competiții nesănătoase. Un alt motiv pentru care unii profesori nu ar dori să accepte incluziunea, este că statul nu dispune de resurse suficiente pentru a oferi servicii de recuperare. „Cele mai valoroase resurse sunt oamenii care lucrează cu copiii. Noi am văzut pe viu cum aceștia înregistrează progrese mari, dacă au o abordare corectă și dacă au niște modele pe care le-ar putea prelua”, motivează învățătoarea.

Un exemplu de succes și un fost elev al Angelei Cazac, este Vasile Grădinaru, care fiind copil cu cerințe educaționale speciale, cu ajutorul profesorilor instruiți corect, a reușit să devină student la Facultatea de Informatică. Vasile are acum 20 de ani și este total independent. Datorită programelor de incluziune el a fost încadrat în comunitate și încurajat să obțină acele rezultate pe care le dorea.

Fiind la vârsta preșcolară, mama sa căuta alte opțiuni decât cele oferite pe atunci de programele școlare. La începutul anilor 2000, copiii cu CES erau nevoiți să petreacă cinci zile pe săptămână în cadrul unei școli auxiliare. Dar datorită formatorilor din școală, Vasile a reușit să facă parte dintr-o comunitate care l-a primit cu brațele deschise. „Am fost încurajat și susținut de cadrele didactice în accesul la o educație egală. Profesorii au făcut mai mult decât era în atribuțiile lor, ei înțelegând ce trebuie de făcut pentru ca elevul cu CES să se simtă confortabil”, spune Ludmila. „În timpul procesului de educație, am observat că alergăm după metode, strategii și mai puțin acordăm atenție lucrurilor simple și semnificative care dezvoltă anumite comportamente”, spune prima învățătoare a lui Vasile.

Angela Cazac susține că prin formarea cadrelor didactice și integrarea copilului în comunitate, vom oferi acestor elevi o posibilitate și ne vom demonstra că fiecare are contribuția și utilitatea în societate.