Prima oară am făcut-o tot într-o ipostază mai deosebită, la 27 martie 2013, când exercitam funcția de ministru și am fost invitat de Asociația studenților și doctoranzilor din R. Moldova stabiliți în Franța, cu o lecție publică asupra semnificației istorice a zilei de 27 martie 1918. A ieșit cu probleme, pentru că Institutul Cultural Român, unde urma să avem prelegerea, s-a răzgândit în ultimul moment și nu ne-a mai oferit spațiu. Pentru a evita probabil complicațiile legate de prezența unui ministru din R. Moldova la ICR cu o tematică unionistă. Până la urmă a fost mai bine, pentru că ne-am repliat la Biserica Ortodoxă Română din Paris, de pe strada Jean de Beauvais, în Cartierul Latin, unde am avut cea mai neordinară conferință publică despre Unirea Basarabiei cu România.

În acest an am venit la Paris direct de la Târgoviște, aducând aceleași istorii și destine basarabene paralele pe care le-am prezentat în vechea capitală a Țării Românești, dar și în alte părți ale R. Moldova. Dincolo de această dimensiune academică, ambele prezențe în capitala Franţei au avut şi o componentă utilitaristă, cognitivă, un bun prilej de a cunoaşte comunitatea moldovenilor de la Paris, iar prin extensie și cea românească.

Cele două patrii și confluențe istorice româno-franceze

E știut că Parisul e orașul luminilor, atât în sens direct, prin abundența strălucirilor și sclipirilor de pe malul Senei, care aprind orașul, cât și în sens indirect, prin iluminarea istoriei europene timp de mai multe secole. În mod special se referă acest lucru la noi, la est-europenii. De la revoluția franceză, când valorile egalității, fraternității și libertății au transformat profund gândirea politică și intelectuală europeană, și până la 1919, când la Conferința de Pace de la Paris se puneau începuturile unui nou construct european, bazat pe principiul naționalităților (dar poate chiar până la 1940), s-a creat un habit printre intelectualii est-europeni de a avea două Patrii, a sa proprie și Franța. Aflați sub oprimarea unor imperii diverse ca structură etnică și politică, naționalitățile din Europa de Est – români, polonezi, cehi, slovaci, bulgari, sârbi, sloveni, croați etc. – au văzut în Franța un stat al libertății și au căutat la Paris sprijin în lupta lor pentru independență. Dincolo de aceasta, cultura franceză a devenit un model de emulație și a influențat cele mai mari transformări ale artei și literaturii europene și mondiale.
Mai multe state europene, pe lângă forța organizatoare a naționalismului local, care a contribuit la apariția lor, datorează existența sa direct sau indirect Franței: de la Belgia la începutul secolului XIX, la Italia și Germania, a căror apariție a fost stimulată de mobilizarea naționalismului italian și german profund anti-francez, spre statele est-europene de după primul război mondial, printre care Polonia, Iugoslavia, Cehoslovacia sau Austria (doar opoziția vehementă a Franței a oprit unirea dintre Austria și Germania în 1919).

Impactul Franței asupra istoriei românilor este arhicunoscut și în general deosebit de important. Influențele exercitate asupra generației pașoptiste, care au pregătit contextul unirii statale a românilor de la 1859, au fost majore, ca și sprijinul militar și diplomatic al Franței în realizarea acestui deziderat. Fără Franța, care a găsit în România o extensie a latinității în această lume slavă și un puternic aliat în promovarea intereselor sale în regiune, românii ar fi avut multiple dificultăți în modernizarea statului și în realizarea Marii Uniri. Intrarea României în Primul Război Mondial și efortul ei militar ulterior au fost în mare parte condiționate de prezența Franței în tabăra Antantei, iar susținerea diplomației franceze la Conferința de Pace de la Paris a fost decisivă, fapt ce a permis statului român să se întregească și să fie recunoscut la nivel internațional. Alături de aceste aspecte militare, politice și diplomatice, Franța și Parisul au devenit un loc de pregătire, creație și regăsire pentru generații întregi de intelectuali români, de la reprezentanţii generaţiei paşoptiste – Ion Ghica, Alexandru Ioan Cuza, Dumitru Brătianu, C.A. Rosetti, Ion Brătianu, Nicolae Bălcescu şi Mihail Kogălniceanu, care au studiat în Franţa şi au contribuit la susţinerea aspiraţiilor româneşti de către Franţa, la Eugene Ionesco, Emil Cioran și Paul Goma, care s-au regăsit aici și au creat după instaurarea comunismului în România. Primii doi și-au găsit la Paris și somnul de veci, fiind înhumați la Cimitirul Montparnasse. Dar pe lângă ei, încă mulți alții: Constantin Brâncuşi, Tristan Tzara, Benjamin Fondane, Panait Istrati, George Enescu, Dinu Lipatti şi Clara Haskil, Victor Brauner, Elvira Popescu, Maria Ventura – sunt nume de mari români cu importante contribuţii în cultura franceză.

Asta fără a mai menționa pe Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, fondatorul psihologiei sociale moderne – Serge Moscovici, scriitorii – Virgil Tănase, Dumitru Ţepeneag, Bujor Nedelcovici, dramaturgul Matei Vişniec, criticul de teatru – George Banu, sopranele – Angela Gheorghiu şi Leontina Ciobanu, naistul – Gheorghe Zamfir, cineastul – Paul Barbaneagra şi mulţi alţii au trăit şi au avut cariere importante în Franţa.
Franţa este astăzi al treilea partener comercial şi al patrulea investitor în economia românească, iar marile grupuri franceze sunt prezente în economia României în industria auto, telecomunicaţii, aeronautică, construcţii, sectorul bancar sau industria alimentară. Franţa este primul partener al României în ce priveşte cooperarea descentralizată, sunt mai mult de 600 de relaţii stabilite la nivel local: înfrăţiri, relaţii de asociere sau de parteneriat, de cooperare sau colaborare.

Prin urmare, o istorie îndelungată ne leagă de Franţa, naţiunea soră mai mare, începând din Secolul Luminilor, când valorile transmise de gândirea, limba şi cultura franceze au avut influenţe puternice asupra românilor, până la ora actuală, când România are un parteneriat strategic cu Franţa, al cărui stindard de francofonie îl poartă în Europa de Est.

Moldovenii din Franța: o tipologie

Eram curios să știu unde se află comunitatea de moldoveni în această istorie tumultoasă a relațiilor franco-române și dacă se raportează în general în vreun fel la această istorie. Desigur greu, dacă nu imposibil, de făcut o estimare a întregii comunități după două întâlniri și mai multe zile de discuții, pentru că ea este diversă și nu s-a regăsit în totalitate în spectrul preocupărilor mele. În general însă, am văzut oameni școliți, cu poziții sociale respectabile (profesori, studenți și doctoranzi, notari, lucrători în sistemul bancar și cel energetic, arhitecți, agenți imobiliari etc.), adică dincolo de tiparele de percepție moldovenești tipice, de oameni care lucrează în construcții sau pe piața neagră. În anul 2013 erau în mare parte votanți ai Partidului Liberal, deși scindați atunci în două „grupări liberale”, care nu se prea agreau. În 2016 această comunitate pare mai fragmentată, dar în general unionistă, ceea ce explică implicarea activă în organizarea și participarea la Congresele Diasporei Unioniste. La ambele prezentări, din 2013 și 2016 am avut o numeroasă prezență românească, din diferite orașe – Timișoara, București, Focșani, Iași – ceea ce m-a convins că la nivel de asociații există o conlucrare între acele comunități românești. Mai mult, o mare parte din moldovenii stabiliți acolo au venit după terminarea studiilor în România și găsesc firească regăsirea în sânul comunității românești. Sunt în general preocupați de lucrurile care se întâmplă acasă, dar văd diferit soluționarea problemelor, divizați și aici între a fi „unioniști” sau „stataliști”. Unii din ei n-au mai fost de ani buni acasă și nici nu arată prea mare dorință de a reveni. Prin urmare, la o primă observație, comunitatea moldovenească la Paris este prinsă între două porniri. Una de a se identifica cu cea românească și prin aceasta să obțină o poziționare mai avantajată, mai ales în ochii francezilor, prin identificarea cu bogata experiență a relațiilor româno-franceze, iar cea de-a doua de a se erija într-o proprie originalitate, determinată de activitatea Ambasadei R. Moldova în Franța și existența unui habit identitar diferențiat, care s-a statuat în timp. Acest din urmă capitol ascunde desigur numeroase incomodități, mai ales prin prisma dificultății de a fi acceptat și recunoscut, mai ales că relațiile dintre R. Moldova și Franța, cu toată rudenia latină, sunt departe de a fi apropiate de cele dintre Franța și România.

Relaţiile comerciale între Franţa şi R. Moldova rămân a fi destul de modeste. În anul 2012, Franţa era al 14-lea furnizor cu 1,9% din totalul importurilor moldoveneşti, Moldova fiind o ţară a cărei creştere este esenţial susţinută de consum. Conform volumului total, exporturile franceze sunt în primul rând compuse din diferite echipamente electrice şi vehicule de transport. Acestea sunt urmate de produse textile şi agricole, îndeosebi sectorul viticol. Franţa este al 13-lea client economic al ţării. Importurile franceze sunt compuse în marea majoritate din produse agricole şi textile. În perioada ianuarie-noiembrie 2014 (cu excepţia activităţii comerciale a agenţilor economici din raioanele de est), volumul total al schimburilor comerciale cu Franţa a constituit 114,3 mln USD (exportul – 31,4 mln USD, iar importul – 83,9 mln USD).
Asta deși Franța este una dintre primele țări care au făcut investiții semnificative în Republica Moldova de la sfârșitul anilor ’90. Este al optulea investitor străin în R. Moldova, cu 4,1% din stocul ISD în R. Moldova către 1 octombrie 2010. Societe Generale, Lafarge, Orange şi Lactalis au filiale în plin exerciţiu în R. Moldova şi au realizat investiţii semnificative, creatoare de locuri de muncă. În sectorul agroalimentar, Grupul Lactalis este prezent din anul 2005. Acesta a făcut investiții importante în uzina producătoare de lactate din Soroca, care produce lactate și brânzeturi pentru piața moldovenească și pentru exporturi în Rusia și Ucraina. În sectorul telecomunicațiilor, filiala Orange Moldova este una dintre cele mai remarcabile societăți din cadrul grupului și a economiei R. Moldova. Aceasta este liderul telefoniei mobile din țară, cu o cotă de piață de aproximativ 65%. Principalele societăţi franceze prezente în Republica Moldova s-au grupat în cadrul Clubului de Afaceri (Club France) în 2008, devenit în septembrie 2010 Cameră de Comerţ şi Industrie, în cadrul CCI FRANCE MOLDAVIE.

Pe de altă parte, schimburile de studenți, cercetători și profesori fac parte integrantă, deja de mai mulți ani, din acțiunea franceză de cooperare, iar formarea viitoarelor elite din R. Moldova constituie o prioritate a Ambasadei Franței. Din acest punct de vedere, Serviciul de Cooperare și Acțiune Culturală supraveghează de asemenea coordonarea acțiunilor sale cu cele ale Agenției Universitare ale Francofoniei (AUF), mai cu seamă în cadrul celor șase filiere francofone moldave. AUF este implicată și în procesul de selectare a bursierilor Guvernului francez în scopul complinirii propriului program de burse. Aceasta este la fel solicitată pentru crearea și animarea rețelei foștilor bursieri, care constituie o comunitate socială activă.

La fel cum pe timpuri a susținut revenirea sudului Basarabiei la România în 1856, iar apoi alipirea Basarabiei la România în 1918, determinând astfel o apartenență a spațiului nostru la civilizația europeană, la fel și acum Franța este activ implicată în transformarea europeană a R. Moldova și la procesul ei de integrare în UE. Iar odată cu aceasta, într-o dimensiune de latinitate și românism, pentru că multe dintre acțiunile sale vin ca o extensie a celor din România.