Afirmația aparține scriitorului Iurie Colesnic pe care, acum câțiva ani, când am realizat un interviu cu Gheorghe Sârbu, l-am rugat să-i facă o succintă caracterizare. „Este un om care are demnitate și această demnitate îi permite să fie și harnic, și întreprinzător, și neînfricat, și neînvins. Din păcate, sunt prea puțini oameni ca el. De aceea suntem așa cum suntem”, ne-a mai spus atunci autorul „Basarabiei necunoscute”.

Gheorghe Sârbu s-a născut pe 24 ianuarie 1957, în satul Cioara, raionul Hâncești. A absolvit școala medie din satul natal, Colegiul agricol din Tiraspol și Universitatea Agrară din Moldova, specialitatea agronom-pomicultor. Este unul dintre primii proprietari de pământ din satul Onești, Hâncești. În prezent, conduce Gospodăria țărănească „Gheorghe Sârbu”. Deține 12 hectare de pământ, un lac, o livadă de piersici, un parc și o minifermă agricolă, unde poți admira păsări rare – fazani de origine indiană, hulubi „Urieși de Brașov”, păuni ș.a. În cadrul întreprinderii individuale „Sârbu-Teiul” dispune de o rețea de magazine de mărfuri industriale și alimentare în câteva localități din raionul Hâncești. De asemenea, are un muzeu cu 500 de exponate, printre care și un cântar cu greutatea de o tonă și jumătate, cu o vechime de 500 de ani.

„Mă bucur că mi-am găsit locul aici, acasă”

Și-a luat cota de pământ în 1993. „În Onești, toți țăranii își lucrează pământul în mod individual. Din lipsă de mijloace financiare, ca și în alte localități, mulți au plecat la muncă peste hotare. S-au dus cu scopul să agonisească un ban, însă, din păcate, au lăsat în urmă familii distruse și copii abandonați. Eu, unul, mă bucur că mi-am găsit locul aici, acasă, afirmă”, fermierul nostru.
Credeți că trebuie să existe un patriotism local?, l-am întrebat noi. „Neapărat. Fără aceasta nu vom ajunge departe. Trebuie să avem respect față de pământul pe care ne-am născut și față de înaintașii noștri. Adeseori îmi iau drept model exemplul lui Constantin Brâncoveanu, care și-a sacrificat viața și întreaga familie din simplul motiv că a refuzat să adere la religia păgână. Avem nevoie de o idee națională, care ne-ar uni pe toți”, ne-a răspuns el.

Satul Onești, ne povestește fermierul, are o populație de două mii de locuitori. Până în 1940, aici a fost o colonie germană. Nemții produceau cărămidă și țiglă de calitate. O bună parte dintre ei se ocupa de comerț. Pe scurt, economia satului era în clocot. „Noi, băștinașii de azi, însă, n-am luat nimic de la ei”, constată cu tristețe Gheorghe Sârbu.

„Țăranul trebuie să se ocupe de producție, nu și de comercializare”

Deși a fost un an greu și secetos, Gheorghe Sârbu a reușit să se descurce, obținând o recoltă bună și de cereale, și de fructe. Totuși, zice el, deocamdată nu putem vorbi de o rentabilitate în agricultură, dar ea ar putea fi. „La noi în sat, bunăoară, țăranii cresc pepeni verzi, dar îi vând pe daiboj. Avem un sol fertil, însă nu știm să ne folosim de el. Din munca țăranului are de câștigat doar precupețul. Statul trebuie să promoveze o politică corectă de achiziție și comercializare a producției. E nevoie de o bursă de jos în sus. Țăranul trebuie să se ocupe de producție, nu și de comercializare. De ce până acum n-a fost creată o rețea de comercializare a producției?”, se întreabă și ne întreabă fermierul.

„Aș vrea să am o pădure frumoasă”

Întrebat cum visează să-și dezvolte afacerea și dacă ar avea o sumă mare de bani ce ar face cu ea, el ne-a răspuns următoarele: „Îmi place enorm de mult natura. Aș vrea foarte mult să am o pădure frumoasă și îngrijită, măcar de vreo 200-300 ha și acolo să-și găsească locul și lupi, și căprioare, și iepuri, și vulpi, să trăiască în bună pace și înțelegere și păsările, și animalele. Aș îngrădi-o, ca să nu fie distrusă de mâna omului. Vreau să spun că astăzi domeniul public este batjocorit. Oamenii se duc la pădure, vor să se odihnească, dar după ce pleacă, lasă multă murdărie. Dacă aș avea bani, mi-aș procura pământ și l-aș împăduri. Visez la o pădure foarte frumoasă pe care s-o admire toată lumea”.

„Satele din lunca Prutului sunt ca niște mărgăritare”

Potrivit lui, o salvare a noastră ar fi să dezvoltăm turismul rural. „În toată Moldova sunt locuri frumoase. În zona râului Prut avem foarte multe localități unde sunt ape minerale foarte bune, având posibilități rare pentru a-ți întrema sănătatea. Am putea construi niște sanatorii unde ar veni multă lume. Acolo te-ai putea deplasa cu niște șalupe de la Nemțeni până la Ungheni, Leova sau Fălciu, România. Zona noastră, care acum este defavorizată, ar putea deveni cu timpul una din zonele cele mai bogate. Turiștii ar veni la pescuit, vânătoare de păsări și animale. Statul ar selecta niște localități din zona Prutului care ar putea fi ca niște mărgăritare, pe tot malul Prutului și să propună – de ce nu? – investitorilor străini, care au foarte mare experiență în domeniu și să le spună – vă alocăm zece hectare, faceți sanatoriu, stație de epurare a reziduurilor, plajă pe malul Prutului, cu nisip foarte fin ș.a.m.d. Dimitrie Cantemir spunea că în Prut este cea mai bună apă din Europa. La Nemțeni există niște monumente ale naturii, niște stejari de până la o mie de ani – au înălțimea de câteva etaje”, ne povestește Gheorghe Sârbu, omul care visează la o pădure frumoasă și ca satele noastre să arate ca niște mărgăritare adevărate…