Arhivele nu ard…

Statele Unite au fost neutre în primii ani de război (1939-1941) și s-au aruncat împotriva „Axei” după atacul de la Pearl Harbor. Sprijinul SUA, acordat Statelor Aliate, a fost crucial și fără susținerea lor este neclar, cum și în ce condiții s-ar fi terminat războiul. În mod special, URSS a beneficiat de un sprijin considerabil din partea americanilor. Aproximativ 18 milioane de tone de echipamente militare, vehicule, produse industriale au fost trimise de Statele Unite, anume Uniunii Sovietice. Asta comparativ cu 22 milioane de tone de echipamente, care au fost trimise în Europa între anii 1942-1945 pentru aprovizionarea armatei americane.

Pentru a avea o imagine exactă, SUA a trimis Sovietelor peste 14 mii de avioane, 7 mii de tancuri, 50 de mii de jeep-uri, 370 de mii de camioane, 35 de mii de motociclete, 8 mii de tractoare, 8 mii de puști, 130 de mii de mitraliere, 340 de mii de tone de explozibil, 100 de milioane de tone de bumbac, 15 milioane de perechi de bocanci militari, aproape 5 milioane tone de produse alimentare. Lista ar putea continua și cu alte produse, dar este suficient pentru a înțelege cât de important a fost ajutorul Washingtonului în cel mai greu moment al existenței Sovietelor. Britanicii au trimis și ei ajutoare considerabile URSS – în jur de 4 milioane de tone de materiale (nave, tancuri, ambulanțe, motociclete, radare și peste 15 milioane de perechi de bocanci militari). În timpul războiului, 16 milioane de americani au servit Forțele Armate ale SUA, 290 de mii au decedat în acest conflict, alte 670 de mii au fost răniți.

Subiectul războiului și implicațiile lui sunt un subiect, care arată, în fiecare an, cât de divizată este societatea R. Moldova. Vorbitorii de rusă, ancorați în lumea audiovizualului imperialist, cred, că tot ceea ce spune acolo, e adevărul adevărat. Ei sunt sinceri convinși că anume, rușii, au salvat lumea de nazism. Imaginile cu ofițerii sovietici, mână în mână cu ofițerii naziști, nu vor apărea în niciun program televizat, dedicat celui de-al Doilea Război Mondial. Speranța, că prin simplul acces liber la informații, generațiile viitoare vor putea înțelege ce s-a întâmplat în Europa în acei ani, se năruie, văzând ce reacții au apărut în societate odată cu „invazia” trupelor americane. Existența unor informații, care ar clarifica evenimentele din 1939-1945, nu pot compensa cantitatea de informații mincinoase difuzate sub protecția „libertății de exprimare”. Puterea din R. Moldova este incapabilă să facă față valului de propagandă imperialistă generată de Moscova, pentru a-și motiva sau scuza politica externă. Chiar dacă puterea are resurse limitate în contracararea propagandei Moscovei, ea poate lua exemplu de la statele vecine Rusiei (Ucraina sau Statele Baltice), care ușor, dar sigur, au încetat să mai spere la bunăvoință din partea Kremlinului și închid accesul minciunilor și dezinformărilor rusești.
Poziționarea dodoniștilor în tranșee imaginare, unde așteaptă „atacul” americanilor, arată cât e de ușor să manipulezi și demonstrează aflarea în captivitate a votantului vorbitor de rusă. El este forțat de propagandă să aleagă – fie că este de partea Patriei, sau de partea ocupanților… nemți, români, americani, ucraineni, polonezi, nu contează cine-s, că se schimbă în funcție de locația captivului.

De ce Plahotniuc, Candu și Filip…

… acceptă ca site-uri imperialiste, antimoldovenești precum sputnik.md sau Odnoklasniki să fie în continuare accesibile în RM? De ce audiovizualul local este plin de producții care preamăresc soldatul sovietic ce a eliberat Europa, dar a uitat să plece acasă, a organizat gulaguri și troici asasine?
Cum cred ei că vor vota viitoarele generații dacă asasinii sovietici sunt idolatrizați la orice pas? Sigur, o asemenea decizie ar putea supăra un pic Europa, dar vedem cum în cazul votului mixt, puterea a decis să meargă pe principiul că această decizie este un „drept suveran”. Dar apărarea spațiului informațional de mitraliere propagandistice antimoldovenești nu este oare un drept suveran? Sigur că și posturile locale fac propagandă, de aceea, probabil, Dodon își cumpără tot mai multe televiziuni? Este greu de privit obiectiv istoria când votanții sunt ostaticii unor clișee. Dar ce alternativă există? Să cedăm spațiul informațional rușilor? Să cedăm puterea bolșevicilor românofobi ai lui Dodon?

Președintele Dodon va sărbători independența fără a spune un cuvânt că ea s-a proclamat împotriva URSS, iar majoritatea oamenilor de atunci erau unioniști. Au ajuns puciștii prosovietici să conducă acest sărman stat. A mai rămas ceva mai mult de un an până la alegerile parlamentare… Va ajunge ciuma roșie să conducă iar RM? Vom avea un nou regim Voronin? La toate aceste întrebări, dar și la altele, vom încerca să răspundem în paginile ziarului începând cu numărul următor – 8 septembrie.