Justiție

DOC. ULTIMA ORĂ! Curtea Constituțională a constatat încetarea de drept a mandatului de deputat al fugarului Ilan Șor

Sesizarea Partidului „Șor” privind contestarea deciziei Parlamentului de a-l lipsi pe Ilan Șor de mandatul de deputat a fost declarată inadmisibilă de Curtea Constituțională (CC). Astfel, Înalta Curtea a constata încetarea de drept a mandatului de deputat al lui Ilan Șor, transmite Ziarul Național.

Potrivit autorilor sesizării, deputații Partidului „Șor”, Parlamentul ar fi adoptat hotărârea fără a avea o bază legală. De asemenea, aceștia au menționat în document că Parlamentul ar fi aplicat în mod eronat hotărârea Curții Constituționale din 20 ianuarie 2015, în condițiile în care nu a fost pronunțată o hotărâre irevocabile de condamnare a lui Ilan Șor.

În hotărârea sa, Curtea Constituțională (CC) constată că unul din motivele de ineligibilitate pentru un deputat îl constituie condamnarea la închisoare prin hotărâre judecătorească definitivă, precum și existența antecedentelor penale nestinse pentru infracțiuni comise cu intenție.

De asemenea, Curtea nu a putut constata aplicabilitatea principiului constituțional al prezumției nevinovăției, dat fiind faptul că Parlamentul nu s-a pronunțat cu privire la vinovăția deputatului, ci doar a luat act de decizia Curții de Apel Chișinău din 13 aprilie 2023, pronunțată în privința deputatului Ilan Șor, prin care acesta a fost recunoscut vinovat

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *