Primul lucru care trebuie menţionat e faptul că simbolistica crucii nu e deloc un element de tortură, care – conform multora – nu ar trebui pomenit. Crucea e în primul rând asumare. Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Şi-a asumat lucrarea Sa în lume. Trebuie să înţelegem că Hristos a murit pe cruce, nu din cauza Crucii!
Când Hristos spune: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16; 24) are în vedere asumarea. Crucea omului e asociată cu greutăţile vieţii lui. De aceea nu trebuie să ne supărăm pe Dumnezeu când dăm de greu, fiindcă nimănui nu i se dă mai mult decât poate duce. Şi toate aceste greutăţi ne apropie de Dumnezeu. Sau aşa cum consemna părintele Calciu Dumitreasa: „Hristos nu a venit să ne aducă suferinţă sau să ne scape de ea, ci să dea un sens suferinţei noastre”.
Însemnându-ne cu semnul crucii îndepărtăm răul de noi, pentru că este simbolul umilinţei pe care Iisus Hristos a îndurat-o pentru noi, pe când mândria este atributul diavolului. În numele Tatălui (care este în cer), al Fiului (care S-a pogorât pe pământ) şi al Sfântului Duh (care toate le sfinţeşte şi le egalează). Aceste înţelesuri le putem vedea şi în modul în care ne facem cruce. Tatăl la frunte, la brâu – coborând mâna pe verticală, sinonim cu a veni din cer pe pământ – e în numele Fiului, iar pe orizontală, de la umărul drept la cel stâng – al Sfântului Duh.
Respingerea crucii e totuna cu respingerea sacrificiului pe care Iisus L-a făcut pentru întreaga creaţie. Aşa cum ecusoanele arată la ce firmă lucrezi, tot aşa crucea e însemnul creştinului. Prin sângele lui Iisus crucea s-a transformat din element de tortură în altar sfinţit.
Toate bisericile noastre, văzute din spaţiu, au formă de cruce. Crucea semnifică totodată şi răscrucea, punctele cardinale, locul din care totul se schimbă. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că toate cele văzute se cer după cruce şi toate cele gândite au nevoie de mormânt. Deci înţelegem că semnul crucii ne aminteşte în permanenţă de jertfă; jertfa Mântuitorului pentru noi pe de o parte şi renaşterea noastră prin jertfă pe de alta. Simbolistica crucii, la acelaşi sfânt mărturisitor, este explicată astfel: latura verticală e divinitatea, iar cea orizontală – întreaga creaţie care se sprijină pe Dumnezeu, iar fără El lumea nu ar exista.
În încheiere aş dori să amintesc de cei care în timpurile noastre nu s-au temut să se lepede de ei înşişi şi să îşi poarte crucea. Duminica trecută am fost invitată de Orthograffiti (mai exact de Ecaterina Luţişina), Asociaţia tinerilor ortodocşi, la un schimb de carte. Din reprezentanţii clerului au fost prezenţi ieromonahul Augustin Zaboroşciuc, preotul Viorel Cojocaru şi preotul Severian Gheras.
O astfel de întâlnire îşi propune nu doar schimburi de cărţi între cei prezenţi, ci şi prezentarea lor. Tema a fost despre literatura din închisorile comuniste. S-a vorbit despre martiriul lui Valeriu Gafencu, a lui Daniel Sandu Tudor sau cel al filosofului Mircea Vulcănescu. Despre calvarul îndurat de alţi creştini: Petre Ţuţea, Elisabeta Rizea, despre Mitropolitul Bartolomeu Anania şi despre părinţii Roman Braga, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Arsenie Papacioc, Constantin Sârbu, Arsenie Boca. Eu am prezentat Patimile după Piteşti de Paul Goma şi În gura foametei de Alexei Vakulovski.
Aş spune că a fost o pomenire a celor care şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu şi au trecut prin cele mai crunte torturi ca să îşi păstreze credinţa sau – cum spuneam mai sus – despre cei care şi-au purtat cu demnitate şi sfinţenie crucea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
