A lucrat mai mult de 36 de ani în sistemul judecătoresc din R. Moldova, unde a ocupat cele mai înalte funcții. Chiar dacă magistrații noștri locuiesc ca boierii în palate și conduc automobile de lux, la care simplii muritori nici nu pot visa, cel mai scump lucru pe care l-a obținut el este un apartament în Chișinău. Nu are nici mașină, pentru că nu-i place să șofeze, și circulă cu troleibuzul. Dacă îl întrebi despre condițiile fantastice de trai ale colegilor săi, nu vei scoate din el niciun cuvânt. Ar putea să-ți răspundă cu numai un zâmbet tăcut…

Este Dumitru Visterniceanu, judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), fost președinte și membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), unul dintre cei 12 judecători care și-au dat demisia în ultimele două săptămâni din cauza că guvernarea a încercat să micşoreze lefurile magistraților, prin Legea cu privire la sistemul unic de salarizare. Menționăm că, din 2013 și până în prezent, angajații instituțiilor de drept din R. Moldova erau remunerați în baza Legii nr. 328 privind salarizarea judecătorilor și procurorilor. În cadrul acestui interviu, am încercat să aflăm ce se ascunde la mijloc și de ce Visterniceanu a luat această hotărâre cu doar un an înainte de a ieși la pensie.

– Dle Visterniceanu, de ce n-ați rezistat încă un an?
– După atâta muncă, te epuizezi și fizic, și intelectual. M-am gândit că ajunge, mai ales că în ultima vreme, din păcate, s-a schimbat atitudinea față de cei judecătgorii mai în vârstă, despre care se spune că au activat prea mult în sistem și ocupă locul celor tineri. Parcă ar da de înțeles că nu mai au nevoie de oameni profesioniști, cu practică de viață, stabili și integri, ci de un alt fel de judectăori, cu niște calități mai contemporane… În plus, a venit și imboldul ăsta cu modificările legislației la salarizare. Or, de ce aș pierde într-un an toate condițiile pe care mi le-a garantat statul în aproape cinci decenii de muncă? De aceea plec cu capul sus, sufletul împăcat și inima curată. Sunt amărât  doar de aprecierea manifestată în ultima vreme față de sistemul judecătoresc. Credeți-mă, noi merităm altceva.

„Cea mai tristă era fățărnicia pe care ei o promovau”

– Dacă ați mai fi muncit un an, ați fi avut și o pensie mai mică?
– Da, noua lege a salarizării influența și la salariu, și la pensie. Am fi pierdut câte vreo patru mii de lei pe lună. Inițial, în redacția prezentată de Ministerul Finanțelor, perdanții erau anume judecătorii de la CSJ. Era simplu ca bună ziua – ideea unificării lefurilor nu consta în mărirea salariilor mai mici din contul statului, ci din buzunarele celor cu salarii mai mari. Noi am calculat aceste lucruri și ele nu erau argumentate nici din punct de vedere legal, nici economic. Cea mai tristă era fățărnicia, minciuna pe care ei o promovau, spunând că nu vor leza salariile noastre… De atâta și CSM, care dă tare rar aviz negativ proiectelor de lege, acum a făcut-o și a fost bravo. Reacția Consiliului și cererile de demisie au bulversat puțin pozițiile autorilor acestui proiect de lege. Dacă citiți acum proiectul, adoptat în prima lectură, veți găsi cu totul altceva. Lefurile noastre nu se vor mai micșora. Din contră, au pus o grilă primară, ca să le mărească puțin.

– Conform Legii nr. 328, în baza căreia ați fost remunerați până acum, salariul unui judecător de la CSJ ajungea la 30 mii lei?
– Conform legii respective, se înmulțea salariul mediu pe economie la un coeficient. Ultimele salarii pe care le-am primit au fost de aproape 28 de mii, dintre care se rețineau frumușel impozitele și ieșeam cu vreo 21 de mii. La Curtea de Apel, dacă nu mă înșel, salariile sunt cu două-trei mii de lei mai mici, iar judecătorii din primele instanțe au câte vreo 10-11 mii pe lună, probabil.

– Plus indemnizațiile și premiile?
– În afară de salariu, noi nu avem niciun spor. Nu ni se plătea nici pentru secretul de stat, nici pentru gradul științific, pentru nimic. Conform Legii nr. 328, aveam dreptul la un premiu anual în valoarea unui salariu lunar și la un ajutor material, care, de obicei, se plătește când plecăm în concediu. Acum, după ce ne-au trecut și pe noi la Legea salarizării unice, au vrut să ne micșoreze salariile și să introducă sporuri din astea, căutând să ne păstreze același salariu de funcție. Dar, vrei nu vrei, te întrebi: care e sensul să schimbăm ceea ce s-a făcut în 2013?

„Situația din sistemul judecătoresc este ca în balada „Miorița”

– Asta voiam și eu să vă întreb, amintindu-mi cât de mult se discuta, acum cinci ani, înainte de adoptarea Legii nr. 328, despre necesitatea majorării salariilor judecătorilor.
– Poate că n-am să fiu acceptat, căci societatea civilă nu se uită cu ochi buni la sistemul judecătoresc, dar în cazul de față s-au schimbat iarăși accentele. În loc să anunțe că au găsit posibilități de a mări salariile pentru o categorie de persoane și caută resurse financiare pentru ceilalți, autoritățile noastre au ales o altă cale, care nu cred că mai există undeva – să majoreze salariile mici din cele mai mari. Dar de ce luați de la mine, dacă legea îmi interzice să mă ocup cu antreprenoriatul? Luați de la cei care câștigă sute de mii, pentru că noi nu avem altceva decât leafa! Dacă analizați salariile judecătorilor noștri în comparație cu alte state, veți vedea că suntem pe al doilea sau al treilea loc de la coadă. Legea nr. 328 asigura o garanție extraordinară, fiindcă depindeam de salariul mediu pe economie, care nu poate fi micșorat. Dar acum salariul de bază va fi stabilit de lege în fiecare an, la adoptarea bugetului, „în funcție de posibilitățile economice ale republicii”. Astfel, nu ni se dă nicio garanție că el nu va scădea an de an. De aceea ceea ce se întâmplă acum este un atentat la independența judecătorilor. Mi se pare că situația din sistemul judecătoresc este ca în balada „Miorița”…

– Cine și de ce atentează la independența voastră? Ca să vă facă dependenți de banii veniți din altă parte, ca să deveniți vulnerabili la mituire?
– Nu se exclud nici variantele astea, fiindcă atunci când judecătorul are un salariu stabil, la el poate să vină oricine și să-l încerce cu șpăgi, dar el o să spună: „Mă scuzați, eu am de lucru, salariul mă satisface și, pentru un chițibuș, nu vreau să rămân fără serviciu”.

„Judecata adevărată se face pe viu, astăzi se face justiție prin corespondență”

– Fiind unul dintre cei mai buni specialiști în domeniul dreptului civil din R. Moldova, câștigați bani și din munca pedagogică?
– Noi nu putem face alt serviciu, în afara profesiilor de ordin științific. Am lucrat la Universitatea de Stat și era foarte bine acolo, dar, după ce a fost adoptat Codul Educației, a trebuit să plec. Au fost impuse criterii, că trebuie să ai, cel puțin, masteratul pentru a fi profesor. Dar eu, când am absolvit universitatea, nu era masteratul… Nouă, celor fără masterat, ni s-a spus: „Ne scuzați, dar nu avem ore”. Îmi pare rău, până atunci era mult mai posibilă corelarea teoriei cu practica, ceea ce e foarte util pentru viitorii specialiști în jurisprudență. Și eu vedeam în ochii studenților mei că mă priveau nu ca pe profesor, dar ca pe judecător. Comunicarea noastră era altfel decât la disciplinele teoretice. De cealaltă parte, și noi, practicienii, ne perfecționam acolo, fiindcă e un mare pericol să vii astăzi nepregătit în fața studenților. Ei sunt informați, deși în plan comparativ atitudinea față de studii este mult mai slabă decât cândva. La vremea noastră, lucram și învățam pe viu. Aveam în față profesori, iar celelalte cunoștințe le acumulam din manuale scrise pe hârtie. Nu era atâta internet! E bine să avem multă informație, dar abuzul de informație stopează într-o oarecare măsură gândirea și analiza, și devine informație uscată, dacă înțelegeți. Într-un domeniu ca al nostru, trebuie să stai de vorbă cu oamenii, să le vezi mimica, expresia, reacțiile. Judecătorul trebuie să analizeze nu doar probele, dar și mărturiile participanților la proces. De aceea, la faza studenției, sunt foarte importante discuțiile între discipoli și profesor. Dar astăzi studentul își zice: de ce să-l mai ascult pe profesor, dacă pot apăsa pe un buton și am toată informația respectivă? Sau invers, profesorul se întreabă: de ce să vin în auditoriu, dacă pot pune lecția pe site? Există și metode de instruire la distanță, dar eu mai bine primeam cuvântul spus pe viu, decât prin intermediul unui aparat.

– Chiar și sistemul judecătoresc trece deja, treptat, la o organizare electronică…
– Da, în unele cazuri, s-au introdus procesele scrise, fără prezența părților, după cum e și la CSJ. Adică dosarul se examinează doar în baza înscrisurilor prezentate. E un progres din punct de vedere tehnologic, dar în esență nu este bun. Repet, justiția trebuie făcută, văzută, auzită. Ea presupune dezbateri și transparență – așa e de când lumea și pământul. Și tu, ca judecător, nu poți lua o decizie întotdeauna justă numai în baza la ce scrie pe o hârtie. Judecata adevărată se face pe viu, astăzi avem justiție prin corespondență. La fel, cum poate CSJ să ia decizii fără participarea părților, dacă anume aici, în ultima instanță, se decide soarta omului? Poate că am rămas în urmă cu lecțiile și-s prea conservator, dar e o poziție pe care o respect.

„Parlamentul adoptă legi selective, în funcție de interese”

– Ceilalți colegi de-ai dvs. de la CSJ, care și-au dat demisia, au făcut-o din aceleași motive?
– Ceilalţi mai au foarte puţin până la atingerea vârstei de pensionare. Eu sunt cel mai tânăr dintre ei, dar am făcut acest pas conștientizat și responsabilizat.

– Cu toate astea, Tatiana Vieru şi Valeriu Doagă şi-au retras joia trecută cererile de demisie. Cum să-i înţelegem?
– Păi, întrebați-i pe ei, pot fi diferite motive, pe care eu nu le cunosc. Dar știu că n-o să vă răspundă.

– Au fost presați să rămână în sistem?
– Nu cred.

– Iulia Sârcu e o femeie săracă?
– Nu știu… Nici nu știu unde trăiește, știu doar că are aceeași sursă de finanțare ca și mine – salariul de judecător și, dacă citește lecții la Institutul Național de Justiție, un salariu de profesoară.

– Când v-ați dat demisia, ea a declarat că „judecătorii nu pot trăi flămânzi și desculți”…
– Această idee a fost vociferată și mai înainte. Cândva, a fost la CSJ, pe urmă la Curtea Constituțională, pe urmă în Parlament, regretatul Gheorghe Susarenco. El spunea, în sens alegoric, că „Doamne ferește să vă judece un judecător flămând, bolnav și fără spațiu locativ”.

– Eu mă întreb altceva: cum poate dna Sârcu să facă astfel de declarații, dacă ea, ca și alți judecători de la CSJ, în afară de dvs., locuiește într-o casă de milioane?
– Eu v-am spus ce am eu, de alții nu răspund. Sunt chestiile lor. Codul de etică profesională a judecătorului nu ne permite să comentăm acțiunile colegilor noștri.

– Credeți că plecați dintr-o justiție corectă sau selectivă?
– Eu am foarte multe rezerve la noțiunea de „selectivă”, care se folosește numai în privința justiției. Dar dacă veți analiza activitatea Parlamentului, veți observa că și acolo se adoptă legi selective, în funcție de interese. Eu plec dintr-un sistem în care am lucrat zeci de ani şi care nu e cel pe care îl doream, dar nu-i frumos ca cei care schimbă legea în fiecare zi să spună că sistemul judecătoresc este selectiv…

„Codul de Procedură Civilă a fost modificat de vreo 80 de ori”

– Deputații afirmă că schimbă legile conform cerințelor europene. Ne mint?
– Voiam şi eu să spun că orice modificare a legii este argumentată prin necesitatea ajustării legislației la cea europeană și internațională. Este cea mai utilizată justificare, dar depinde cum o faci. Când legea nu este stabilă, calitativă, constituțională, ea nu poate fi aplicată. Aplicarea ei provoacă mari dureri de cap, în special, pentru judecători.

– Spuneți-ne o lege care nu corespunde Constituției.
– Eu nu am dreptul, dar să v-o spună Curtea Constituţională. Ridicați hotărârile lor și veţi găsi o sumedenie de legi şi norme declarate neconstituționale. Dacă acestea ar fi fost adoptate în spirit european, n-am fi avut condamnări la CtEDO. Cândva, colegii din România au analizat dosarele pierdute la Strasbourg şi au selectat cine e vinovatul: guvernul, parlamentul, justiția sau alte organe. Și la ei sunt decizii în care vinovat e legislatorul, pentru că legea nu este clară.

– E vorba de rea-voință sau de incompetență din partea legislatorului?
– Dvs. folosiți niște cuvinte, care pentru un jurist sunt prea drastice.

– Vă întreb părerea dvs. subiectivă.
– Părerea mea subiectivă, din păcate, nu are relevanță, nici importanță. Dar ce fel de stabilitate a procedurii poate realiza instanţa de judecată, dacă din 2003, de când a fost adoptat, Codul de Procedură Civilă a fost modificat de vreo 80 de ori, dacă nu mai mult, împreună cu celelalte coduri? Cui nu i-i jele, acela vine cu proiecte…

– Lămuriţi-ne, de ce?
– Nu știu, întrebați-i pe cei care schimbă.

„Nu știm unde și ce informație este pe fiecare dintre noi”

– Dle judecător, așa procedează doar guvernarea actuală sau și celelalte de până acum?
– Dorința de a vota cât mai multe legi şi modificări e specifică oricărui parlament. În caz contrar, pentru ce ar mai sta ei acolo? Totodată, justiția fără legi nu poate exista, numai că la noi se schimbă ba termenii, ba modalitatea de selectare a judecătorilor, ba salariile… În fiecare zi câte o zdruncinătură de asta, încât judecătorii nu mai știu ce-i așteaptă. Nu demult, secretarul de stat, Nicolae Eșanu, a spus că ar putea proceda şi la noi ca în Albania sau Georgia, unde toți judecătorii și procurorii au fost demiși și trecuți prin sită. Când judecătorii aud așa informații din gura unui demnitar, cad pe gânduri şi stabilitatea din sistem slăbeşte şi mai mult. Desigur, răspunsul clasic este: dacă ai fost curat și integru, șezi liniștit și muncește. Dar este și al doilea capăt de ață – nu știm unde și ce informație este pe fiecare dintre noi. Dar informații la sigur că sunt.

– Informații din viaţa privată? Cine le adună?
– De toate nivelurile și categoriile… Nu știu unde sunt, dar știu că sunt undeva.

– Vi s-a dat de înţeles acest lucru?
– Au încercat să-mi intenteze și un dosar penal, încă până la 2009, după ce am examinat dosarul în care istoricul Mihai Taşcă, în calitate de reclamant, a chemat în judecată SIS-ul, care nu-i permitea să studieze unele documente. Şi instanța a obligat pârâtul să-i dea acces la dosarele de care are nevoie. A fost o hotărâre foarte sensibilă. Pe urmă am aflat din surse neoficiale că au dorit să-mi deschidă dosar penal în baza art. 307, pentru pronunţarea unei hotărâri ilegale, dar nu au găsit temei pentru aceasta.

– Vorbeați despre legile adoptate în Parlament, unde dictează un singur partid, care conduce totul în țara asta. Ce influență are acest partid asupra justiției?
– Orice putere executivă sau legislativă, în mod direct sau indirect, întotdeauna a încercat, încearcă și va încerca să dicteze anumite reguli pentru sistemul judecătoresc. Prin metodele astea de stabilire a unor salarii mizere, prin ridicarea imunității și prin alte legi similare, ei te fac dependent, ca să te poată trage la răspundere penală chiar și fără temei atunci când vor ei. Toate lucrurile astea se fac, fiind în vigoare Constituția, care spune că justiția este independentă, imparțială, inamovibilă. Și ei spun că respectă Constituția și că încearcă să facă unele reglementări în lege. Iar dacă analizezi ultimele lor intenții și realizări, înțelegi că justiția nu e chiar atât de independentă cum ar trebui să fie. Presiuni la adresa noastră au fost, sunt și cred că degrabă nu vor înceta. L-am auzit odată la TV pe procurorul general Corneliu Gurin cum spunea că „suntem cu ochii pe justiție”. Adică, și ei îs cu ochii pe justiție, și guvernul, și parlamentul. Off, când o să vină timpul ca justiția să fie cu ochii pe dânșii? Atunci vom avea un stat de drept.

– Justiția nu poate fi mai puternică decât un regim autoritar din care face parte.
– Am asimilat situația din sistem cu „Miorița”, fiindcă nimeni nu este interesat să avem o justiție puternică. Cineva din anturajul guvernării a spus despre judecători că „deși îs puțini, au cea mai mare putere în stat, fiindcă atunci când soluționează ceva, nu mai poate răsturna nimeni”. Dacă o lege poți să o execuți sau nu, nimeni nu te scapă de o sentință de condamnate la închisoare. De aceea e păcat că suntem dispersați și, când apare o problemă ce ține de întreg sistemul, toți tac și așteaptă ce o să zică CSM… Dar dacă nimeni nu va zice nimic, cu ce ne alegem?

„De ce poporul nu-și alege chirurgii?”

– Dle Visterniceanu, hai să zicem că eu sunt judecător și primesc spre examinare dosarul Șor. Cine-mi va spune să nu-l bag la dubă?
– N-am să vă răspund, pentru că vă băgați într-un dosar concret. N-o să vă spună nimeni chiar și dacă, în genere, există așa ceva. Doar cel care examinează dosarul poate să declare: „Nu mai pot, sunt presat”.

– Și a doua zi va zbura din sistem.
– De asta e și vorba, nimeni n-o să-l apere, vedeți ce se întâmplă.

– Asupra dvs. s-au exercitat presiuni?
– Nu.

– Totuși, cum sistemul își alege judecătorii care lucrează pentru interesele sale?
– Selectarea judecătorilor ține de competența CSM. Când a fost promovat programul de repartizare electronică a dosarelor, s-a urmărit ca toate dosarele să fie repartizate aleatoriu, cu excluderea factorului uman. E o altă problemă în dosarele civile, când reclamantul, pentru a nimeri la vreun judecător anume, prezintă mai multe cereri de chemare în judecată de același fel la diferite sedii ale judecătoriilor: și la Ciocana, și la Botanica, și la Buiucani, căci acum toate sunt o singură instanță. În cele din urmă, se prezintă doar la magistratul care crede că va fi mai loial față de el. Pe ceilalți îi ignoră și cauzele sunt scoase de pe rol, pentru că reclamantul nu se prezintă. Dar acestea sunt acțiuni minore, care, totuși, pun într-o situație urâtă sistemul judecătoresc.

– Dacă în ultimul timp autoritățile atentează la independența judecătorilor și gândim logic, rezultă că cei cu lefuri mici sunt mituiți de către oamenii statului?
– Asta e logică, nu e realitate… Eu nu am probe pe așa ceva.

– Dvs. chiar credeți că, prin muncă cinstită în R. Moldova, îți poți face astfel de averi ca și colegii dvs.?
– Dovediți că bogățiile celea nu corespund realității. Poate că e aprecierea muncii lor intelectuale? Fiindcă cea mai scumpă muncă e cea intelectuală. Plus, noi suntem una dintre cele trei puteri. La noi în sat, vecinul a ridicat frumușel o casă, datorită faptului că oamenii din sat erau buni la inimă și săreau în ajutor.

– Adică toți judecătorii au vecini buni și săritori la nevoie?
– Nu-i de asta. Sunt diferite modalități și atunci cineva e mai… Fiecare caz concret trebuie analizat în parte. Eu am învățat de la cei bătrâni un lucru înțelept. Niciodată să nu socotești banul vecinului. Uite în buzunar la tine.

„Istoria va deschide toate cărțile”

– Vă rog să-mi răspundeți la o întrebare, ca un simplu cetățean. Cum vă explicați faptul că Filat și Platon sunt condamnați la închisoare, iar Șor se află la libertate?
– Am întrebat un judecător din Carolina de Nord: „Dle judecător, de ce în statul dvs. există pedeapsa cu moartea?”. El s-a uitat la mine și a zis: „Atâta timp cât port mantia în spate, mai mult decât ce e prevăzut în Constituție nu pot spune”. Am făcut fix aceeași șmecherie ca și matale acum și-i spun: „Ca cetățean al statului, sunteți pentru pedeapsa cu moartea?”. A răspuns: „Atâta timp cât port mantia, nu pot să gândesc altfel decât un judecător, chiar dacă sunt cetățean.” Eu mi-am dat demisia onorată, ceea ce înseamnă că mai am unele responsabilități față de sistemul din care plec.

– E posibil ca, în cadrul unui proces, o parte să ceară un lucru, altă parte să ceară alt lucru, iar instanța să ia o decizie pe care nu o cere nici una dintre părți?
– Nu, nu ăsta e obiectul acțiunii înaintate. Justiția este un lucru concret, care depinde de pozițiile participanților la proces. Dar a aprecia lucrul instanțelor din presupuneri e cel mai periculos lucru. DIn păcate, aceste lucruri predomină în R. Moldova. 

– Adică, invalidarea alegerii lui Andrei Năstase la funcţia de primar general al Chişinăului este o comandă politică, pentru că nici el, nici Ion Ceban, nu au cerut instanței să anuleze rezultatul alegerilor? Deci, nu ăsta era obiectul acţiunii înaintate. 
– Văd că sunteți bravo că țineți la profesia dvs. și, prin diferite modalități, ați ajuns la întrebarea dvs., dar nu voi comenta lucru ăsta. Categoric! Pentru că e temei de răspundere disciplinară. Apropo, Alexandru Tănase, într-o emisiune la televiziune, a spus că tare ar fi bine dacă politicienii nu ar folosi justiţia ca obiect al campaniilor electorale. Sunt de acord cu el.  

– Pot să vă dau un exercițiu?
– Da.

– Într-o dimineață încep dezbaterile în cadrul unui proces civil și judecătorii stau de vorbă o zi întreagă. Seara, decid să amâne ședința, dar…
– N-o să vă răspund categoric. Un singur lucru care, în viziunea mea, este meteahna mass-mediei. Luați un chițibuș, care nu are importanță pentru soluția adoptată pe un dosar și îl umflă la nesfârșit, când în esență miezul, soluția, sunt cu totul altele…

– În cazul Năstase ați dat de înțeles că soluția nu e corectă. În cazul Băsescu e corectă?
– Eu nu ştiu în ce bază aţi concluzionat că eu am spus aşa ceva. Respect orice poziţie bayată pe realitate şi obiectivitate. Anterior v-am preîntâmpinat că nu voi comenta niciun dosar concret, examinat în oricare din instanţele judecătoreşti. 

Cenușăreasa

– Poate că, prin diminuarea salariilor, se încearcă curățarea sistemului de judecătorii cu experiență, iar în locul lor să vină tinerii care se lasă mai ușor manipulați?
– Dacă Legea cu privire la sistemul unic de salarizare rămânea în redacția inițială, teza asta avea dreptul la existență, fiindcă într-adevăr era îndreptată împotriva independenței justiției și împotriva celor de care vor să scape. Ei vor să scape de cei mai în vârstă, deși ar fi putut să-i invite și să le spună: „Stimabile, faceți loc la ăștia mai tineri”.

– Amintiți-ne, ce avere v-ați făcut prin muncă?
– Apartament am, mașină n-am, terenuri n-am.

– De ce nu aveți mașină?
– Nu-mi place să mă zvârcolesc în tehnică. O mașină medie se poate de cumpărat doar acum, deși nu mă atrage. E bine să mergi pe jos, dar când ai necesitatea să te duci mai departe, trebuie să te gândești și la tine.

– Ce planuri aveți pe viitor?
– N-o să stau acasă, pe divan. Dacă profesor nu pot să fiu, în rest toate ușile îmi sunt deschise: avocat, consultant juridic sau participant la vreun program. De juriști au nevoie peste tot.

– Dacă lucrurile n-o să se schimbe, cum vedeți viitorul justiției noastre?
– Atunci sistemul judecătoresc se va transforma într-o Cenușăreasă a celor două puteri – legislativă și executivă. Ăsta va fi viitorul sistemului. Dar aici aş prea să subliniez că Prinţul salvator nu urmează a fi aşteptat de undeva, din afară. Prinţul salvator este însuşi sistemul judecătoresc şi magistraţii, ca exponenţi ai puterii judecătoreşti. Ca un optimist rezervat, sper că până la urmă justiţia îşi va ocupa locul său constituţional în statul de drept R. Moldova.