Venirea lui Dodon ca președinte, cu toată încărcătura emoțională aferentă, cu toată dezamăgirea și pericolele care vor veni pentru noi, are și o doză de optimism, din acela specific nouă, nebunesc, de ultim moment, de ultimă șansă, de al 12-lea ceas: nu va face nimic acest bufon, iar tot ceea ce noi spunem de mult timp privind Unirea, se va confirma chiar și pentru cei care până nu demult erau neîncrezători.
Din Moscopole la Cernăuți, limba românească se pierde și e din ce în ce mai puțin vorbită. Din Jula până la Tiraspol, ducem lipsa unor lideri, iar când ei apar, avem tendința de a le da în cap în loc să ne aliniem în spatele lor. Ușor-ușor, începem a ne deprinde că putem avea realizări și fără exemple providențiale, dar încă Bucureștiul este mut și surd la durerile din afara granițelor. Vocile devin tot mai puternice, fie că se aud în marșuri sau în presă și reușesc să zgârie anumite timpane. În timp, le vor și sparge.
Cum a fost 2016 pentru fiecare din noi? La unii mai bun, la alții mai rău, vorba cântecului, Eminescu să ne judece. Pentru că Eminescu ne știe cel mai bine drama, trecută și prezentă:
Vai de biet Român săracul,
Îndărat tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui
Și-i străin în țara lui.
Suntem niște tragici prin definiție, dar în tragedia noastră națională, reușim să ne menținem în viață și cu speranță.
Iar asta înseamnă sărbătorile noastre de iarnă, speranță, naștere, iubire de aproape. În 2017 doresc tuturor cititorilor TIMPULUI, românității răsăritene și întregului nostru neam, să învețe să fie mai constant, mai coerent și să articuleze proiecte demne. La Mulți Ani!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
