Economie

Dosar penal și concedieri la Briceni: Au fost deturnate milioane de lei

Inspectoratul Control Financiar de Stat (ICFS) a constatat abateri grave și deturnări de fonduri la Direcția învățământ, tineret și sport a Consiliului Raional Briceni.

Raportul indică un prejudiciu de peste șase milioane de lei, rezultat din plăți salariale fictive, sustrageri de bani și bunuri și alte nereguli.

În urma constatărilor, au fost sesizate Procuratura și Poliția. Oamenii legii au inițiat o cauză penală, anunță ICFS, iar două persoane au fost eliberate din funcții.

Șefa interimară a Direcției, Galina Gumen, a confirmat valoarea prejudiciului. Ea a explicat că lipsa banilor a fost observată după ce un șir de instituții au trecut la autogestiune, în ianuarie 2025.

„Când s-au întrerupt relațiile contabile, am înțeles că ceva nu merge, nu ajung bani. La solicitarea Consiliului Raional a fost inițiată inspecția. Într-adevăr, 6 milioane 638 de mii de lei este prejudiciul. La acest moment, Direcția de învățământ a reușit să întoarcă 1 milion 400 de mii de lei, pe care i-am repartizat instituțiilor”, a declarat Gumen.

Inspecția financiară a vizat anii 2023 și 2024. În rezultatul constatărilor, șeful Direcției și contabila-șefă au fost eliberați din funcție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *