Actualitate

Doi pinguini de acelaşi sex au devenit părinţii unui pui care a eclozat la acvariul londonez Sea Life

Femelele din acest cuplu de pinguini gentoo, Marama şi Rocky, trăiesc împreună de cinci ani şi au primit spre adopţie un ou de la angajaţii acvariului londonez, după ce au demonstrat că deţin calităţile necesare pentru a fi părinţi buni.

Oul a fost preluat din cuibul unei alte femele, pentru ca aceasta să fie degrevată de sarcina dificilă de a creşte doi pui.

Numele şi sexul puiului provenit din oul adoptat de cele două femele gay nu au fost deocamdată dezvăluite.

Marama este cea mai vârstnică dintre cele două femele şi, în mod natural, este mai protectoare cu puiul nou-născut, în timp ce Rocky – care este independentă şi foarte curioasă – pare să fie determinată să îşi înveţe puiul tot ce trebuie acesta să cunoască despre viaţa unui pinguin.

Cele două femele au construit cel mai mare cuib din colonie şi fiecare dintre ele îşi preia pe rând atribuţiile de părinte, oferindu-i astfel partenerei sale de viaţă posibilitatea de a se relaxa, înotând şi hrănindu-se.

Săptămâna trecută, pinguinii de la ZSL London Zoo au fost fotografiaţi alături de un steag al comunităţii LGBTQ, pentru a celebra tradiţionala paradă gay organizată în fiecare an în capitala britanică.

https://science.hotnews.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *