Foarte tare m-a întristat mesajul acelui film. Parcă, în timp ce mă uitam, mi s-a făcut un pic jenă. Mă simțeam stingherită de penibilul situației. Însă jena era mult mai mică decât tristețea.
Am realizat nu o dată că oamenii doar atât înțeleg din Dumnezeu, din relația noastră cu El. Bunăstare, soț fidel, oferte de serviciu, clienți în afaceri. Ca și cum Îl iei slugă pe Dumnezeu ca să îți rezolve problemele. Știu că sună dur, dar așa facem. Și probabil de aceea mulți oameni își pierd credința. Pe de o parte sunt cei care nu pot crede că există un spiriduș al casei, numit Dumnezeu, care ne rezolvă toate printr-o rugăciune, transformând rugăciunea în formulă magică; pe de altă parte sunt mulți oameni care neprimind ceea ce cer: serviciu, soț fidel și mașină, au „confirmarea" că Dumnezeu „nu există”.
Recunosc că urmărind o bucată din acel film, chiar și eu m-am gândit: dacă ăsta ar fi rostul credinței, relația cu Dumnezeu și-ar pierde sensul. Adică atât să fie? Dumnezeu e tipul care ne „dă” pizza și o mare iubire din partea soțului? Cel care ne ferește de guturai și cancer? Cel care până la urmă ne va prelungi această bunăstare ieftină și în Împărăția Cerurilor? Atunci de ce ne naștem? Sau atunci de ce suferă toată făptura din urma căderii omului? Oare nu e relația cu Dumnezeu cu mult mai mult? Oare nu cumva viața aceasta e doar un interval și nu un scop în sine?
Recomand tuturor credincioșilor să citească viețile Sfinților Părinți.
E calea cea mai scurtă spre înțelegerea credinței. Trebuie să înțelegem foarte limpede următorul lucru: nu Dumnezeu se pune în slujba omului credincios, ci omul credincios se pune în slujba lui Dumnezeu. Iar Fiul Său, Iisus Hristos, exact asta ne-a arătat în viața Lui pământească. Să fi „predat" Iisus credința ca bunăstare și sănătate, ar fi însemnat să accepte ispitirile diavolului în pustie: să mănânce, să fie bogat și să-și păstreze sănătatea chiar și atunci când s-ar fi aruncat de pe templu. Nu să se lase răstignit pentru noi.
Să ne gândim mai serios la chemarea lui Dumnezeu, la sensul relației cu el, la sfințenie. Să facem prezentă Împărăția lui Dumnezeu printre noi încă din această viață. Să recitim Evangheliile, să vedem exemplul lui Iisus, al sfinților și așa să înțelegem credința. Ca jertfă. Iar pe celelalte din viață (familie, sănătate, bunăstare), să le purtăm cu smerenie, bune sau rele. Așa să ne ajute Dumnezeu!
