Aceste elemente sunt, conform CEDO, indicații solide că Rusia continuă să exercite un control efectiv și decisiv asupra, așa-numitelor, autorități din regiunea Transnistreană.
Oficial, formal sau legal, regiunea transnistreană este parte componentă a R. Moldova, neoficial sau de facto, o parte din teritoriul nostru național, se află sub ocupația unui regim nerecunoscut oficial de nimeni, dar susținut, conform CEDO, de către F. Rusă. Această tactică rusească de a susține militar și financiar un regim separatist, ilegal, se încadrează perfect în conceptul relativ recent de război hibrid. Deși „elitele” societății civile și politice încearcă, din răsputeri, să nu discute subiectul securității, integrității teritoriale și a riscurilor derivate din acestea, problemele nu dispar „dacă se pune batista pe țambal”. Poziția F. Ruse este una comodă atâta timp, cât R. Moldova continuă să aibă o atitudine lașă. În loc să ceară, cu orice ocazie, în orice context, ca F. Rusă să-și retragă armata, staționată ilegal pe teritoriul RM, Octavian Calmâc, ministrul Economiei, a discutat, recent, cu ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, dl Muhametşin, despre cooperarea comercial-economică între cele două țări. „Elitele” ar trebui să înțeleagă că serviciile speciale rusești observă, din depărtare, atitudinea de sclav a moldovenilor și se conving, de fiecare dată, că au toate motivele să continue să-și bată joc de această țară, parcă independentă.
Neutralitate la ruși (în stil rusesc)
Puțină lume știe, dar Constituția din 1994 a fost agreată de F. Rusă, iar noțiunea de neutralitate a fost inclusă la solicitarea lor, primind, în schimb promisiunea că armata rusă va pleca acasă. Noi ne-am declarat neutralitatea, dar tancurile rusești au rămas unde erau. Protestele recente, făcute de partidele Rusiei din R. Moldova la Ambasada SUA, României și Oficiului de Informare NATO, demonstrează, încă odată, că Moscova își dorește în continuare menținerea actualului status-quo al armatei lor. Actualul aranjament este unul perfect pentru ruși, noi rămânem neutri, dar cu tancuri rusești, ei nu-și asumă ocupația R. Moldova, iar Chișinăul rămâne sclavul Moscovei. Neutralitatea R. Moldova garantează Moscovei, că nu vom avea niciun fel de aliat politic și militar în eventualitatea unui conflict cu forțele comune ale armatei ruse și ale regimului criminal de la Tiraspol.
Ce înseamnă un „stat neutru”?
Teoria spune că un stat neutru este o țară suverană, care își declară neutralitatea față de beligeranți (!). Un stat non-beligerant nu trebuie neapărat să fie și neutru. Drepturile și obligațiile statelor neutre sunt definite în Secțiunea 5 și 13, din Convenția de la Haga, din 1907. Art. 1 Teritoriul statelor neutre este inviolabil. Art. 2 Beligeranților li se interzice să-și mute trupele sau convoaiele cu muniție de război pe teritoriul unui stat neutru. (…) Art. 4 Trupe de combatanți nu pot fi recrutate de agenții, deschise pe teritoriul statului neutru. Art. 5 O putere neutră nu trebuie să permită acțiuni ce se încadrează la art. 2 și art. 4. (…) Art. 10 Faptul că un stat neutru rezistă, chiar și prin forță, la încercările de violare a neutralității, nu pot fi considerate acte ostile.
Un lucru, pe care Ambasada tancurilor ruse din RM (Dodon, Usatîi, Voronin etc.) nu vrea ca moldovenii să-l înțeleagă, doar că neutralitatea este un atribut legal al dreptului internațional, nu intern. Neutralitatea, conform Convenției de la Haga, din 1907, definește clar prin atitudinea ei față de beligeranți. Nefiind un termen al „drept intern”, statuarea ei în Constituția RM nu are nicio valoare reală, pentru că cetățenii RM, dar și instituțiile RM, nu pot respecta sau încălca neutralitatea noastră, lucru pe care îl pot face doar niște state străine, care au armate și pot fi implicate în conflicte militare. În ciuda retoricii schizofrenice a dodoniștilor, privind „pericolul NATO”, neutralitatea RM este încălcată doar de tancurile armatei statului, care finanțează Partidul Socialiștilor din RM. Rămâne o întrebare pentru un alt articol, de ce PSRM-ul primește bani din Rusia fără ca serviciile noastre speciale să facă ceva?
Dacă dodoniștii vor să contribuie cu ceva la securitatea RM, să-l roage pe tovarășul Muhametşin, ca acesta să insiste la Moscova pe retragerea armatei ruse și respectarea neutralității noastre. Deocamdată, neutralitatea din Constituția noastră nu este recunoscută de niciun organism internațional și de nicio altă țară. Evident că ar fi o neghiobie să recunoști că RM este neutră, în timp ce are o bucată de teritoriu, unde acționează un regim ilegal și criminal, iar armata F. Ruse efectuează nestingherită exerciții militare.
Neutralitatea la moldoveni
Din păcate, Republica Moldova nu are o istorie militară, iar neutralitatea este văzută, de elitele lașe, ca un substitut pentru o armată puternică. Dacă „fanii” neutralității n-ar fi doar niște agenți în teritoriu ai tancurilor ruse, ar vedea că asigurarea securității, prin neutralitate, este cea mai dificilă și cea mai costisitoare cale. Puțini moldoveni știu, că majoritatea statelor ocupate în timpul celui de-al doilea război mondial au fost neutre până la începerea lui (Belgia, Danemarca, Estonia, Ungaria, Lituania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Spania, Turcia, Statele Unite!). Neutralitatea declarată, chiar și recunoscută, nu este o garanție că, într-un final, ea va fi respectată de cei care, de secole, încălcă legile, acordurile și pentru care ocuparea altor state este principala tradiție națională.
Aliați – nu! Armată – nu! Neutralitate – da!
Lipsa unei retorici coerente, cu privire la securitatea națională, a dus țara în pragul unei catastrofe. Dacă evenimentele din estul Ucrainei ar avea loc mâine în RM, nu avem niciun aliat și nici o armată capabilă să apere restul teritoriului, ce nu se află sub ocupația Federației Ruse. Statutul de neutralitate este convenabil doar Federației Ruse, care ocupă o bucată din Republica Moldova. Neutralitatea cu tancuri rusești, nerecunoscută de nimeni, este garanția că cetățenii din RM sunt la mâna „spețnazului moscovit”. Planul Federației Ruse este simplu: calea spre „pace” (mir) se poate obține doar dacă separatiștii proruși sunt înarmați până-n dinți cu „katiușe” și „graduri”, iar noi suntem neutri, fără armată și fără aliați.
Încotro?
Există doar două căi certe pentru a rupe odată și odată acest cerc vicios al prostiei clasei politice și intrare într-un cadru de normalitate.
Scenariul neutralității. Acceptăm neutralitatea ca un concept, care trebuie să ne garanteze securitatea și inviolabilitatea frontierelor. După cum se vede și din art. 10 al Convenției de la Haga: „Faptul că un stat neutru rezistă, chiar și prin forță, la încercările de violare a neutralității, nu pot fi considerate acte ostile”, avem obligația ca fie prin căi diplomatice, fie militare, să eliberăm teritoriul R. Moldova de trupele militare ale altor state. După ce eliberăm teritoriul RM de trupele altor state, vom depune eforturi diplomatice ca neutralitatea de facto, să fie recunoscută de jure de către organismele internaționale, precum ONU, dar și de statele vecine. Neutralitatea cu tancuri rusești pe teritoriu este o aberație, care va intra în cartea de istorie a politicilor, ce au dus la falimentul acestui stat. Neutralitatea noastră depinde doar de F. Rusă. Dacă ea își retrage armatele și recunoaște neutralitatea din Constituție, RM nu are niciun interes să încerce aderarea la NATO. Dacă Rusia va continua să mențină trupe și să sponsorizeze un regim ilegal și criminal, RM, chiar dacă încet, va fi forțată să fie tot mai antirusească și să-și caute aliați.
Scenariul alianței. Conștientizăm că neutralitatea, cu tancuri rusești pe teritoriul nostru, avantajează doar F. Rusă. Cerem ca F. Rusă să-și retragă, timp de 12 luni, toate forțele armate de pe teritoriul nostru. Dacă ei refuză, RM se angajează să renunțe la neutralitatea nerecunoscută de nimeni și își reiterează dreptul să caute aliați capabili să-i asigure, chiar dacă doar teoretic, securitatea. Dacă R. Moldova ar deveni membră NATO, am fi aliați cu (în ordinea aderării): Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Grecia, Turcia, Germania, Spania, Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, România, Slovacia, Slovenia, Albania, Croația și Muntenegru. Dacă F. Rusă nu dorește să-și retragă tancurile și le menține în continuare, regimul criminal din Tiraspol, RM poate decide, unilateral, că acel teritoriu este o parte a F. Ruse. Deși această recunoaștere pare o cedare, iar F. Rusă nu vrea asumarea acelui teritoriu, pentru că existența lui are menirea să blocheze R. Moldova. Cât timp regiunea transnistreană este de jure parte a RM, dar de facto a F. Ruse, Moscova poate face ce dorește acolo, pentru că acolo este „în drept” R. Moldova. Recunoașterea de către RM că acel teritoriu este controlat de F. Rusă, n-ar fi decât o recunoaștere a realității.
Simplificând, există două căi de evoluție: retragerea armatei ruse și păstrarea neutralității sau recunoașterea ocupării unei bucăți din RM de către F. Rusă, renunțarea „de jure” la acel teritoriu, la neutralitate și aderarea la o alianță, care ar garanta că teritoriul rămas nu va fi și el ocupat.
Dodon, Muhametşin și Voronin, din interes electoral, financiar sau din servilism față de Moscova, se poziționează în prezent ca inamicii numărul unu ai securității naționale a R. Moldova. Societatea nu vrea să învețe din lecțiile din trecut și nici din experiența vecinilor, care au încercat să fie prieteni cu „lumea rusă”, ca să primească, în schimb, un război de toată frumusețea. Vrem neutralitate, pace și securitate? Să cerem ca Dodon, Muhametşin, Voronin și tancurile rusești să plece acasă, la Moscova, și să-i lase pe moldoveni în pace.
Război hibrid – strategie militară care amestecă tactici militare obișnuite cu tactici neregulate și atacuri cibernetice. Prin combinarea operațiunilor militare cu eforturi subversive, agresorul își propune să scape de responsabilitatea care i-ar reveni în cazul unui conflict clasic.
