Era singura șansă! Cum a fost salvat un bărbat după o operație de 16 ore
Sângerările rectale, modificările de tranzit intestinal, oboseala inexplicabilă și pierderea bruscă în greutate sunt semne și simptome care pot indica un cancer de rect. Chiar și în stadiile avansate, această afecțiune poate fi tratată cu rezultate bune, dacă pacientul se adresează unui centru medical care asigură tratament performant, prin abordare multimodală. În cazul unui cancer colorectal avansat, care s-a extins și la alte organe din pelvis, este necesară o intervenție chirurgicală radicală – exenterația pelvină. Această procedură complexă implică îndepărtarea tuturor organelor pelvine afectate de cancer. Printr-o astfel de operație a trecut și A., în vârstă de 68 de ani. Bărbatul fusese diagnosticat prima dată cu cancer de rect în anul 2015. A fost operat și a urmat un tratament cu chimioterapie. Doi ani mai târziu, bărbatul a fost diagnosticat cu metastaze hepatice, pentru care a avut din nou nevoie de o intervenție chirurgicală. În 2019, în urma unui examen PET-CT, medicii au observat că în zona în care fusese localizat cancerul de rect se dezvoltase o nouă leziune. Era necesar un examen histopatologic, pentru confirmarea diagnosticului de cancer, însă biopsia nu putea fi realizată în siguranță. În urma unei recomandări, pacientul a făcut cinci ședințe de radioterapie stereotaxică la Centrul Oncologic SANADOR, după care s-a putut realiza biopsia, iar diagnosticul a fost clar: cancerul rectal recidivase și se extinsese la nivelul întregului pelvis, afectând și organele învecinate. Bărbatul s-a programat la consultație la Dr. Gabriel Mitulescu, medic primar chirurgie generală, cu competențe în chirurgie laparoscopică, chirurgie oncologică și chirurgie hepatică și transplant hepatic la Spitalul Clinic SANADOR. Medicul i-a explicat că singura soluție salvatoare în cazul său este o intervenție de exenterație pelvină totală, pentru îndepărtarea tuturor organelor afectate de cancer.
Operația de exenterație pelvină totală a fost realizată de echipa coordonată de Dr. Gabriel Mitulescu, care are la activ mii de astfel de intervenții. Pacientului i s-au înlăturat toate organele afectate, respectiv rectul, o parte din colonul sigmoid, vezica urinară, glandele seminale, prostata, o parte din intestinul subțire și din cec, ganglionii din pelvis, țesutul moale al peretelui pelvin, inclusiv vasele iliace interne de pe ambele părți, osul sacru până la vertebra S1 și cu aripa osului iliac din partea dreaptă. Intervenția deosebit de complexă a durat 16 ore și a fost nevoie de implicarea unei echipe chirurgicale multidisciplinare, formată din medici specializați în chirurgie generală, neurochirurgie, anestezie și terapie intensivă, chirurgie plastică, imagistică și anatomie patologică. Postoperator, pacientul a fost transferat în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, acreditată ca Secție ATI de categoria I, unde a primit îngrijiri avansate. Evoluția a fost bună, iar bărbatul a fost externat după 14 zile. În prezent, se simte foarte bine, continuă recuperarea și respectă recomandările primite.
La Spitalul Clinic SANADOR, echipa chirurgicală cu o vastă experiență realizează intervenții chirurgicale complexe pentru cancer colorectal și pentru alte tipuri de cancer. Operațiile sunt realizate în condiții de maximă siguranță, într-un bloc operator bine dotat, cu echipamente de ultimă generație. Intervențiile de exenterație pelvină sunt coordonate de Dr. Gabriel Mitulescu, medicul din România care a realizat cele mai multe operații de acest tip, cu rezultate foarte bune pe termen lung.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!