Sfântul Ioan Scărarul şi-a trăit viaţa în nevoinţe, retras de lume, postind şi rugându-se. Ca urmare a experienţelor duhovniceşti trăite de el, a scris cunoscuta lucrare Scara raiului.
Spuneam la începutul postului că zilele de duminică sunt ca treptele unei scări, iar dacă ne gândim la duminica trecută, crucea însăşi semnifică o punte între noi şi Dumnezeu, o scară spre viaţa veşnică, scara pe care noi o urcăm de la cele văzute – corupte de păcat, la cele nevăzute – sfinţite de Duhul Sfânt.
Pomenirea Sfântului Ioan Scărarul, mare ascet al bisericii, este legată şi de Evanghelia care se citeşte în această zi. Evanghelia de la Marcu, capitolul 9, ne povesteşte despre fiul lunatic al unui om care se roagă de Iisus Hristos să scoată demonul din băiat. Apostolii încercaseră să alunge duhul rău, dar nu au reuşit. Iisus îl întreabă pe tată dacă are credinţă, iar tatăl disperat spune „Cred Doamne, ajută necredinţei mele!” (Matei 9; 24).
Acest strigăt al omului aflat în necaz e de mare învăţătură fiecăruia dintre noi. Nu de puţine ori credinţa noastră se clatină. Într-un astfel de moment ne vine în ajutor o altă virtute teologică: nădejdea! Nădejdea, credinţa şi dragostea sunt cele trei virtuţi teologice. Dragostea tatălui pentru fiul său i-a dat nădejde, atunci când simţea că îl părăseşte credinţa. De aceea el îi spune Fiului lui Dumnezeu „Cred Doamne, ajută necredinţei mele!” – adică acolo unde credinţa mea slăbeşte, ajută-mă Tu.
Iisus Hristos vindecă băiatul, apoi le explică apostolilor că un astfel de demon „nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 9; 29). Aici apare legătura dintre scara duhovnicească a Sfântului Ioan, Postul Paştelui şi Evanghelia citită. Postul şi rugăciunea – fără de care nu ne putem desprinde de cei mai îndârjiţi demoni. Postul şi rugăciunea care ne oferă curăţie sufletească şi trupească. Postul şi rugăciunea care ne sporesc virtuţile teologice.
Mitropolitul Germaniei, Serafim Joantă, afirma într-o predică, referindu-se la beneficiile postului, că nu e rău să nu ţii postul, dar e foarte bine să îl ţii. Însă ierarhul îi avea în vedere pe cei slabi şi pe cei bolnavi. Nu cred că i-ar spune acelaşi lucru unui tânăr care plesneşte de sănătate. Şi afirm asta, pentru că l-am cunoscut personal şi ştiu că nu e omul cu care se negociază. Şi – mai ales – nu e un om care să nesocotească postul ca virtute trupească. Orice creştin care a vizitat Mitropolia de la Nurnberg poate povesti despre mesele modeste cu mâncăruri de post de acolo sau despre orele nesfârşite în care întreaga biserică rosteşte rugăciunea inimii („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”).
Deci nu e rău să nu ţinem postul atunci când suntem bolnavi sau prea bătrâni, însă învăţând din Evanghelia de azi sau din Scara raiului, vedem cât de necesar e postul. În aceeaşi predică, ÎPS Serafim a menţionat despre bunătăţile care se revarsă în timp asupra postitorilor. Şi chiar dacă ni se pare greu să postim, voi aminti cuvântul unui alt părinte, la fel de drag mie, Teofil Părăian. Fiind întrebat la o conferinţă cum să ne mântuim în zilele noastre, el a răspuns: „Ca şi până acum! Vedeţi vieţile sfinţilor”. Scara raiului e o carte care ne poate răspunde la aceste întrebări şi care subliniază rolul postului şi al rugăciunii.
Să nu uitaţi, cei care ţineţi calendarul pe nou, că în acest an duminica a patra a postului corespunde cu sărbătoarea Buneivestiri (7 aprilie în calendarul pe vechi). Maica Domnului acceptă prin cuvintele „Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1; 38) să fie împreună-lucrătoare cu Dumnezeu la marea lucrare de mântuire a lumii. E o sărbătoare împărătească, motiv de mare bucurie, fapt pentru care Biserica a rânduit dezlegare de peşte (prima din acest post).
