Zilele astea, la editura „Fractalia” din București ar fi putut să apară ediția a II-a a cărții de poezii „Şase cânturi pentru cei care vor să închirieze apartamente” de Dumitru Crudu, unul dintre cei mai citiți scriitori români din R. Moldova. Deși volumul era gata de tipar, acum o săptămână Crudu a primit pe neașteptate următorul mesaj de la editura condusă de poeta Iulia Militaru: „Bună ziua, vă scriem în urma unor neconcordanţe sesizate de comisia noastră de etică între poziţiile dumneavoastră publice şi politicile noastre editoriale, în articole precum https://www.zdg.md/stiri/stiri-sociale/declaratii-sexiste-facute-de-persoane-publice/, http://deschide.md/Dumitru-Crudu–Prostituatele-virtuale, https://deschide.md//Dumitru-CRUDU–Procurorii-morali.

Având în vedere aceste discrepanţe între discursurile dumneavoastră pe tema coaliţiei pentru familie şi a prostituţiei şi politicile feministe ale editurii, va informăm cu părere de rău că nu vă mai putem reedita volumul la editura noastră. Vă mulţumim pentru înţelegere! Toate cele bune, redacţia editurii frACTalia”. Uimit de acest mesaj, scriitorul a răspuns imediat printr-o postare pe Facebook: „Hei, pentru ca ați văzut că gândesc altfel decât voi mi-ați dat la topit cartea. Oare prin ce vă mai deosebiți de comisarii lui Stalin, voi, comisarii corectitudinii politice?”.

Cu alte cuvinte, cartea lui Dumitru Crudu a fost respinsă pentru că, pe ultima sută de metri înainte de tipar, șefii editurii au aflat că acum doi ani scriitorul a pledat contra Referendumului pentru Familie, prin care se urmărea legalizarea căsătoriilor între homosexuali, iar acum cinci ani el a cerut pedepsirea unor tinere care au făcut zeci de filme porno în cele 28 de filiale ale Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu, inclusiv în biblioteca „Ștefan cel Mare”, condusă pe atunci de Crudu. Din simplul motiv că reprezentanții editurii au alte păreri în privința celor două subiecte, aceștia au încălcat contractul deja semnat cu autorul și au refuzat să-i tipărească cartea, sub pretextul că așa a decis „comisia de etică”. De unde până unde o editură are astfel de comisii, nu e clar… Oricum, incidentul a trezit numeroase reacții ale internauților. „Mi se pare halucinant”, afirmă scriitoarea Moni Stănilă. „Dacă am face comisii de etică pentru toate declarațiile făcute de scriitori pe FB, oare ar mai fi vreunul publicabil în țara noastră?”, se întreabă poeta Diana Iepure. TIMPUL a încercat să afle de la Dumitru Crudu cum s-a ajuns la o atare situație într-o țară membră a Uniunii Europene, în care se spune că drepturile și libertățile omului la exprimare sunt garantate.

– În 2015, referindu-vă la tinerele care făceau filme porno în biblioteci, scriați următoarele: „Părerea mea e că fetele care s-au prostituat în public sunt nişte criminale, care ar trebui prinse cât mai repede de poliţie şi judecate. Până nu au fugit din ţară. Să răspundă pentru ce au făcut. Sau e în interesul cuiva ca acestea să scape basma curată?”. Inclusiv prin aceste fraze, ați trezit nemulțumirea editurii „Fractalia”. De ce ați fost atât de dur cu fetele?

– Răspundeți-mi, vă rog, la o simplă întrebare: ce legătură au toate articolele mele despre scandalul cu filmele porno din biblioteci cu cartea asta a mea de poezie scrisă în urmă cu 30 de ani? Și, în general, ce legătură poate fi între ce cred eu în afara acestei cărți cu însăși cartea și, în mare, cu poezia sau literatura mea? De ce o carte poate fi respinsă pe criterii extraestetice, ideologice? De când ideologia corectitudinii politice e mai importantă decât literatura? De ce literatura trebuie să fie subordonată ideologiei corectitudinii politice? Și ce rol mai poate avea literatura în cazul ăsta: e doar o anexă a unei noi ideologii? Asta nu vă aduce aminte de nimic?

– De perioada comunistă amintește, când o carte putea fi editată doar dacă autorul ei gândea așa cum vrea partidul. Cu toate acestea, unii colegi de-ai dvs., în loc să vă apere, v-au înjurat…

– Eu le mulțumesc mult tuturor celor care m-au înjurat, mă mai înjură și mă vor înjura de acum înainte.

– De ce?

– Pentru că nu cred că lucrurile pot fi scoase din context, după cum ați făcut dvs. în prima întrebare. Și pentru că nu cred că poți pune în discuție acele articole despre fetele care transformaseră biblioteca într-un studio de filme porno sau într-un bordel, făcând abstracție de scandalul care izbucnise atunci la Chișinău, când toată lumea le acuza pe bibliotecare de complicitate, de neglijență în serviciu sau de protejare a acelor „eroine ale vremurilor noastre”. Inclusiv pe mine. Eu nu mă rușinez de niciun cuvânt din acele articole, fiindcă toate erau motivate și le pot justifica prin probe și argumente. Nu mă rușinez de niciun cuvânt, amintindu-mi de atmosfera de groază și de iad creată în jurul bibliotecilor atunci și recreată acum. Și mă întreb, daca asta s-ar fi întâmplat în redacțiile revistelor unde lucrați dvs. sau în editurile unde activați sau în universitățile unde predați, cum ați fi reacționat? Apărați fetele acelea și nu vă pasă de bibliotecare? Bibliotecarele nu sunt și ele oameni? Nu sunt și ele femei? Ba sunt. Și atunci de ce le condamnați, pentru că ele au suferit îngrozitor de tare, cum nici nu vă puteți imagina. Să înjuri și să pui etichete e cel mai ușor și cei mai mulți se pricep foarte bine la asta. Nu aveți decât.

– Nu apăr și nici nu acuz pe nimeni, doar vă pun întrebări…

– Nu uitați că literatura nu trebuie subordonata ideologicului, că cine face aceasta nu poate avea nicio scuză. Dar niciuna chiar. Despre asta-i vorba și asta mă înspăimântă cel mal mult. În rest, puteți să mă înjurați cât o să doriți. Dar eu totuși cred că literatura trebuie să rămână deasupra oricărei ideologii, oricât de eclatantă si luminoasa li s-ar părea unora că este. Din păcate însă în acest scandal, nu au contat argumentele, ci altceva, știm noi ce.

– Ce anume?

– Gândiți-vă, analizați situația. E foarte ușor de dedus.

„Contextul a fost trei luni de isterie la Chișinău”

– Societatea civilă le apăra pe fete, afirmând că ele făceau doar sex-chat în biblioteci. Însă filmele respective se păstrează și astăzi pe un site porno și din ele se vede că uneori fetele făceau sex în adevăratul sens al cuvântului pe mesele din bibliotecă, iar alteori, când își dezgoleau pe ascuns zonele intime, în sală erau și alți cititori, și bibliotecare, și chiar copii. Nimeni nu le-a observat?

– Din filme se vede că făceau sex lesbian, tot tacâmul. N-au fost observate, fiindcă ele s-au pregătit minuțios de operațiune, împreună cu capii unei rețele online internaționale de prostituție. Înainte de asta au frecventat bibliotecile o perioadă de timp, pentru a-și pregăti terenul. Au făcut peste 30 de filme porno în bibliotecă, iar cei care mă acuză nu văd absolut nimic rău în asta. Nimic! De parcă ar fi absolut normal ca astfel de filme să se producă anume în bibliotecile publice. De parcă acestea ar fi niște studiouri de făcut filme porno și nu niște spații destinate totuși pentru altceva. Pe cei care mă acuză nu-i deranjează faptul că fetele acelea se foloseau de bunătatea bibliotecarelor care le lăsau singure, la rugămintea lor, într-o sală de lectură, unde făceau filmele în regim live. Pe ei nu-i deranjează nici prezența copiilor sau bătrânilor în sălile vecine. Nu-i deranjează ca și unele bibliotecare au apărut în cadru când deschideau ușa și le întrebau pe fete dacă nu doresc vreo carte. Nu-i deranjează că unele bibliotecare si-au pierdut sănătatea după aia, dar toți se leagă de limbajul folosit de mine. Eram atunci director de bibliotecă și chiar in biblioteca mea se făcuse un astfel de film, fără știrea mea, firește.

– Există totuși prezumția nevinovăției, care nu permite lansarea acuzațiilor până la decizia instanței într-un proces public.

– Am folosit limbajul pe care l-am folosit, fiindcă eram oripilat ca așa ceva se întâmpla la biblioteca mea. Din câte am aflat, fetele alea au mai făcut și altele până atunci, încât era normal ca poliția să se ocupe de ele. Oare ar fi trebuit să le dăm medalii că făceau filme porno în bibliotecă? Sau să le facem directoare de bibliotecă? Sau să le ridicăm monumente in oraș? Spuneți-mi și mie, că nu mai înțeleg nimic. Sigur că, fiind director de bibliotecă, limbajul meu a fost colorat de emoțiile mele, dar oare nu e important deloc ce făceau ele într-o bibliotecă publică?

– Bibliotecarele erau prinse în cadru doar dacă se apropiau de fete?

– Nu neapărat, fetele aveau un computer și camere de filmat, care prindeau în cadru toată sala. Am impresia că filmarea bibliotecarelor era o cerință a capilor rețelei. Unele bibliotecare au ajuns la spital după asta, altora li s-a tăiat din salariu, fiind bănuite de complicitate. Multe au avut de suferit. Și, dacă n-ar fi fost articolele mele, faptele acelor fete ar fi încetat să fie îngrozitoare? Acuzele ce mi se aduc sunt nefondate, sunt inventate, sunt scoase din context. Iar contextul a fost trei luni de isterie la Chișinău.

„Am aflat că sunt lucruri mai îngrozitoare decât scandalul acesta”

– Dacă, din cauza acestor articole, nu vă mai apare volumul de poezii, să înțelegem că astăzi, chiar în Uniunea Europeană, apariția unei cărți depinde de principii strict ideologice, ca în timpurile dictaturii comuniste?

– Nu cred că există vreo directivă a UE în această privință. Dar cel mai nasol totuși e ca o parte a literaturii contemporane există cu ajutorul unor proptele ideologice. Luați-le aceste proptele și se alege praf și pulbere din ea.

– La ce concluzii te-a adus această întâmplare și toate cele ce au urmat după ea?

– În tot răstimpul acesta, am aflat foarte multe lucruri noi. Am aflat ce înseamnă manipulare, cum poți să fii dușmănit de cei care nu te cunosc, cum ți se pot arunca găleți cu zoi în cap, cum mulți își dau arama pe față când asta le folosește la ceva, cum la negru i se poate spune alb și la alb negru, cum, postând pe Facebook citate din Psalmii lui David, poți fi catalogat drept extremist, cum lumea (o parte a ei) culturală începe sa te urască daca le spui ca tu crezi în Dumnezeu. Am aflat cum unii promovează toleranța cu ajutorul intoleranței, am aflat că prietenii sunt acei oameni care încearcă să te vadă în totalitatea ta, cu tot ce ai făcut până acum, cum unii prieteni de-ai mei devin prieteni cu cei care nu au ochi să mă vadă. Am mai aflat ca fetele care făceau filme porno în sălile bibliotecii erau niște tipe foarte grozave și niște sfinte. Am aflat că poate nu ar mai trebui să-mi dau cărțile chiar oriunde, iar înainte de-a le preda la o editură sa mă informez ce hram poartă. Am aflat ca sunt un tip josnic si scârbos, că sunt o canalie, care ar trebui pusă la zid, am aflat ca cel mai fain e să te plimbi seara când nimeni nu te vede, am aflat că o durere de cap nici măcar cu două pastile nu-ți trece, am aflat câți păianjeni sunt prin casă. Of, am aflat că sunt lucruri mai îngrozitoare decât scandalul acesta – să ai o migrenă oculară sau păianjeni prin casă.

– Scriitorul Răzvan Țupa consideră că, de-ai fi scris în editorialele tale „creștini” în loc de „prostituate”, apărătorii drepturilor omului nu s-ar fi arătat deranjați. Alți colegii de-ai tăi consideră că scandalul acesta poate avea legătură și cu faptul că ai declarat că ești creștin. Crezi că ar putea fi și așa?

– Un prieten din Brașov mi-a spus și el: „Dar știi că pe doamnele alea de la editură nu le-au deranjat neapărat articolele tale despre prostituatele virtuale, ci că în ultimele luni ai tot postat din Psalmii lui David? Vor sa ne facă să ne fie rușine ca suntem creștini. Sa nu mai îndrăznim să vorbim despre asta și să-i aplaudam pe cei care ne înjură.” Într-adevăr, nu știu cum s-au inversat lucrurile și mulți m-au acuzat când am spus că împărtășesc valori creștine. Se observă cu ochiul liber că toți preferă să lovească în religie și să înlocuiască valorile creștine cu cele ale corectitudinii politice.

– Cartea ta a fost respinsă și pentru că te-ai pronunțat contra căsătoriilor între homosexuali…

– Lucrurile stau așa, după părerea mea. Ei au o părere, foarte bine. Dar eu, de exemplu, am o altă părere și pledez pentru familia tradițională. Eu nu îi atac pe ei, dar mă mir că ei mă atacă pe mine. De ce pornesc război contra mea, dacă eu pur și simplu apăr valorile în care cred? Pentru că războiul nu e dus de noi, dar de ei. S-a ajuns la o situație complet anormală. Ceea ce fac oamenii acasă e treaba lor, dar de ce să-și impună toate chestiile astea într-un mod autoritar? Dacă tot ei vorbesc de toleranță, de ce sunt intoleranți față de cei care împărtășesc alte valori?

„Nu are nici un rost să mai public această carte”

– Când și cum ai început colaborarea cu editura „Fractalia” și cum s-a ajuns la decizia așa-zisei „comisii de etică”?

– „Şase cânturi pentru cei care vor să închirieze apartamente” este o carte veche de-a mea și le-a fost propusă pentru reeditare, în primăvara trecută, de către unul dintre cei mai importanți poeți douămiiști din România. N-am să-i dau numele, că nu l-am întrebat dacă e de acord. El a mai colaborat cu ei și îi plăcea cartea asta a mea. Cei de la editură au acceptat-o cu entuziasm, apoi am semnat contractul, iar prin martie, acest an, au pregătit pdf-ul și coperta și urma să se ducă la tipar. Mesajul că nu-mi mai editează cartea l-am primit pe neprins de veste și el mi-a adus aminte de vremurile alea, când literatura era subordonată politicului și ideologiei. Am făcut public refuzul, încercând să atrag atenția că nu e bine când se confundă borcanele. Nu trebuie să subordonăm literatura ideologiei corectitudinii politice, că ne întoarcem în comunist. Astfel de „comisii de etică” existau în timpul comunismului.

– Ce se va întâmpla acum cu cartea ta? Va fi reeditată la altă editură sau ai renunțat la această idee?

– Între timp, mi-au scris câțiva editori și mi-au cerut cartea. Primul care mi-a scris este Un Cristian, directorul „Casei de pariuri literare”, așa că i-am dat-o lui. Mi-au cerut-o și alți editori și le mulțumesc pentru solidaritate, dar i-am dat-o deja lui Cristi, cu care părerile noastre nu coincid tot timpul, dar știm să diferențiem literatura de ideologie și de opiniile noastre personale. Apoi am luat o altă hotărâre: să nu mai public deloc „Șase cânturi pentru cei care vor să închirieze apartamente” și l-am anunțat în acest sens pe Un Cristian. Știți, nu are rost. Este o carte din 1996, articolele de care sunt acuzat sunt din 2015 și toate țin doar de trecutul meu. Nu are absolut niciun rost s-o mai public. Absolut niciun rost!