ActualitateEconomie

E nevoie de un ‘miracol’ la Autostrada A1 Sibiu-Pitești?

Ar fi un miracol ca termenul de execuție a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești să fie respectat, susține Asociația Pro Infrastructură, citată de Mediafax. „Începem și cu sapa sau stăm doar cu Mapa? Așteptată cu sufletul la gură de o țară întreagă, Secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești ar trebui să vadă startul în teren în acest an, dar la noi nu e niciodată simplu. Este cel mai dificil tronson de autostradă contractat: 31,33 kilometri și 4,25 miliarde lei plus TVA pentru lucrări prin peisaje ca-n Alpi, 7 tuneluri, vreo 50 de viaducte, poduri și pasaje, păduri întregi de tăiat și mutat, acces teribil de greu prin creierii munților croșetând pe lângă Olt, calea ferată și DN7”, arată Asociația Pro Infrastructură.

Unde e blocajul? Potrivit acesteia, contractul semnat cu asocierea turcă Mapa-Cengiz în 2022 are ordin de începere dat în 1 iulie 2022 și specifică negru pe alb ca depunerea Proiectului pentru obținerea Autorizației de Construire, să se facă în 15 luni astfel încât să poată fi demarate lucrările de execuție, „dar la 31.12.2023 nu avem nici urmă de AC, deci nu putem băga excavatoarele”.

„Unde este blocajul? Probleme birocratice de tot felul, cum ar fi accesul în păduri pentru forajele geotehnice.

În țara în care pădurile se fură… ca-n codru, este teribil de greu să le tai legal. Forajele geotehnice au fost efectuate peste tot pe unde nu erau copaci. Nu a fost rezolvat accesul pe zonele forestiere, adică pe aproximativ o treime din traseul autostrăzii, la 18 luni de la ordinul de începere. Dar să nu găsim scuze, ci soluții. Sunt măcar două-trei portaluri din totalul de 14 și cu siguranță vreo 2-3-10 poduri din cele 50 de pe lot unde nu avem copaci și/sau alte blocaje birocratice majore. La fel ca în foarte multe alte cazuri, antreprenorul poate veni în CNAIR cu documentația (PAC) necesară emiterii autorizației de construire parțiale ca să se pornească… ceva. Iar în paralel să se rezolve și pașii administrativi mai dificili. Altfel se pierde din ce în ce mai mult timp. Ar fi un MIRACOL ca termenul de execuție de 50 de luni să fie respectat. De fapt, cu lentoarea turcilor de la Mapa-Cengiz și cu obișnuita fugă de răspundere din CNAIR și MT, mare minune să fie gata autostrada până în 2030, adică în mai puțin de 7 ani, darămite în 4 și ceva cât cere contractul”, adaugă sursa citată.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

comentarii

    1. Nu-i vorba de lene, e mult mai simplu sa furi texte si sa le lipesti undeva, ce-atata munca. Cu ganditul e greu, necesita inteligenta, stiinta si munca. E greu pentru “jurnalisti” facuti la apelul bocancilor sa profesesze in aceasta bransa.

  1. Cred că trebuie să recunoaștem că NOI avem o mare problemă. Când companii care au construit drumuri in diverse țări, fara probleme și fără întârzieri, la noi nu sunt in stare, uneori, nici să ducă la capăt un proiect chiar și cu întârzieri, înseamnă că ceva este altfel la noi față de țările în care s-au implementat proiectele fără probleme. Ceva pute rău în România de nu se poate face ceva ce se face in altă parte, fara probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *