DOC. Economisim cât mai mult! CSE interzice minarea criptovalutei, iluminatul stradal pe timp de zi și folosirea becurilor LED
Comisia pentru Situații Excepționale a publica decizia prin care implementează măsuri pentru economia curentului electric. Așa cum se anunța și anterior, cetățenii vor fi avertizați că pot rămâne blocați în ascensor, iar în clădiri se va menține temperatura de până la +19 grade Celsius, transmite Realitatea.md.
Administrațiile Publice Locale vor opri iluminarea stradală de la 7:00 până la 18:00. În același timp, becurile fluorescente vor fi schimbate pe cele de tip LED.
Mai nou, se interzice minarea criptovalutei. De asemenea, nu este permis nici importul echipamentelor specializate, utilizate în aceste scopuri, indiferent de reședința agentului economic care intenționează să le aducă în țară.
Administratorii întreprinderilor de pompare a apei vor acționa pentru a regla pompele, astfel încât utilizarea energiei electrice în orele de vârf (7:00:11:00 și 18:00-23:00) să fie redusă. Centrele comerciale și alte instituții care dispun de escalatoare le vor opri în această perioadă.