Dosarele de arhivă ale vremii păstrează o mulţime de rapoarte secrete trimise de agenţi austrieci din România. În parte, ele se referă la pregătirea şi desfăşurarea Adunării naţionale de la Putna din 1871, la evenimentele determinate de aniversarea a 100 de ani de la anexarea nordului Moldovei şi, mai ales, la mişcarea de protest din România provocată de acest trist “jubileu”, precum şi la activitatea Societăţii „Carpaţii” din 1883.
În toamna anului 1875, procuratura din Cernăuţi raporta aproape zilnic despre confiscarea gazetelor venite din România, în care se conţineau articole referitoare la Bucovina. La 13 octombrie au fost interzise „Curierul de Iaşi” pentru articolele „Bucovina”, „La jubileul Bucovinei” şi „La Bucovina”, “Românul” – pentru articolul „Răpirea Bucovinei”, „Reforma” – pentru informaţia „În zilele de 21, 22 şi 23 septembrie curentu…”, „Alegătorul liber” – pentru articolul „Răpirea Bucovinei”, „Curierul” – pentru apelul „Fraţi români…”. La 19 octombrie sunt interzise „Apărătorul legii” – pentru articolul „Fraţi români din Bucovina”, „Trompeta Carpaţilor” – pentru „Programul comemorării lui Grigore Ghica Voievod”, „Curierul de Iaşi” – pentru articolele „La mormântul gloriosului martir Grigore Ghica Voievod” şi „Unirea de la Putna”.
O adevărată goană se declanşase în Bucovina după faimoasa broşură „Răpirea Bucovinei” scrisă după documente autentice şi tipărită în limbile română şi franceză („Rapte de la Bukowine d’apres des documents autenthiques, Guillaumin et Co libraires, rue Richelieu, 14. 1875”) şi adusă la Cernăuţi de către Eminescu în mai multe sute de exemplare. Tribunalul din Cernăuţi, prin ordinul nr. 1174 din 16 octombrie 1875, interzicea răspândirea broşurii şi cerea confiscarea imediată a ei. Administraţiile judeţene transmit cu regularitate despre măsurile întreprinse în scopul de a descoperi broşura. În rapoartele administraţiilor judeţene Câmpulung (27 octombrie), Rădăuţi (30 octombrie), Chiţmani (3 noiembrie), Vijniţa (5 noiembrie), Siret (6 noiembrie) se dezvăluie excepţionala însemnătate a broşurii, care prin documente din arhiva lui Eudoxiu Hurmuzachi (la care lucrase şi Eminescu), demască târgul infam al celor trei imperii, prin care a fost ocupată şi anexată „partea cea mai frumoasă” de nord a Moldovei.
Dacă revenim la anul 1883, urmează să menţionăm câteva documente legate de activitatea Societăţii „Carpaţii”. Ea a fost înfiinţată la 24 ianuarie 1882 şi Eminescu, ca membru fondator al ei, spera „să producă o schimbare radicală în politica României faţă de românii din teritoriile aflate sub administraţie străină”.
Activitatea societăţii a fost urmărită cu mare atenţie de către conducerea de la Viena, care ştia prea bine că românii, veniţi din provinciile aflate sub ocupaţie străină, intenţionau să schimbe soarta istorică a ţării, prin unirea tuturor pământurilor româneşti.
Astfel Ministerul de Interne austriac trimitea la Cernăuţi, spre cunoştinţă copia următorului document primit din Bucureşti:
“Notă, dată în Bucureşti, 16 mai 1883.
Ieri Societatea “Carpaţilor” a sărbătorit în sala Orfeu cea de-a 35-a aniversare a revoluţiei din Transilvania, la care au participat 77 de persoane… Sala era împodobită, ca şi la ultimul bal al Societăţii, cu stemele tuturor provinciilor româneşti, numai că de astă dată în locul tricolorului flutura drapelul roşu al revoluţiei.
Pe pereţi se puteau vedea transparante cu numele conducătorilor revoluţiei şi cu apeluri care cereau unirea provinciilor ungureşti cu patria-mamă. La banchet nu a participat nimeni din activiştii importanţi, afară de Laurean, proprietarul “României libere”, mulţi redactori, secretarul Academiei Bariţ, 4 ofiţeri în termen şi o grupă de români din Transilvania care erau ca oaspeţi.
Laurean a ţinut un toast despre unirea românilor din Transilvania cu românii din regat. Bariţ a vorbit despre regimentele militare române, despre dorobanţi şi despre muzica de regiment.
Până aproape de ora două s-au interpretat cântece naţionale ca „Deşteaptă-te, române”, „La arme” ş. a.
Azi „România liberă” a publicat un articol consacrat special acestei comemorări care s-a terminat cu următoarea frază: „Înainte! Victoria definitivă şi viitorul aparţine cauzei naţionale”.
[…] Şi iată că această societate, gândită şi fondată în mare parte de Eminescu, societate care întrunea cele mai valoroase personalităţi româneşti ale vremii, este desfiinţată la 28 iunie 1883 din ordinul guvernului, ordin impus, desigur, si de această dată de mai marii din Viena. E semnificativ faptul că în această zi P. P. Carp transmitea chiar din Viena ordinul „Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!”
În concluzie, putem afirma că cei care erau interesaţi în izolarea marelui poet veneau în primul rând din „onorabila adunătură” a guvernanţilor cu foloase imediate şi meschine. Eminescu, prin adevărurile rostite, prin activitatea sa nu convenea nici imperiului vecin, imperiu construit pe fărădelege, uneltire şi minciună, nici guvernanţilor şi politicianiştilor din propria ţară.
Sursa: cunoastelumea.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
