Moldova

Donaţie pentru educaţie de la ministrul Filip

La careul solemn prilejuit de începutul noului an școlar, Pavel Filip a menționat că și-a dorit din suflet să facă acest gest de bunăvoință pentru consătenii săi, astfel ca ei să se poată bucura din plin de avantajele noilor tehnologii.

” În era informațională cunoștințele și spiritul de creativitate sunt principala bogăție și vă îndemn să perseverați pe această cale”, a spus ministrul Pavel Filip agresându-se elevilor. El i-a îndemnat să alegă o carieră în domeniul IT, unde se resimte un deficit de forță de muncă calificată, iar salariile sunt unele din cele mai mari pe economie”a spus Pavel Filip.

La rândul lor, elevii și profesorii gimnaziului au spus că se mândresc cu consăteanul său, care a absolvit această școală acum ceva mai mult de 30 de ani. Ei i-au mulțumit ministrului pentru donația făcută și au dat asigurări că vor folosi această clasă la deplina-i capacitate nu doar pentru desfășurarea orelor de informatică, dar și pentru predarea altor discipline școlare, colectarea de informații din Internet, pregătirea pedagogilor pentru ore.

De asemenea, cu susținerea financiară a ministrului sala de clasă a fost renovată și dotată cu mobilier nou. În plus, școala este conectată la Wi-Fi.

Actualmente, la acest gimnaziul din Pănășești își fac studiile aproape 300 de elevi din localitate, precum și din satul vecin Ciobanca.

Sursa: 24h.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *