Actualitate

Dorin Chirtoacă va participa la funeraliile Regelui Mihai

Săptămâna trecută, Chirtoacă a solicitat instanţei permisiunea de a părăsi ţara, pentru a putea participa la funeraliile Regelui Mihai, motivând că are o obligaţie morală, având o legătură personală cu Majestatea Sa.

Procurorul de caz s-a opus acestei cereri şi a exprimat temerea că Dorin Chirtoacă ar putea să nu mai revină în ţară, în contextul în care el deţine şi cetăţenia română.

"Solicitarea lui Dorin Chirtoacă a fost acceptată. Dacă nu există alte restricţii, acestuia i se permite să părăsească teritoriul Republicii Moldova de pe 13 până pe 18 decembrie. Pentru această perioadă, îi vor fi restituite toate paşapoartele", a precizat judecătorul Alexandru Negru.

În 2013, primarul suspendat al Chişinăului a fost decorat de Casa Regală a României cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler. Distincţia i-a fost acordată de către Principesa Margareta, în numele Regelui Mihai I.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I urmează să ajungă la 13 decembrie pe aeroportul Otopeni, înmormântarea fiind programată pentru 16 decembrie, la Curtea de Argeş.

Aflat sub control judiciar cel puţin până la 9 ianuarie 2018, Dorin Chirtoacă este acuzat de trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, în dosarul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) din Republica Moldova privind construirea unor parcări cu plată în Chişinău. Potrivit procurorilor, Chirtoacă i-ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei moldovene, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor, să semneze contractul pentru construirea parcărilor cu o anumită firmă, fără avizul Consiliului Municipal. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *