Au fost preluate câteva sintagme din textul Scripturii şi transformate în praştie de atacat credincioşii.
Sunt Dumnezeu gelos, Domnul oştirilor, Dumnezeu răzbunător – acestea fiind doar câteva exemple. Apoi, pe lângă aceste nume, apar evocările din istoria poporului evreu: ce fel de Dumnezeu porunceşte nimicirea duşmanului?
Toate aceste obiecţii sunt texte trunchiate, decupate de bună voie, cu bună ştiinţă, dintr-un context mai larg. Decuparea după pofta noastră, departe de contextul Bibliei, se practică şi astăzi chiar şi printre credincioşi. Să vă dau un exemplu: zilele astea răsfoiam o carte despre plante medicinale. Văd la final, citez: „autorii (…) au ţinut cont de principiile biblice de sănătate: …şi duhul vostru, şi sufletul vostru, şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Iisus Hristos. (I Tesaloniceni 5; 23)”. Dumnezeu să mă ierte, dar citind aceste principii biblice de sănătate m-a pufnit râsul. Fiindcă sănătatea de care vorbeşte Scriptura e cea a sufletului, cea spre mântuire, iar păzirea trupului de patimi şi desfrânare nu se referă la sport, diete şi plante medicinale. Dacă sunteţi curioşi cum se modifică un citat biblic în funcţie de context, citiţi întregul capitol de la Tesaloniceni şi veţi vedea că întregul text e o lecţie morală care se încheie cu binecuvântarea dată de Sfântul Pavel tesalonicenilor. Fragmentul de mai sus fiind un mic decupaj din binecuvântarea finală, binecuvântare care, sub o formă sau alta, nu lipseşte din epistolele pauline.
Întorcându-ne acum la Dumnezeu, aşa cum apare în Vechiul Testament, trebuie să ţinem cont, în primul rând, că Scriptura este insuflată de Duhul Sfânt, şi nu dictată. De aceea şi Evangheliile, deşi povestesc aceleaşi fapte, sunt scrise diferit, după felul şi priceperea evangheliştilor. Pornim deci de la faptul că Biblia e o carte insuflată, dar care e scrisă după priceperea autorilor ei.
Următorul lucru, la fel de important, e raportarea la lumea de atunci. Vorbim de popoare antice, aflate permanent în război. E stupid să citim o poveste istorică fără să ne batem capul să înţelegem societatea în care trăiau oamenii de atunci. Nivelul de civilizaţie, dacă vreţi, era unul extrem de înapoiat. Vorbim de o perioadă în care sacrificiul uman era întâlnit la multe popoare. Vorbim de cruzimea oamenilor de atunci. De popoare exterminate. Ori, asta ne trimite cu gândul la ceea ce se cheamă astăzi legea junglei: cel mai puternic trăieşte, cel slab moare. Poporul evreu nu era unul numeros, însă, prins între mai multe imperii de-a lungul timpului se chinuie să supravieţuiască, fie în robia egipteană, fie în cea babiloniană.
Adresările conducătorilor către popor, în acest context, trebuiau să aibă un caracter revoluţionar, să îi încurajeze pe oameni, promiţându-le ajutorul divin. Cu atât mai mult, cu cât vorbim de prima, şi în acel moment singura, religie monoteistă (care credea într-un singur Dumnezeu). Celelalte popoare erau politeiste (credeau în numeroşi zei). Evreii străduindu-se să îşi păstreze identitatea şi religia.
Nu în ultimul rând, trebuie să revenim la trunchieri şi decupări. Dacă proorocul David Îl numeşte pe Dumnezeu Domnul oştirilor, tot el e cel care, asemenea strămoşului său Avraam în cazul Gomorei şi Sodomei, se târguieşte cu Dumnezeu: „Oare nu ai promis tu robului Tău?”, iar mai departe îi strigă lui Dumnezeu toate promisiunile făcute: „Să mint Eu lui David?” (Psalmul 88). E suficient să citiţi Psalmii lui David ca să vă convingeţi că David îi vorbea lui Dumnezeu ca unui prieten al său, amintindu-i ba de o promisiune, ba de alta. Cu un curaj ieşit din comun pentru raportul om-Dumnezeu. Curajul acesta îl vedem şi la Ilie, om aspru, şi la Isaia, şi la ceilalţi profeţi. Nici vorbă de Dumnezeul aspru al Vechiului Testament.
Noi permitem altora să ne arunce astăzi în faţă un Dumnezeu – de ei numit – crud. Dar această atitudine nu demonstrează decât că Biblia nu e citită şi cunoscută. Cine a citit Biblia a văzut că oamenii lui Dumnezeu vorbesc de un Dumnezeu înţelegător, iubitor şi permisiv, de un Dumnezeu care e prietenul drepţilor. Acelaşi care L-a trimis pe Fiul Său, Unul născut, să ne răscumpere din moarte.
