Dungaciu: Situaţia e atât de gravă încât nu va exista niciun alt partener care să ajute R.Moldova cu excepţia României (INTERVIU)

Într-un interviu acordat Ziare.com, Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI), scoate în evidenţă cauzele şi consecinţele atentatelor de la Paris, atrăgând totodată atenţia asupra faptului că Rusia începe să fie mai "umanizată", iar ameninţările dinspre estul continentului să se estompeze în faţă celor venite dinspre sud.

Cum s-a ajuns la atentatele de la Paris? Care sunt cauzele?

Sunt două tipuri de cauze, de fapt. Cele profunde, care fac că această chestiune să fie aproape imposibil de rezolvat până la capăt, şi cauzele superficiale, care fac să existe doar posibilitatea de "containment", de îngrădire a provocării.

Cauzele cele mai profunde ţin de o anumită relaţie pe care religia islamică o are cu laicitatea, cu ceea ce se numeşte separaţia dintre biserica şi stat, o chestiune fundamentală pe care se bazează, până la urmă, întreagă ordine social-politică europeană.

Creştinismul a reuşit să dezvolte în interiorul sau această separaţie dintre biserica şi stat. E o idee mai veche, care există şi în Biblie. Când Iisus a spus: "Daţi Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu" a stipulat această deosebire, între teritoriul lui Dumnezeu şi teritoriul care intră în gestiunea statului. Sigur că nu e o separaţie radicală, dar există cele două elemente ale ecuaţiei.

Pe baza acestei idei creştine s-a construit şi modernitatea europeană. Toate statele din Europa sunt laice, biserica e separată de stat, chiar dacă există diferite forme de laicităţi. În anumite state, în funcţie de nivelul de secularizare al cetăţenilor, laicitatea este mai soft, mai blanda, în alte state e mai radicală. E o diferenţa foarte mare, de pildă, între laicitatea din Grecia şi cea din Franţa.

Aceste chestiuni nu există în islam. Islamul nu a reuşit să facă distincţie între biserica şi stat, prin urmare are o întâlnire aproape imposibilă cu modernitatea. În islam, sharia este o lege pentru tot: pentru aspectele sociale, politice, economice, religioase. Reglează tot. Lipsa acestei capacităţi a islamului face că întâlnirea lui cu modernitatea să fie foarte complicată.

Ce s-a întâmplat în Franţa? Franţa a fost destul de iritată atunci când islamul a izbucnit intempestiv pe scenă publică şi, pe la începutul anilor 2000, a luat decizia că la şcolile laice publice nu ai voie să porţi însemne religioase. Au scos religia din instituţiile publice. Asta a generat o ghetoizare în plus a musulmanilor. Familiile care doreau o educaţie religioasă pentru copiii lor îi trimiteau la şcolile private.

Aceste comunităţi nu au fost integrate pentru că în mecanismul educaţional, al şcolii, aceşti copii musulmani nu aveau posibilitatea de interacţiune cu cei care nu erau că ei.

În plus, Franţa mai are o trăsătură specifică. Nu există nicio statistică oficială din 1972, un recensământ care să ia în considerare religia. În 1978 chiar a fost interzisă înregistrarea datelor care vizează rasă şi etnicitatea. Practic, în Franţa nu a existat o abordare a acestei chestiuni, un fel de "affirmative action" cum a fost în SUA, pentru că toată lumea a considerat că ea nu există sau nu trebuie să existe.

În spatele acestei indiferente, toate lucrurile au fermentat şi până la urmă s-a ajuns că Franţei să îi izbucnească în faţă o problema, pe care pe termen scurt nu are cum să o rezolve.

Care vor fi consecinţele?

Pe termen scurt, la nivelul Franţei, vom vedea o restructurare a spaţiului politic. Nu înseamnă că nu există o tendinţa în Franţa de a merge spre dreapta, dar de dată această vom asista la o competiţie între socialiştii lui Hollande, republicanii lui Sarkozy, viitor probabil candidat la preşedinţie, şi susţinătorii Frontului Naţional al lui Marie Le Pen, pe tema cine va asigura mai bine securitatea Franţei. O competiţie în a da garanţii cetăţenilor că sub guvernarea lor vor fi protejaţi. Asta înseamnă, desigur, un tip de radicalizare a discursului.

Al doilea tip de consecinţe se manifestă la nivelul continentului european. Foarte interesant este că Franţa când a spus prin vocea preşedintelui la 16 noiembrie în Parlamentul francez că Pactul de securitate e mai important decât Pactul de stabilitate a transmis inclusiv un mesaj Germaniei că Europa nu poate gestiona toate problemele care ţin de aspectele naţionale. Şi chiar a transmis un mesaj Germaniei că generozitatea faţă de imigranţi nu este o soluţie bună.

Deci, la nivel european, Franţa introduce nişte pene de colaborare şi relaţionare, care se vor repercuta la întregul continent şi vom asista la o reticenţă din ce în ce mai mare a statelor naţionale faţă de chestiunea migranţilor, cu risc de potenţiale tensiuni intră-europene.

Deja, Polonia a anunţat (ulterior a retractat) prin vocea ministrului de Externe că problema cotelor nu se mai pune după cele întâmplate la Paris. Se vor genera tensiuni la nivelul continentului european, care va fi obligat să gestioneze această problema a migranţilor, în timp ce membrii UE sunt tot mai reticenţi la aşa ceva.

În al treilea rând, este vorba despre chestiunea globală, geopolitică. Cu siguranţă că se va redesena spaţiul de securitate global. Franţa deja a invitat Rusia să coopereze în ceea ce priveşte acţiunile din Siria. S-a trimis şi o scrisoare din partea domnului Juncker către Rusia de cooperare între UE şi Uniunea euro-asiatică, cu semnificaţii inclusiv la nivel strategic. Deja Rusia începe să fie mai "umanizată" şi să devină un partener de dialog.

Asta înseamnă, că şi consecinţă foarte importantă pentru România, că dimensiunea estică de securitate, asumată inclusiv la NATO, va deveni tot mai puţin semnificativă şi importantă, iar dimensiunea sudică va deveni adevărată dimensiune de securitate, adică adevărată zona din care vin ameninţările.

Asta înseamnă că, dacă astăzi vorbim despre flancul estic şi flancul sudic la NATO în termeni echivalenţi, cu timpul, şi poate vom vedea asta la summit-ul de la Varşovia, de anul viitor, vom constată că estul nu mai e atât de ameninţător (adică Rusia-Donbas-Crimeea), ci sudul devine ameninţător, respecitv terorismul-ISIS-statele eşuate-migraţia.

Cum ar trebui să se poziţioneze România?

La nivelul luptei împotriva terorismului, România trebuie să între în acest mecanism de schimburi de informaţii şi parteneriate la toate nivelurile. Franţa a fost actorul cel mai reluctant cu privire la schimbul de informaţii şi parteneriate reale, ceea ce în lupta împotriva terorismului este o condiţie fundamentală. România trebuie să se insereze în aceste tipuri de parteneriate de securitate.

În al doilea rând, România va trebui să se poziţioneze într-un fel sau altul atunci când vede că dimensiunea estică de securitate se estompează că semnificaţie şi importantă. Această va fi marea provocare pentru România. Cum va reacţiona în momentul în care vede că, de fapt, estul devine la nivel de percepţie mai puţin ameninţător?

Sigur că americanii declara că niciodată nu-i vor permite Rusiei să aplice principiul vaselor comunicante pe Siria şi Ucraina – "ne implicăm în Siria, va ajutăm, dar lăsaţi-ne în pace pe Ucraina sau nu mai puneţi pe noi atât de multă presiune". Asta americanii nu vor acceptă, dar marile puteri oricum negocieaza la mai multe dosare concomitent.

Cum se va poziţiona România, pentru că deja, la summit-ul regional de la Bucureşti, expresia "baze permanente" n-a mai fost pomenită în declaraţia finală? Este evident că dimensiunea estică nu mai capătă preponderenţă.

În momentul acesta România trebuie să îşi gândească foarte repede paşii. Ministrul de Externe lituanian a reacţionat deja la scrisoarea dl Juncker de invitare a Federaţiei Ruse să coopereze cu UE. E de văzut cum se va raporta România, mai ales în relaţia cu Polonia şi cu statele baltice. Această este miza de securitate pe care România o va avea pe termen mediu şi scurt.

Ce se va întâmplă cu Republica Moldova?

Republica Moldova vine la pachet, în sensul în care ea este parte a dimensiunii estice. Lipsa de atenţie pentru R.Moldova este din ce în ce mai evidenţă la nivelul partenerilor euro-atlantici ai României.

Ce trebuie să facă România, care în relaţia cu R.Moldova are, indiferent ce s-ar întâmplă dincolo de Prut, o misiune, o obligaţie specială? Cred că va trebui să între într-un parteneriat strategic care să însemne pentru prima dată valorificarea declaraţiilor din 2010 ale celor doi preşedinţi Mihai Ghimpu şi Traian Băsescu în care se vorbea despre un parteneriat strategic pentru integrare europeană.

Nu va fi vorba despre integrare europeană pe termen scurt şi mediu, ea a căzut demult de pe agenda, dar va fi vorba despre reducerea decalajelor dintre cele două maluri ale Prutului şi menţinerea R.Moldova pe o traiectorie pro-occidentală. Asta înseamnă parteneriate de alt tip decât cele care s-au făcut până acum. Nu cu bani gratis, nu cu România care face ce trebuie, deşi R.Moldova face ce vrea, cu condiţionalităţi, cu investiţii româneşti în domeniile strategice, în primul rând energetice, şi cu implicarea companiilor româneşti în R.Moldova.

Avem în acest moment companii româneşti care stau pe sute de milioane, cu bani în bănci, la nişte dobânzi ridicole. Suntem într-un moment în care împrumuturile sunt cele mai ieftine. Este momentul pentru investiţii.

Pe de altă parte, în R.Moldova, unde există încă şanse pentru constituirea unui guvern pro-european, situaţia e atât de gravă încât nu va există niciun alt partener care să ajute R.Moldova cu excepţia României.

Nu înseamnă doar împrumuturi pentru supravieţuire, ci şi investiţii. Asta trebuie să fie proiectul României de aici înainte. Indiferent că e la modă, că nu e la modă R.Moldova, această este o tema presantă pentru România şi oricât ar părea de paradoxal ce spun, astăzi, sau mâine, după ce se va fi instituit un guvern pro-european, într-un fel sau altul, la Chişinău este cea mai bună oportunitate de investiţie românească în R.Moldova de la constituirea ei că stat.

Indiferent că nu mai e la modă chestiunea, fără să mestecam aceleaşi vorbe, perimate astăzi, ale integrării imediate a R.Moldova, România trebuie să se ducă şi să facă investiţii clare, concrete, să se înşurubeze în viaţă socio-economică a R.Moldova pentru prima dată.

Asta e sarcina, asta e miza.

sursa: ziare.com