Actualitate

Dosarul penal denumit „frauda bancară a mijloacelor bănești garantate de stat” a fost trimis în judecată: Este vizat ex-administratorul al Unibank

PCCOCS precizează că a fost dovedită implicarea funcționarului din cadrul Băncii Naționale a Moldovei, desemnat să administreze Unibank, în comiterea abuzului de serviciu în interesul unei organizații criminale, potrivit ipn.md.

Potrivit legii, infracțiunea incriminată se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani și 15 ani.

Inculpatul deținea funcție de conducere la BNM în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor, iar pentru perioada 2014-2015, a fost delegat în calitate de administrator special al Unibank. Acesta urma să redreseze situația financiară precară din cadrul băncii, rezultată din „frauda bancară”.

Administratorul a tăinuit, în comunicarea sa cu Comisia specială, faptul că peste 75 de milioane de lei de pe conturile unei persoane juridice nerezidente, care erau blocați, provin atât de la persoane afiliate băncii, cât și din frauda bancară de la Banca de Economii. Ca rezultat al inducerii în eroare a Comisiei, aceasta i-a permis administratorului special al Unibank deblocarea conturilor. Și pentru că în acel moment Unibank nu dispunea de mijloace financiare, banii au fost eliberați din contul garanțiilor de stat.

Potrivit PCCOCS, fapta a fost comisă în condițiile în care informația cu privire la „frauda bancară” era deja cunoscută în aprilie 2015 din raportul Kroll I, în timp ce deblocarea și ridicarea banilor a avut loc în luna mai 2015. Acțiunile persoanelor juridice și fizice afiliate băncii prin intermediul cărora a fost efectuat transferul mijloacelor bănești furate sunt investigate într-un dosar separat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *