Editorial

E slut cu opiniile la Prut

Dacă vă amintiţi, prietenul lui Urmuz, Ismail, era „compus din ochi, favoriţi şi rochie… Se plimba însoţit de un viezure de care se află strâns legat cu odgon de vapor şi pe care în timpul nopţii îl mănâncă crud şi viu, după ce mai întâi i-a rupt urechile şi a stors pe el puţină lămâie…”. Eu am un cunoscut care mi-a fost şi mie prieten, ca Ismail lui Urmuz, dar pe care nu-l chema Ismail, ci-l chema destinul să-l facă şef mare nevoie pe capul unei ţări independente de istorie a românilor. Acest om era şi mai este compus din doi pantofi scumpi, un ceas extraordinar de scump, doi ochi, ca doi cekişti, un buchet mare de flori albe şi un program de guvernare în parteneriat cu sine. Fiind legat prin fire tainice de libertatea presei, omul acesta păstoreşte bloguri, portaluri de ştiri şi chiar şi jurnaliştii vii angajaţi în istovitoarea operă istorică de transformare a cozilor de câini de pază ai societăţii în site (sait) de mătase cu vocaţie euroatlantică.

…Scriu aceste rânduri şi de peste umăr simt şi văd cum îmi zâmbeşte încurajator camaradul Saşa Pană. Sincer să fiu, eu sunt împotriva acestei cumplite tragedii a limbajului şi nu cred că e bine ca ea să afecteze şi publicistica, jurnalismul în general. Dar ceva se întâmplă la Chişinău şi uneori, pe alocuri, mă văd nevoit să trec din nou la fabule ca să mă pot autoexprima fără să fiu sancţionat. Dacă Donici ar fi avut curajul ca în loc de Vulpe şi Bursuc să pună numele adevărate ale eroilor săi, s-ar fi ales cu cel puţin vreo sase luni de exil la vreo Mănăstire din Bucovina. Eu, de exemplu, dacă nu l-aş avea drept scut pe prietenul meu Urmuz, nu aş fi exilat, ci mi s-ar închide robinetul de la oxigenul care asigură buna funcţionare a plămânilor financiari ai bisericuţei pe care o păstoresc cu multă evlavie statală şi cumsecădenie deontologică. Mai simplu vorbind, doresc să spun următoarele. Explic şi lămuresc: în ultimii doi ani, de când Moldova e condusă în mod colectiv, pe bază de valori şi principii, pe calea cea dreaptă direct în Rai, simt cum un vântuleţ rece îşi flutură aripile peste un articol din Constituţia-mumă – cel care-mi garantează dreptul la liberă exprimare. Acest vânt este compus din doi pantofi scumpi, un ceas extraordinar de scump, doi ochi, ca doi cekişti, un buchet mare de trandafiri negri şi un program de guvernare anticomunistă împreună cu comuniştii. Auziţi cum vuieşte acest vânt? Nu auziţi? Cu atât mai rău pentru voi, domnilor cititori, pentru că eu, la urma urmelor, împreună cu prietenul meu Urmuz şi cu camaradul Saşa Pană, mă voi descurca cumva, dar ce veţi face voi când veţi fi călcaţi pe robinetul vital de vântul istoric compus din doi pantofi scumpi (mai departe conform textului…)? Întreb, ce-o să faceţi? Prinde baba, taie-i laba?

În sfârşit, ce mai atâta vorbă pentru o nimica toată!? Simt că-i slut la Prut cu libertatea de opinie despre politicieni. Am ajuns să zic şi eu ca răzvrătitul diacon originar din Humuleşti: nici frumos până la douăzeci de ani, nici cu minte până la treizeci, nici liber până la patruzeci, dar aşa de neliber ca anul acesta, ca anul trecut şi de când la putere a venit Mătuşa Tamara – 2, niciodată n-am fost! Nici chiar pe timpul comuniştilor! Nu vi se pare, domnii mei, că s-a cam îngroşat gluma?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *